Pentru că nu s-a supus patronilor, jivinele cu sânge rece numite trustul Ringier.
Știam că așa se va întâmpla, pentru că știu firma asta. M-am ciocnit cu ei când eram președintele Clubului Român de Presă. Pe atunci încă mai speram că o companie occidentală de media poate să fie un exemplu de etică a meseriei pentru jurnaliștii români. Ringier m-a trezit din iluzie. Au publicat în Libertatea, în pagina întâi și la interior, fotografii în culori de cururi și țâțe alături de fotografii gros-plan de trupuri sfârtecate, ale muncitorilor uciși într-o explozie groaznică, cred că la Galați. La sesizarea pe care le-am trimis-o din partea CRP, al cărui membru Ringier era, au reacționat urinând de la balcon. Altceva în afară de tiraj, publicitate, profit nu îi interesa. Avea ce să învețe presa românească de la ei…
Acum, Cătălin Țepelin nu a vrut să muște din cașcavalul jurnalismului vopsit, în favoarea caselor de pariuri sportive, împreună cu Ringier. A plecat. În marea majoritate a mass-media din România, „colaborarea” de acest soi între patron și jurnaliști funcționează fără hopuri. Domnul Țepelin reprezintă o specie în faza finală de extincție.
P.S.
În semn de solidaritate față de Cătălin Țepelin și cu părerea de rău a despărțirii de cititori, încetez să mai public în Gazeta Sporturilor.
https://republica.ro/extinctia-unei-specii