Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Falimentati de scoala

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pregatirea pentru scoala, care a intrat „în linie dreapta“, îi obliga pe romascani sa bage adînc mîna în buzunare, cheltuielile putînd depasi un salariu mediu pe economie. Librariile si magazinele romascane s-au aprovizionat cu rechizite la toate preturile, pentru a face fata oricaror cerinte. „Desi înca parintii nu au început sa faca cumparaturi pentru scoala, noi ne-am aprovizionat cu rechizite. Costurile pregatirii unui elev pentru scoala depind de nivelul clasei si de veniturile întretinatorilor. La clasa I, majoritatea parintilor cumpara rechizite pentru un copil, cam în valoare de 600.000-700.000 lei. Daca parintii au bani, un ghiozdan scump costa între 1,5- si 2,5 milioane de lei. Exista însa si ghiozdane mai scumpe, de opt milioane de lei, în cazul în care acestea sînt fabricate la firme foarte cunoscute si sînt personalizate cu numele sau zodia copilului“, a precizat Angela Marcovschi, librar sef la Libraria „Cezar Petrescu“. Aceasta a mai spus ca si pentru celelalte clase rechizitele pot ajunge la 500.000-600.000 de lei. La gimnaziu cheltuielile parintilor doar par a fi mai mici pentru ca dispar „cerintele“ speciale, legate de materialele auxiliare: plastilina, betisoare, jocuri, carton, hîrtie glasse, jocuri didactice. „Pretul rechizitelor si hainelor creste la un elev de gimnaziu, pentru ca acolo uniforma se înlocuieste cu haine. Si daca acestea sînt de firma, parintii trebuie sa dispuna de bani, nu gluma“, a mai spus Angela Marcovschi. O parte din rechizite mai pot fi cumparate si de la supermarketul Fidelio. „Ne-am aprovizionat cu caiete, ghiozdane, rechizite pentru prescolari si scolari. Pentru a pregati un elev pentru scoala, un parinte cheltuie la noi aproximativ 400.000 lei pentru învatamîntul primar si 500.000 lei la învatamîntul gimnazial“, a precizat Ioan Zabava, director zonal al magazinului „Fidelio“. La „Librion“ SA, din strada Stefan cel Mare, rechizitele pentru un scolar de clasele I-IV costa 600.000-700.000 lei, iar pentru gimnaziu aproape un milion de lei. Si la Casa Afacerilor, unele standuri s-au aprovizionat cu uniforme si rechizite pentru scoala, mai mult pentru prescolari si scolarii mici. Liceenii, chiar daca sînt mai ieftini la rechizite, au nevoie de bani seriosi pentru haine. O pereche de blugi de firma poate ajunge si un salariu minim pe economie, ca de altfel si o pereche de adidasi originali. La aceste preturi mai trebuie adaugate si cele pentru manualele scolare. „Anul trecut pretul manualelor pentru clasele IX-XII a fost de 1,2-2 milioane de lei, în functie de clasa“, a mai precizat librarul sef de la Libraria „Cezar Petrescu“, care a spus ca nu au sosit înca manualele scolare pentru liceeni. Firma „Bibliopolis“ vinde rechizite scolare la „Casa Cartii“, în Pietonalul Stefan cel Mare si în zona Favorit, la Libraria „Otilia Cazimir“. Bazarul, o alternativaParintii care vor sa faca economii dau 100.000 lei pe un bilet de tren si trag o fuga în bazarul de la Suceava. Acolo pot cumpara o pereche de blugi, de calitate, cu 700.000 lei, o pereche de pantofi sport obisnuiti (imitatie de piele), cu 100.000 lei, marfurile fiind la jumatate de pret fata de cele din magazinele romascane. „Pîna anul acesta, ma duceam la «Metro», la Bacau. Gaseam acolo tot ce trebuie pentru scoala. Acum, însa, s-au scumpit toate, asa ca cel mai ieftin loc de aprovizionare ramîne Bazarul Suceava, unde poti cumpara copilului de la lenjerie de corp pîna la ultima penita. Astept sa iau salariul si sa ma aprovizionez cu tot ce le trebuie pentru scoala celor doi copii ai mei. Am un baietel în clasa a III-a, caruia trebuie sa-i cumpar, din nou, uniforma, ca i-a ramas mica. Am înteles de la o colega ca la Suceava ma costa între 300.000-570.000 lei, în timp ce la Roman o uniforma costa 570.000 lei. Acolo cumpar totul la jumatate de pret“, a declarat romascanca Lacramioara Rusu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending