8 Martie, ziua în care personajul principal e femeia

■ Am convenit că 8 martie trebuie să fie o zi în care se vorbește numai despre femei: femeia medic, femeia salvator, femeia militar, femeia jurnalist, femeia librar, dar în același timp mamă, soție. Parafrazând o cunoscută realizatoare TV, Mihaela Tatu, femeia trebuie și poate fi ” de 3 ori femeie” ■

Elena Maria Dănilă, femeia ”salvator”

Născută la 23 iulie 1986, la Toplița, în județul Harghita, asistenta coordonatoare de la ISU Neamț- Elena Maria Dănilă a terminat Facultatea de științe juridice de la Universitatea din Brașov și ulterior cursurile Școlii postliceale sanitare de stat, din Piatra Neamț, promoția 2015.”Am intrat în sistemul de urgență din anul 2007, când destinul m-a adus pe meleagurile nemțene. Tot aici mi-am găsit și <<jumătatea>>, soțul meu fiind angajat tot la ISU Neamț. Am lucrat 3 ani ca asistentă pe ambulanță și aici am avut satisfacția de a constata că, orice viață salvată este o satisfcație pentru salvator.

Dacă e să rememorez o întâmplare din viața profesională, care m-a marcat pentru tot restul vieții, atunci pot vorbi despre  accidentul tragic de la Vaduri, când în 2018 s-a răsturant un microbuz și au murit 9 oameni. S-a salvat o singură persoană care știa să înoate.

Ca salvatori avem satisfacția să reușim să readucem la viață foarte multe persoane intrate în stop cardio-respirator. Din păcate ne marchează profund și situațiile în care nu reușim resuscitarea unei persoane. Munca de salvator presupune organizare, stăpânire de sine, în fața cazurilor grave, mai ales în situația accidentelor rutiere. Pe de altă parte e important ca un salvator să dea dovadă de multă empatie în fața fiecărui caz”, a mărturisit Elena Maria Dănilă, cea  care la nivelul ISU Neamț coordonează activitatea celor 200 de paramedici.

Aceasta consideră că cea mai mare calitate pe care o are este optimismul, iar cel mai mare defect este faptul că nu reușește să fie, în unele situații, destul de fermă. Se consideră o femeie puternică, o ”Leoaică” deplin realizată din punct de vedere profesional și familial. Își împarte sarcinile de familie cu soțul său, în îngrijirea celor două fetițe: una de  doi ani și jumătate și a doua de 4 ani și jumătate.

Armata, sacrificiu asumat -Andreea Elena Funduc

Andreea Elena Funduc este la vârsta de 25 de ani, sublocotenent la Baza Militară ”Zargidava” din Roman. S-a născut la Miercurea Ciuc, în județul Harghita și a urmat cursurile Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Ce a determinat-o să îmbrățișeze cariera militară? Faptul că e un domeniu dinamic, care presupune multă adaptabilitate, pentru că e o structură cu reguli clare și precise, care presupune rigurozitate. Când s-a decis să dea admitere la Academia Militară a fost convinsă că îmbrăcând haina militară își va putea demonstra dragostea și devotamentul pentru Patrie, țară și popor. Asta pentru că armata a reprezentat din cele mai vechi timpuri, structura care a apărat granițele țării.

După absolvirea Academiei  a fost repartizată la Roman, unde lucrează în domeniul logistic. Își amintește, încă, cu mare plăcere de taberele de vacanță din timpul studenției și are convingerea că femeia, îmbăcată în haină militară nu-și pierde feminitatea. Important i se pare și faptul că armata înseamnă sacrificiu asumat. Este și va rămâne o femeie puternică.

Medicul Maria Andrici – ”un bun manager trebuie să impună sieși și celor din jur disciplină și rigoare”

Foarte mulți recunosc că dintre toate unitățile sanitare cu paturi din județul Neamț, Spitalul Municipal de Urgență din Roman este la ora aceasta printre cele mai bine organizate. La conducerea acestuia se află medicul ortoped Maria Andrici, căreia este greu să nu-i recunoști profesionalismul și priceperea de a coordona activitatea a 920 de oameni. Absolventă a Facultății de Medicină ”Grigore T.Popa” din Iași, a urmat stagiul de practică la Spitalul Municipal de Urgență din Roman, pe care-l conduce astăzi. A fost medic rezident la București și apoi la Spitalul de Recuperare din Iași. ”Din 2009 am făcut parte din echipele operatorii ca medic curant mâna întâi sau ca medic mâna a II-a, realizând până acum peste 4000 de intervenții chirurgicale. Evident că satisfacția unui medic intervine atunci când pacientul pleacă din spital pe picioarele lui.

Pe de altă parte de 8 ani de când sunt managerul acestui spital am satisfacția profesională de a mă fi implicat în creșterea calității actului medical și a nivelului condițiilor de îngrijire a bolnavilor dar și de muncă ale personalului. Dacă vorbim de satisfacții  cred că cea mai mare din cariera mea a fost cea din 2023 când am obținut reacreditarea spitalului. La mijloc a fost o muncă în echipă”, mărturisește dr.Maria Andrici, care spune însă că un bun manager trebuie să-și impună sieși și celor din jur disciplină, rigoare în organizarea actului medical și al muncii din spital.

Cea mai grea perioadă din ultimii ani a fost, fără discuție, cea din pandemie, când, timp de doi ani: 2020-2021, unitatea sanitară de la Roman s-a ocupat de acordarea asistenței medicale din întreg județul Neamț, conform statisticilor fiind externați 18-19 mii de pacienți. Numărul persoanelor îngrijite la Roman în anii 2020-2021 s-a ridicat la 80-90 mii de pacienți.

Care sunt defectele dr.Maria Andrici? Simplu: ele țin de dezamăgirea de a fi acordat mai multă încredere decât meritau unor oameni cărora doar în momente de cumpănă reușești să le cunoști caracterul. Femeia Maria Andrici are o viață extrem de plină. ” Cel mai adesea regret că ziua nu are cu 5-6 ore în plus pentru a le cuprinde pe toate. Uneori reușesc să petrec și clipe alături de cei dragi. Niciodată nu am crezut că voi putea face într-o zi așa multe lucruri, ca în ultimii ani. Dra există la noi o vorbă care spune că Să nu-i dea Domnul omului atâtea cât poate duce” crede dr. Maria Andrici.

Este bucuroasă că juniorul familiei, Răzvan Gabriel, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ”Roman-Vodă” este decis să îmbrățișeze tot cariera medicală.

Alexandra Manea Predescu, jurnalistă – cu luciditate, despre soarta profesiei  

Alexandra Manea Predescu, absolventă a Colegiului Național ”Roman-Vodă” este una dintre cele mai talentate jurnaliste din media nemțeană actuală, absolventă a Facultății de jurnalism din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoția 2010. După terminarea facultății a plecat câțiva ani în străinătate, unde și-a cunoscut și soțul. Întoarsă în țară în 2015 s-a angajat la postul local de televiziune RomanTV, lucrând și la Radio FM.

”Jurnalismul m-a atras dintotdeauna, deși știam că este o muncă prost plătită în teritoriu, subestimată, chiar blamată dacă ne referim la zilele noastre, în contextul amplorii efectelor rețelelor sociale și jurnalismului cetățenesc prost înțeles de unii.

La 20 de ani ți se pare că ai tot timpul din lume. Chiar și după mulți ani, am ales să îmi urmez pasiunea și am pășit etapizat în această lume, a muncii în redacție, a scrisului cât mai aproape de fiecare cititor. Aici trebuie să menționez că am avut șansa să fiu primită de oameni care au mizat pe mine, <<m-au ghicit>> încă din primele săptămâni și au avut încredere în calitățile mele profesionale. Și au doborât un mit creionat în mintea mea în 2006, atunci când voiam să dau la facultate: că nu peste tot ai nevoie de <<pile>> pentru a urma această meserie. Trebuie doar determinare, multă răbdare și dorința de a evolua.  Învăț, încă, zilnic să mă adaptez unor situații, să mă ocup de subiecte care pot fi uneori sensibile, dar care pe care trebuie să le scot la capăt”, mărturisește Alexandra, care este cunoscută și la nivel național, ca fiind jurnalista ce s-a ocupat cel mai mult de ”podul lui Arsene” prăbușit la Luțca, fiind contactată și jurnaliștii de la Recorder.

”Era o temă pe care o abordasem în multe rânduri înainte ca obiectivul să eșueze în râul Siret, pe 9 iunie 2022. Un subiect pe care l-am început și pe care l-am urmărit până la capăt, indiferent de presiuni sau de circumstanțe. A fost satisfăcător, da, să fiu abordată de o echipă de jurnaliști care tratează subiecte grele. Am întâlnit mulți oameni valoroși pe parcursul acestor ani, de când practic această meserie, iar de la toți am învățat câte ceva. Am intervievat medici turci de Spitalul Memorial din Istanbul, veniți în vizită în țara noastră, am avut ocazia să cunosc oameni care au un cuvânt de spus în societate, în cadrul emisiunii <<Labirintul succesului>> și am fost deschisă față de reporteri corespondenți de la televiziuni naționale. Dar satisfăcător a fost și dacă am putut ajuta un om care a sunat sau a bătut la ușa redacției cu o problemă, chiar dacă în cele din urmă povestea sa nu a ajuns subiect de presă”, mărturisește Alexandra Manea, care este însă dezamăgită de faptul că în zilele noastre jurnalismul este o profesie la care se pricepe mai toată lumea, care face live oriunde și oricum.

O altă mare dezamăgire pentru Alexandra Manea Predescu este faptul că acum jurnalismul se reduce la reproducerea unor communicate de presă, iar instituția purtătorului de cuvânt limitează mult posibilitatea de a face presă. ”Pandemia a facilitat și mai mult această reținere a persoanelor din instituții de a vorbi cu presa. Și prin a vorbi nu mă refer la a răspunde, în scris,  la o adresă. Asta nu înseamnă că Alexandra Manea are ceva cu purtătorii de cuvânt, departe de mine acest gând. Chiar colaborez foarte bine cu multe dintre persoanele care ocupă aceste funcții și pot spune că sunt mulțumită pentru deschiderea de care dau dovadă. În cazul altora, în schimb, aș prefera să mă abțin. Chiar și așa, nu capătă aceeași acuratețe tot demersul tău jurnalistic atunci când citezi pe cineva care nu are nici o treabă cu subiectul în sine și doar îl transmite mai departe versus a vorbi cu persoana direct implicată în acea poveste”, crede Alexandra Manea Predescu, care recunoaște că pasiunea pentru jurnalism i-a fost insuflată de tatăl său, Ciprian Predescu, jurnalist la primul hebdomadar înființat la Roman de Sorin Ovidiu Vântu, în anul 1990 și un foarte talentat caricaturist. De foarte multe Alexandra se gândește la viitorul presei în România, care oscilează între a fi una ”cuminte”, în care jurnalistul prezintă doar informații utile, cotidiene, de interes pentru comunitate.”În momentul în care vrei să intri mai mult în aprofundarea unor subiecte, acolo se schimbă multe. Ai ocazia să prezinți și din altă perspectivă un subiect banal, dar care poate trezi conștiința publicului. Aici este – din punctul meu de vedere – provocarea, de fapt. Să nu te apleci precum bate vântul, să nu încetezi să cercetezi o parte din a cărei direcție primești semnale că poți leza. Și nu mă refer aici la a leza sentimentele cuiva, ci la &lt;&lt;a atinge&gt;&gt; interese. De aici se schimbă povestea. Un lucru aparent banal de care alegi să te ocupi poate deschide o serie de tergiversări destul de interesante care survin. Important este ca, la final de subiect, să fii conștient și mulțumit de faptul că ai abordat cea mai corectă manieră, una pe care cititorul o privește din toate unghiurile și din care își poate trage propria concluzie”, mărturisește Alexandra, care a urmat ca model în jurnalism pe Carmen Avram, de la trustul lui Voiculescu, intrată ulterior în politică ca europarlamentar PSD.

Alexandra crede că ”defectul” ei, în ceea ce privește practicarea meseriei constă în faptul că empatizează mult cu oamenii. ”Știu, a empatiza este o calitate, dar în jurnalism nu ai voie să te lași influențat de milă, de un soi de bunătate care nu-și are locul atunci când tratezi subiecte delicate. Este posibil să fiu câteodată și nerăbdătoare, grăbită cumva. Aici am lucrat în timp, la așteptare. Cred că un răspuns bun la această întrebare poate fi dat și de oamenii cu care lucrez sau cu care am avut ocazia să mă întâlnesc din prisma meseriei. Nu știu cum mă vede fiecare persoană cu care am interacționat, dar știu că am încercat mereu să fiu cât mai corectă.

Sunt momente când intră în redacție o persoană, de exemplu, care mi se confesează ca la preot sau ca la psiholog. Și, deși problema sa nu constituie un fapt de presă, ajung să petrec zeci de minute în compania acelei persoane. Am zile când această răbdare îmi este pusă la încercare. Cred că am reușit de fiecare dată să ofer măcar un sfat, dacă o rezolvare nu a stat în puterile mele. Apoi, din start trebuie să înțelegem că presa nu taie și spânzură, nu este legiuitor. Presa poate trezi conștiința prin maniera de abordare a unui subiect și poate determina, desigur, autosesizarea unor organe competente, acolo unde se impune acest lucru” crede jurnalista, neliniștită de viitorul profesiei. ”Am scris în lucrarea mea de licență pe tema viitorului presei. La acea vreme, am abordat moartea presei scrise tipărite. Încă din acel an erau publicații care nu mai vedeau demult lumina tiparului. Vorbim astăzi despre un cumul haotic de informații care vin din toate părțile, un proiectil de cuvinte aruncat în mediul online. Te miri de ce mai poți găsi și citi și te ingrijorează faptul că mulți dintre internauți chiar ajung să creadă, ceea ce tu ai bifat la capitolul fake news sau din surse dubioase. Este greu să prevăd un viitor al presei. Aș vrea să cred că presa clasică va rezista, că televiziunile locale pe care acum le numărăm pe degete vor fi tot acolo, menite să propage informația în comunitate”. Alexandra Manea este după orele de serviciu mamă a două fetițe, eleve la Școala Gimnazială ”Vasile Alexandri” din Roman și are pasiunea gătitului. Este conștientă, însă, că din cauza meseriei care se face zi și noapte, a lipsit mult de lângă copilele sale și asta o doare și sunt momente greu de recuperat.