Actualitate
Filmul unui accident cu un ucrainean nervos la culme

Romaşcanul I. P., în vîrstă de 33 de ani, considerat de poliţişti co-autor dar şi victimă în cadrul accidentului de circulaţie care a dus la un tămbălău în toată regula, marţi, 23 ianuarie, pe Strada Ştefan cel Mare, în dreptul Rompetrol, a relatat în exclusivitate pentru Monitorul filmul celor petrecute. Acesta a povestit cum, în jurul orei 12.45, circula dispre intrarea în oraş către gară şi, la un moment dat, a izbit din spate un SUV, coliziune în urma căreia maşina sa a fost proiectată pe contrasens. Romaşcanul a mai relatat că autoturismul său, marca Volkswagen, era oprit, în momentul în care, dispre gară venea, cu viteză mare, o autoutilitară condusă de către un ucrainean. „Eu discutam cu şoferul din Piatra Neamţ, pe care l-am tamponat uşor, omul spunînd că n-are nici o pretenţie. Cel cu dubiţa a venit foarte tare, m-a izbit şi a ieşit în decor. M-am dus imediat să îi ajut pe răniţi, pe partea dreaptă a maşinii, iar în acel moment, persoana de la volan a ieşit, peste pasagerii din maşină şi m-a lovit cu pumnul. Avea ceva înfăşurat pe mîna respectivă. Am rămas fără replică şi m-am îndepărtat, după care ucraineanul a început, mai întîi, să dea cu picioarele în maşina mea, aşa au spus martorii. Mai apoi, a urcat în spatele dubei şi a ieşit cu un ciocan, lovindu-mi toate geamurile şi distrugîndu-le. Mulţi oameni mi-au trimis şi filmări“, a povestit I. P. Acesta a pus şi la dispoziţia redactorilor de la Monitorul un asemenea filmuleţ, în care se vede clar tot ce a povestit. Romaşcanul a mai declarat că a mers la spital şi urma să se prezinte la medicul legist, pentru a-şi scoate un certificat medico-legal, care să îi ateste gravitatea leziunilor suferite. „A fost şocant ce s-a petrecut, iar prin presă nu au fost prezentate iniţial lucrurile cum s-au petrecut. Copilul meu s-a speriat foarte tare, crezînd că am fost lovit foarte tare şi sînt în stare gravă. Ce a făcut acest individ este greu de catalogat. Am depus plîngere, ştiu că a fost reţinut şi aş vrea să fie ţinut la închisoare, deoarece îmi este frică de el şi ce ar putea face, chiar şi acum“, a mai menţionat I. P. De precizat că, în conformitate cu Poliţia Rutieră Neamţ, accidentul a avut loc în jurul orei 12.45, în dreptul Rompetrol şi a SC Romstal, autoutilitara fiind cel mai puternic şifonată, mai ales că a rupt şi un stîlp după ce a fost scăpată de sub control. În timp ce I. P. conducea pe Ştrada Ştefan cel Mare, avînd direcţia de mers spre Gară, a acroşat autoturismul aflat în faţa sa, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers. „În urma acestui impact, primul autoturism, cel condus de bărbatul de 30 de ani, a pătruns pe contrasens, intrînd apoi în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus. În urma impactului a rezultat rănirea a trei pasageri din autoutilitara înmatriculată în Ucraina, doi bărbaţi şi o femeie. Conducătorul autoutilitarei a coborît de la volan şi ar fi lovit şoferul primului autoturism, care a provocat accidentul şi i-ar fi lovit maşina cu un obiect contondent. În cauză, cercetările sunt desfăşurate atît sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, dar ne-am sesizat şi sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice“, a comunicat conducerea IPJ Neamţ. Cele trei victime ale accidentului au ajuns la spital cu multiple traumatisme, pentru îngrijiri prezentîndu-se şi şoferul romaşcan de la care a pornit toată tărăşenia. Şoferul ucrainean s-a ales cu ordonanţă de reţinere pentru distrugere, loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii publice. Conform inspectorului Elena Bulgărea, purtător de cuvînt al IPJ Neamţ, ulterior, acesta a fost lăsat în libertate, deoarece nu erau întrunite elementele legale pentru arest. Fiind străin, nu puteau fi luate nici măsuri de arest la domiciliu sau control judiciar. Dosarul penal va merge mai departe pe traseul său normal: Poliţie – Parchet – Judecătorie.

-
Actualitate2 săptămâni,
Drumul expres, o necesitate: “Am oprit o investiţie de aproape 10 milioane de euro pentru că nu am ştiut ce se întâmplă cu drumul expres”
-
Cultural2 săptămâni,
În stagiunea muzicală, „TRIO TRIL” și „Dialoguri artistice, de la liceu la facultate”
-
Actualitate2 săptămâni,
Un consilier acuză. Reformă sau nu la Primăria Piatra?
-
Actualitate2 săptămâni,
Un consilier judeţean taie în carne vie: “Sunt foarte mulţi bani care se cheltuie perfect aiurea”
-
Prima pagină2 săptămâni,
Dezgroparea osemintelor marilor duhovnici Cleopa și Paisie de la Mănăstirea Sihăstria. O etapă din procesul de canonizare FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
Micii de 1 Mai pot ascunde pericole grave. Ce NU trebuie să cumperi
-
Economie2 săptămâni,
COMES, o nouă reușită în portofoliul de proiecte. Au fost livrate cinci utilaje complexe unei rafinării din România FOTO
-
Prima pagină2 săptămâni,
Mari scriitori, între ei Varujan Vosganian și Cassian Maria Spiridon, vin la Festivalul Internațional de Literatură ,,Întâlnirile de la Viişoara”