Contactează-ne

SC

Protejat: Fiecare gest contează – #PentruMâine

Știre publicată în urmă cu

în data de

Actualitate

Îngrijirea corectă a mâinilor pe timp de primăvară

Știre publicată în urmă cu

în data de

Mâinile noastre sunt o adevărată „carte de vizită”! Desigur, în primul rând, interlocutorul evaluează fața, ca mai apoi să acorde o atenție maximă mâinilor. Îngrijirea acestora este simplă – trebuie doar să alegem o cremă și să o utilizăm zilnic, iar rezultatul va fi pe măsura așteptărilor.

Adesea uităm că mâinile noastre sunt cea mai expusă parte a corpului, fiind afectate în mod constatat de influența factorilor externi.

Pentru ca îngrijirea să fie eficientă, în primul rând, trebuie să acordăm atenție compoziției produsului cosmetic. Orice cremă de mâini este formată din 60-70% apă; fiecare producător adaugă glicerină, lanolină și uleiuri vegetale la această bază.

În plus, crema mai poate conține:

● Extracte și uleiurile din plante, precum: jojoba, măsline, cacao, avocado – toate au un efect de înmuiere, fac pielea mâinilor mai moale, catifelată și promovează vindecarea rapidă a rănilor mici.

● Filtre de protecție UV. Aceste componente fac pielea mâinilor invulnerabilă la razele soarelui, protejând astfel pielea mâinilor de îmbătrânirea prematură.

● Vitamine. Au un efect benefic asupra sănătății pielii – o hrănesc, redau tonusul și sporesc elasticitatea.

● Elastină / colagen. Aceste substanțe sunt capabile nu numai să netezească ridurile fine, ci și să mențină elasticitatea pielii mult timp, prevenind îmbătrânirea acesteia.

Tipuri de creme pentru mâini

Alegerea unei creme de mâini nu este o sarcină ușoară, deoarece piața produselor cosmetice oferă o varietate incredibilă. Acestea sunt clasificate în următoarele categorii:

● Hidratante. Acest produs este potrivit pentru toate tipurile de piele și este un produs indispensabil pentru orice persoană. Crema cu efect hidratant este utilă pentru îngrijirea mâinilor atât vara, cât și iarna – pielea va fi protejată la un nivel ridicat. Compoziția poate conține glicerină și diverse uleiuri vegetal.

● Protectoare. Potrivită pentru persoanele expuse în mod special la influența factorilor externi (care constant intră în contact cu substanțe agresive).

● Nutritive. Dacă apare întrebarea, care cremă este mai benefică pentru pielea uscată a mâinilor, atunci răspunsul va fi – orice compoziție ce are la bază un complex natural de elemente nutritive.

● Anti-îmbătrânire. Are un efect de lifting, îmbunătățește tonusul și elasticitatea pielii. O astfel de cremă ar trebui folosită și pentru pielea uscată a mâinilor, pentru că lipsa de umiditate provoacă apariția ridurilor mult mai devreme decât timpul prescris.

Aplică doar produse calitative- ai grijă de tine și mâinile tale!

Citește știrea

Actualitate

Vodafone România, partener de încredere pentru digitalizarea educației în România

Știre publicată în urmă cu

în data de

Odată cu criza Covid-19, sistemele de învățământ din întreaga lume s-au confruntat cu o provocare fără precedent, ceea ce a determinat schimbarea rapidă a modului de lucru și a instrumentelor folosite, prin trecerea în online la scară largă. Însă această schimbare a expus și vulnerabilități și decalaje care riscă să lase prea mulți elevi în urmă. Pe când unii elevi au învățat atât de mult de la distanță, alții au învățat ce greu este să ții pasul. Pe când unii elevi au descoperit lumea, alții au descoperit că sunt izolați și nu sunt echipați cu tot ceea ce este necesar pentru a continua să învețe.

Accesul inegal la educație cauzat de lipsa de instrumente și cunoștințe digitale conduce la decalaje semnificative între diferite părți ale țării și între diverse categorii sociale, cu un număr mare de copii și profesori care nu pot beneficia de avantajele și oportunitățile resurselor digitale de învățământ. În România, din păcate, unul din trei elevi nu a beneficiat de acces la resurse educaționale în timpul pandemiei. În acest context, eforturile Vodafone pentru reducerea decalajului digital au fost intensificate în domeniile cheie, educația fiind unul dintre acestea.

La Vodafone, ne dorim ca fiecare elev să aibă acces la educație. Ne-am angajat să facem acest lucru posibil și rămânem consecvenți misiunii noastre de partener de încredere pentru educație.

Vodafone România s-a implicat, astfel, într-o serie de proiecte menite să asigure accesul unui număr cât mai mare de elevi la școala online. Printr-un efort exemplar al întregii echipe, Vodafone România a finalizat, până la sfârșitul anului 2020, livrarea unui număr de 108.327 de tablete cu conexiune la Internet în cadrul licitației coordonate de Ministerul Educației, al cărei scop a fost dotarea elevilor cu dispozitive care să asigure participarea acestora la cursurile online.

Pe parcursul anului trecut, celor peste 100.000 de dispozitive livrate în urma licitației organizate de Ministerul Educației și Cercetării li s-au adăugat alte câteva zeci de mii de tablete conectate la Internet, distribuite în cadrul unor proiecte inițiate la nivel local de instituții publice, instituții de învățământ și ONG-uri, obiectivul fiind același, de a asigura accesul la educația online pentru un număr cât mai mare de elevi. Vodafone România a contribuit, de asemenea, la conectarea la Internet, în doar câteva săptămâni, a aproximativ o mie de unități de învățământ preuniversitar, în cadrul proiectului național „Internet în școli”.

„Școala din Valiză” a ajuns în alte 40 de școli din mediul rural

Fundația Vodafone România a accelerat, la rândul său, extinderea programului „Școala din Valiză”, derulat împreună cu Fundația World Vision România, pentru a oferi școlilor din mediul rural mijloacele necesare pentru clase digitale. Astfel, anul trecut, programul „Școala din Valiză” a ajuns la 40 de unități de învățământ din mediul rural. Totodată, în urma campaniei de donații „Împreună nu lăsăm niciun elev în urmă”, lansată în vara anului 2020, Fundația Vodafone România a dublat, până la 200.000 de euro, suma strânsă din donații și a achiziționat 1.200 de tablete care au ajuns în școli din mediul rural. Vodafone România s-a alăturat efortului fundației, asigurând conectarea la Internet a tuturor unităților de învățământ din programul „Școala din Valiză” și SIM-uri pentru tabletele donate, cu trafic gratuit de date mobile pentru acces la platforme educaționale.

Citește știrea

Actualitate

3 Rețete de pâine simple pentru dimineți delicioase

Știre publicată în urmă cu

în data de

Se știe că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, așa că dacă doriți să începeți ziua cu dreptul, atunci rezervați-vă suficient timp pentru un mic dejun hrănitor. În zilele de weekend, măcar din când în când, merită chiar să vă răsfățați familia cu pâine proaspătă de casă cu un aparat de făcut pâine. Mirosul îmbietor al pâinii de-abia scoase din cuptor îi va face pe cei mici să nu refuze invitația, ba chiar vor mai cere ei singuri să repetați încă o dată această surpriză.

Alternative de preparare

Fie că sunteți mai tradiționaliști, sau susținători ai aparatelor moderne ce ne ușurează munca, există rețete simple pentru ambele tabere. Doar trebuie să le puneți în practică!

 

Rețete de pâine și chifle preparate în casă

 

Pâine albă de casă tradițională

Pentru pâinea simplă albă de casă se folosește 1 kg de făină albă de grâu tip 650, 700 ml apă călduță, 40 g de drojdie, 15 g de zahăr, 20 g de sare și 50 ml ulei. Într-un castronel se face maiaua: drojdia, zahărul, 100 ml de apă și 3 linguri de făină. Se acoperă cu folie și se lasă la crescut pentru a crește în volum. Apoi se cerne făina într-un vas mare, punem sarea, se face o gaură în mijloc și se toarnă maiaua. Adăugăm treptat apa și va trebui să obținem un aluat moale pe care îl frământăm și cu ajutorul uleiului. După ce terminăm de frământat (nu trebuie foarte mult, sunt suficiente 20-30 minute), se lasă la loc cald acoperit pentru a crește cam 1 oră sau chiar 2. Se frământă din nou aluatul bine dospit și se așază în 2 tăvi de cozonac cu hârtie de copt la bază. Se lasă din nou la dospit în tăvi, apoi se coace în cuptor preîncălzit la 200 grade timp de aproximativ 30 minute. La scoaterea din cuptor se stropesc cu puțină apă pentru a nu rămâne coaja tare.

Pâine de graham/secară coaptă la aparat

Pentru această rețetă aveți nevoie de 500 g de făină de graham sau secară, jumătate pliculeț de drojdie uscată, 2 linguri ulei de măsline sau alt ulei, 1 linguriță rasă de sare, 350 ml apă călduță. Ingredientele trebuie să stea la temperatura camerei, și mai întâi se pun în aparat lichidele. Așadar, punem apa ușor călduță, uleiul, sarea, făina și drojdia. Se va selecta apoi programul de frământare și dospire. După expirarea timpului, se scoate pâinea din aparat și se lasă la răcit. Pâinea din făină de graham ne ajută să pierdem în greutate, ajută la digestie și este foarte gustoasă. Mai multe despre beneficiile acestui tip de pâine puteți afla la https://dieta.romedic.ro/aliment/paine-graham.

Chifle de casă cu lapte cu frământare la aparat sau mixer

Aceste chifle de casă sunt foarte pufoase și se fac ușor. Se pot mânca dimineața cu unt și gem, sau se pot lua la pachet. Ingrediente: 1 kg de făină albă, 1 ou, 50 ml ulei, 500 ml lapte, 1 linguriță rasă de zahăr, 1 linguriță cu vârf de sare, 7 g de drojdie uscată sau 25 g de drojdie proaspătă. Aluatul se poate frământa la mașina de făcut pâine sau la mixer. Dacă folosim mașina, mai întâi se pun lichidele. Dacă vom folosi drojdia proaspătă, atunci este nevoie să pregătim maiaua. (Dizolvăm drojdia într-o ceașcă împreună cu zahărul și 1 lingură de lapte, amestecăm și adăugăm și vreo 2 lingurițe de făină, lăsăm la dospit și apoi tot mixul se pune peste făină.) În al doilea caz, amestecăm un pic făina cu drojdia, punem zahărul (dacă nu folosim maia), oul, laptele și sarea. Punem la frământat și când s-au amestecat bine, adăugăm și uleiul puțin câte puțin. Aluatul e gata când este puțin moale, elastic și nu se lipește de mâini. În cazul în care am folosit aparatul, se frământă puțin și manual, se lasă la dospit acoperit cu o folie, la loc călduț. După ce își triplează volumul, începem să frământăm chiflele. Le punem în tavă și le lăsăm din nou la crescut. Se crestează puțin deasupra și se ung cu ou bătut cu puțină apă. Se bagă la cuptor la 180 grade până se coc, aproximativ 30 de minute.

Iată doar cum cu puțină voință și răbdare putem avea pe masă aceste pâinici proaspete care conțin ingrediente găsite în orice gospodărie. Încercați-le și veți dori să le repetați!

Citește știrea

Trending