Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Figurine de cearã cu drept de vot

Știre publicată în urmă cu

în data de

• fostul inspector scolar Constantin Spiridonescu acuzã în termeni duri modul în care a primit calificativul „bine“ • dupã ce a cîstigat un proiect PHARE realizat de el, cu un buget nerambursabil de 680.000 euro, fostului inspector Spiridonescu i s-a reprosat cã nu a predat toatã documentatia • în fapt, ar fi fost vorba despre o anexã care cãdea în sarcina unui inginer de specialitate • „la ISJ Neamt functioneazã o dictaturã – dictatura Drexler“, sustine Constantin Spiridonescu • telefonul mobil al inspectorului general a fost ieri închis •

Modul în care au fost acordate calificativele cadrelor didactice pentru activitatea depusã continuã sã stîrneascã vii nemultumiri. O opinie transantã a avut-o fostul inspector Constantin Spiridonescu, care a acuzat în termeni duri modul în care a fost evaluat, dupã sustinerile sale dupã o fisã care nu ar avea nici o legãturã cu fisa postului. Modul în care a fost apoi depunctat pentru cã nu ar fi predat o anexã a unui proiect PHARE în valoare de 680.000 de euro, pe care el l-a realizat, l-a fãcut sã declare clar: „la ISJ Neamt functioneazã o dictaturã – dictatura Drexler“. Vã prezentãm în continuare integral opinia fostului inspector scolar, remisã redactiei Monitorul. Opinia inspectorului scolar general Dorina Drexler nu a putut fi consemnatã, aceasta avînd ieri telefonul mobil închis.

Pe data de 28 septembrie 2005, ora 14 mi s-a comunicat de la secretariatul Colegiului Tehnic „Ion Creangã“ Tîrgu Neamt cã am primit un fax de la ISJ Neamt prin care eram convocat pe 29 septembrie, ora 16, la sediul ISJ Neamt pentru a mi se evalua activitatea mea de inspector scolar pentru anul scolar 2004-2005 de cãtre Consiliul de Administratie. Tot în adresã se preciza sã aduc documente justificative (?). A doua zi, la ora 15.45. am intrat în secretariat unde mi s-a înmînat o fisã de evaluare pe care trebuia sã o completez. Practic mi se cerea autoevaluarea. Citind fisa am constatat cã nu se adapta fisei postului de inspector scolar responsabil cu programe de cooperarare si integrare europeanã. Cînd am fost invitat la audiere am explicat membrilor Consiliului de Administratiei si doamnei inspector scolar general Dorina Drexler cã fisa de evaluare este neconformã cu fisa postului si cã evaluarea mea trebuia fãcutã separat pentru cele douã etape, respectiv perioada în care am ocupat functia de inspector scolar general adjunct, caz în care evaluarea trebuia sã fie fãcutã de Ministerul Educatiei si Cercetãrii, si perioada în care am functionat ca inspector de specialitate (de la 7 februarie 2005 pînã la 28 iunie 2005) pentru care eram evaluat de CA al ISJ Neamt. Doamna Dorina Drexler mi-a comunicat cã nu am primit fisã de evaluare de la Minister si conform OMEN 3467/1999 (ordin pe care nu l-am gãsit nicãieri) voi fi evaluat de cãtre Consiliul de Administratie conform fisei primite asa cã am fost invitat sã-mi completez punctajul pe fisã. M-am retras si am încercat, cu bun simt, sã-mi fac autoevaluarea. Cãutînd, cît de cît, sã identific activitãtile din fisa postului printre activitãtile mentionate în fisa de evaluare am reusit sã obtin un punctaj de 89 puncte. M-am prezentat din nou în fata Consiliului de Administratie si am citit punctajul. Si acum atacul! Doamna inspector general Dorina Drexler informeazã Consiliul de Administratie cã nu am predat toatã documentatia la proiectul PHARE, componenta Accesul la educatie al grupurilor dezavantajate, proiect realizat de mine, în perioada martie-aprilie, cu un buget nerambursabil de 680.000 euro. De fapt era vorba de anexa K a proiectului care se referã la lucrãrile de reabilitare din proiect si care, în urma vizitei de precontractare a fost adaptatã la buget si trebuia finalizatã de responsabilul cu reabilitarea, inginer de specialitate, membru al echipei de implementare a proiectului. Am explicat cã de fapt aceastã anexã nu o pot finaliza eu, în acest caz fiind necesar un specialist. Nimic. Doamna Drexler a motivat cã fapta mea este foarte gravã si propune scãderea punctajului la 85 de puncte, cu un punct mai jos de FOARTE BINE. Am încercat sã-mi apãr cauza. Am întrebat dacã faptul cã un proiect lucrat în proportie de 90% de mine si cîstigat în favoarea ISJ Neamt, nu este un rezultat deosebit, cînd, din cca. 35 de judete ce au depus aplicatiile, doar 10 au obtinut finantare. Am întrebat-o pe Doamna Drexler dacã îsi mai aduce aminte cînd, dupã ce mi-a acceptat demisia, m-a rugat sã mã ocup în continuare de proiect pentru cã este „copilul d-voastrã si ar fi necinstit sã nu îl implementati“ (spusele doamnei), ca apoi, dupã ce am negociat bugetul, în cadrul vizitei de precontractare, sã mã elimine din echipa de implementare, fãrã a mã anunta de acest lucru? Am prezentat pe scurt celelalte realizãri în cadrul altor programe, dar toate vorbele mele s-au lovit de pereti. Am rugat atunci pe membrii consiliului sã-si spunã pãrerea, dar acestia si-au aplecat capetele si au tãcut. Numai Doamna Drexler a vorbit si-a a supus la vot calificativul meu. M-am uitat la fostii mei „colegi“. Unii au ridicat mîna, cîtiva au încercat sã o ridice. Mîna le-a tremurat si au lãsat-o jos. Doamna Drexller a încercat sã numere voturile si cînd a vãzut cã nu reuseste a întrebat dacã e cineva împotrivã sau dacã se abtine cineva. Incertitudine!. Dupã un moment de tãcere doamna Drexler anuntã cã în unanimitate de voturi Consiliul de Administratie mi-a acordat 85 de puncte, respectiv calificativul BINE. Am iesit din salã foarte mîhnit. Membrii consiliului mi-au fost colegi. Pe toti i-am ajutat cu cîte ceva, dar, acum, cînd i-am rugat sã vorbeascã în favoarea mea, au tãcut. Oare au tãcut de fricã sã nu-si piardã scaunele? Oare un Consiliu de Administratie ai cãror membrii sînt întocmai unor figurine de cearã aduse de la muzeu, ce posedã un singur mecanism, acela de a ridica o mînã si în care vorbeste si decide o singurã persoanã, SEFA, reprezintã acel Consiliu de Administratie menit sã aplice noua reformã a învãtãmîntului românesc, precum se lãuda Doamna Drexler la începutul mandatului sãu? La ISJ Neamt functioneazã o dictaturã – dictatura Drexler. Toti ceilalti care i se împotrivesc sînt eliminati. Nimeni nu are pãreri personale, toti sînt de acord cu o singurã pãrere acea a doamnei Drexler. Aceasta a fost imaginea pe care mi-a lãsat-o actuala structurã a ISJ Neamt. Finalul e poate unul fericit. Nemultumirea e totusi completatã de o rãsuflare usuratã. Pot considera cã am scãpat ieftin, dacã sînt reprezentanti ai scolii nemtene care au primit sub 30 de punte, nu?!

NOTÃ Titlul si subtitlurile apartin redactiei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending