Actualitate
Extraordinară pentru buget

- consilierii pietreni sînt convocaţi astăzi în şedinţă extraordinară pentru a vota bugetul -
Consilierii pietreni sînt convocaţi astăzi, de la ora 15:00, în şedinţă extraordinară pentru a vota un singur proiect de hotărîre: adoptarea bugetului general centralizat al municipiului pentru 2018. Şedinţa pentru aprobarea proiectului de buget a fost una cu amendamente. Atunci, social-democraţii au încercat, tot într-o şedinţă extraordinară, să taie prin amendamente o parte din fonduri sau chiar toate fondurile pentru o serie de investiţii anunţate de primarul liberal Dragoş Chitic. Banii ar fi trebuit luaţi de la o serie de obiective, cum ar fi Casa Căsătoriilor, modernizarea Punctului Belvedere, amenajarea unui traseu turistic pe Pietricica, scrierea numelui oraşului cu litere volumetrice pe acelaşi munte, reparaţii în ştrand, modernizarea unor staţii pentru transportul public, dar şi modernizarea unor străzi. Suma totală era de aproape 2.700.000 lei şi social-democraţii şi-ar fi dorit să fie transferată pentru reparaţii capitale şi reabilitarea unor şcoli din oraş. Numai că liberalii şi cei de la PMP s-au opus, iar amendamentul a căzut. Rămîne de văzut dacă pe viitor se va trece de nivelul la care lucrurile sînt abordate exclusiv din manieră politicianistă. Adică opoziţia, PSD şi ALDE, să iniţieze amendamente doar pentru a-i produce pagube, electorale, primarului liberal. În sensul ca acesta să rămînă fără fonduri pentru o parte din proiecte, pe care să nu le poată realiza pentru ca apoi opozanţii să poată avea ce critica. O abordare greşită în opinia noastră şi care ar fi la fel de greşită dacă s-ar produce cu opoziţie liberală şi primar pesedist. Pentru că nu culoarea politică ar trebui să primeze, ci interesul cetăţenilor. Şi asta pentru că de obicei cînd se duc războaie exclusiv politice, cel care achită nota de plată este simplul cetăţean.

-
Prima pagină4 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima paginăo săptămână,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Prima pagină2 săptămâni,
Despre podul reabilitat și prăbușit în „era” Arsene. Cică-i ritm alert pe noul șantier FOTO
-
Actualitate4 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu