Actualitate
Fetiţă de patru ani, victimă într-un accident rutier

O fetiţă de patru ani este victima unui accident rutier provocat în Piatra Neamţ, marţi, 12 aprilie, de un şofer care nu a acordat prioritate unui alt autoturism.
Accidentul a avut loc în jurul orei 16.30 pe strada Orientului, la intersecţie cu strada 1 Decembrie, iar şoferul vinovat, conform primelor informaţii, este un bărbat în vârstă de 77 de ani.
“Astăzi, 12 aprilie, în jurul orei 16.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Piatra Neamț.
Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 77 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe strada Orientului, la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, 38 de ani, din Piatra Neamț.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei minore, în vârstă de 4 ani, pasageră în același autoturism.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat agent principal Georgiana Puşcaşu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

-
Prima pagină6 zile,
Un elev de seminar, dat dispărut, a fost descoperit mort în albia Moldovei
-
Actualitate2 săptămâni,
Şofer băut, autoturism „înfipt” în stâlp
-
Actualitateo zi,
Prima ninsoare, un prim accident. Victimă un tânăr de 25 de ani
-
Actualitateo săptămână,
Pieton accidentat mortal
-
Actualitate5 zile,
Accidente în Neamţ, trei victime. Copil de doi ani rănit
-
Actualitateo zi,
MONSTRU ÎNCĂTUŞAT. Pentru bani, şi-a expus propria fiică la acte de agresiune sexuală comise de alţi bărbaţi, iar pe restul copiilor i-a obligat să cerşească
-
Actualitateo zi,
Biciclist băut, “accident” cu o maşină parcată
-
Actualitate2 săptămâni,
A intrat cu maşina într-un parapet metalic. Trei victime