Actualitate
Examen pentru detectiv particular, organizat de IPJ Neamț în martie 2026
Examenul de atestare a calității de detectiv particular va avea loc pe 5 martie 2026, la sediul IPJ Neamț
Examen pentru detectiv particular organizat de IPJ Neamț va avea loc în data de 5 martie 2026, la sediul instituției, iar persoanele interesate trebuie să depună documentele până la 27 februarie 2026.
Data și locul desfășurării examenului
Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț organizează în data de 5 martie 2026, ora 10:00, la sediul unității din municipiul Piatra-Neamț, strada Eroilor nr. 16, examenul de atestare a calității de detectiv particular.
Condițiile de participare la examen
Pentru a putea participa la examen, persoanele interesate trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- Să aibă cetățenia română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European;
- Să aibă domiciliul în județul Neamț;
- Să posede cel puțin studii medii și să fie absolventă a unei școli postliceale de detectivi sau să fi îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale ori să fie absolventă a unei instituții de învățământ superior;
- Să fie aptă din punct de vedere medical;
- Să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- Să nu desfășoare o activitate care implică exercițiul autorității publice;
- Să obțină avizul IPJ Neamț;
- Să fi promovat examenul de atestare a calității de detectiv particular sau să dețină un certificat de calificare în această profesie ori un atestat similar eliberat într-un stat membru UE/SEE.
Documentele necesare pentru înscriere
Dosarele pot fi depuse până la data de 27 februarie 2026, la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Neamț, și trebuie să conțină:
- Cerere de înscriere la examen;
- Actul de identitate (original și copie);
- Certificate medicale și de atestare psihologică, cu termen de valabilitate de 6 luni;
- Acte de studii sau adeverință privind îndeplinirea unei funcții în domeniile prevăzute de lege;
- Actul de absolvire a unui curs de specialitate;
- Curriculum vitae;
- Declarație privind neexercitarea unei activități care implică autoritate publică;
- Dovada achitării taxei de 292 lei.
Taxa se achită la casieria IPJ Neamț – Serviciul Financiar-Contabilitate, după obținerea avizului pentru participarea la examen.
Fotocopiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul, iar documentele originale se restituie pe loc.
Probele de examen
Examenul constă în:
Proba scrisă
Test grilă cu 20 de întrebări, fiecare având trei variante de răspuns, cu unul sau mai multe răspunsuri corecte.
Rezultatele vor fi comunicate candidaților personal și prin afișare publică.
Interviul
Candidații declarați „ADMIS” la proba scrisă vor susține un interviu în ordine alfabetică.
Interviul este susținut în fața comisiei de examinare, iar nota finală reprezintă media aritmetică a notelor acordate de membrii comisiei.
Este declarat admis candidatul care obține cel puțin nota 5.
Rezultatele finale vor fi afișate timp de 10 zile, iar contestațiile pot fi depuse în termen de 24 de ore de la afișare.
Tematica examenului
Tematica și bibliografia pentru examen sunt prevăzute în Anexa nr. 1 și includ, între altele:
- Drepturile și libertățile fundamentale – Constituția României;
- Legea penală și limitele ei de aplicare;
- Infracțiuni contra libertății persoanei;
- Infracțiuni de corupție;
- Infracțiuni informatice;
- Metode speciale de supraveghere;
- Percheziția;
- Exercitarea profesiei de detectiv particular;
- Protecția informațiilor clasificate;
- Prelucrarea datelor cu caracter personal.
Informații suplimentare
Relații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon 0233.207.000 sau 0753.133.013.
-
Actualitateo săptămână,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politicao săptămână,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,S-au stabilit semifinalele Cupei de Iarnă la fotbal în sală
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
