Contactează-ne

Actualitate

Exerciţii spirituale

Știre publicată în urmă cu

în data de

Centrul Gaudium et Spes de la Traian a găzduit, la finele săptămînii trecute, o nouă serie de exerciţii spirituale pentru preoţi. Predicatorul acestor exerciţii a fost părintele Isidor Iacovici, care, prin stilul său original, a ajutat creştinii ca în aceste zile să intre într- o examinare a legăturii noastre cu Dumnezeu şi cu cei încredinţaţi nouă. Părintele a luat ca text de bază primul capitol din cartea Genezei, în care ne este descrisă creaţia lumii şi a omului. Oprindu- se asupra fiecărei zile a creaţiei, ne-a oferit posibilitatea de a pătrunde în misterul relaţiei dintre Dumnezeu şi om, relaţie de care depinde demnitatea omului şi creşterea-dezvoltarea sa ţin toate punctele de vedere. Iată o prezentare scurtă a temelor predicate în aceste zile: Darul primelor evidenţe; Este mult mai mult de a recunoaşte, decît a cunoaşte; Darul priorităţilor; căci Dumnezeu nu este (un Dumnezeu) al dezordinii, ci al păcii; Darul limitelor; Nu este adevărat că mă opresc (încetez) atunci cînd vreau eu; Darul inspiraţiilor. A reîncepe nu înseamnă a repeta; Darul binecuvîntărilor. Viaţa cea mai frumoasă de trăit este a ta!; Darul umilinţelor. Viaţa nouă este pascală; Darul slavei. Omul este ceva foarte frumos. „În fiecare seară, înainte de Completoriu, părintele ne citea cîte o pagină din Circulara din 28 decembrie 1948 a fericitului episcop Anton Durcovici despre Isus în sfînta Euharistie. Acest ultim material a fost ca un balsam pentru sufletele noastre, întrucît favoriza un spirit de meditaţie şi rugăciune. Pe lîngă meditaţiile frumoase am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe episcopul auxiliar Aurel Percă. Preasfinţitul a prezidat Sfînta Liturghie în fiecare zi, lucru care a dat o notă de sărbătoare fiecărei celebrări liturgice. Pe lîngă aceasta, Preasfinţitul a stat la dispoziţia noastră acordînd timp fiecărui preot care a dorit să aibă un colocviu cu Excelenţa Sa“, a menţionat preotul Irinel-Iosif Iosub.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending