Arhivă 2005-2017
Examen de grad pentru micutii luptatori de la Qwan ki do
• cei mai mici luptatori de Qwan ki do vor promova în grad, în urma unui examen de verificare ce va avea loc în aceasta luna
Micii practicanti de Qwan ki do, legitimati la Clubul „Bao“ Roman, vor sustine, peste putin timp, ultimul examen de grad înaintea vacantei scolare. Evenimentul va avea loc pe 16 iunie, în sala de sport a Scolii nr. 1 si vor participa peste o suta de copii. Instructorul clubului romascan, Mihai Cristea, a precizat ca dupa acest examen le va da elevilor liber, pîna în toamna, dupa 15 septembrie, cînd va reuni lotul. Pe lînga activitatea locala, practicantii de Qwan ki do vor mai participa si la un cantonament national. De data aceasta, actiunea, organizata de Federatia Româna de Qwan ki do, va fi rezervata seniorilor si va avea loc în judetul Botosani. „Pentru aceasta luna mi-am propus sa închei anul sportiv cu un examen destinat copiilor. Acesta va fi derulat dupa acelasi principiu ca si verificarile anterioare, în sensul ca elevii vor fi urmariti de mai multe comisii si vor arata ce au învatat de la ultimul examen pe care l-au promovat. Va urma vacanta de vara, iar cei mari vor merge la Botosani, la cantonamentul de selectie pentru alcatuirea lotului national. Vor ajunge doar cei vizati în urma preselectiei ce a fost pusa în scena, ad-hoc, în urma cu o saptamîna, la Roman. Initial, Bacaul fusese nominalizat pentru stagiul intermediar, dar în ultimul moment locul a fost schimbat cu Sala Polivalenta. Atunci au fost urmariti practicantii, iar cei alesi vor continua pregatirea la Botosani. Scopul este ca oficialii federatiei sa puna la punct o formula de echipa care sa ne reprezinte la Campionatul Mondial de Qwan ki do ce va avea loc la Bucuresti în aceasta toamna“, a declarat Mihai Cristea. S-ar putea ca pe timpul verii, sa mai fie organizata si o tabara de antrenament, locul de desfasurare urmînd sa fie stabilit ulterior. FOTO: Copiii vor arata ce au învatat pentru a promova examenul de Qwan ki do

-
Actualitate2 săptămâni,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Prima paginăo săptămână,
Doliu în familia Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei și președinte la FC Ceahlăul
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Actualitate2 săptămâni,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Actualitateo săptămână,
Ceahlăul-Chiajna: 1-1. Test util pentru galben-negrii
-
Actualitate2 săptămâni,
Bani de la stat pentru păduri! APIA primește cereri până în iulie
-
Actualitate5 zile,
Paște 2025 – ziua în care ortodocșii și catolicii se roagă împreună. Ce obiceiuri se respectă
-
Eveniment4 zile,
Papa care a refuzat gloria lumii: cum va fi înmormântat și ce urmează pentru Biserica Catolică