Contactează-ne

Actualitate

Ex-ministrul Pintea, ce spunea la Piatra Neamţ despre şpagă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ „Încă avem o problemă cu modul în care ne comportăm cu pacienţii dacă nu primim şpagă“, declara oficialul la o conferinţă de presă de la sediul CJ Neamţ ■ se întîmpla în martie 2019, după ce cîţiva medici ortopezi fuseseră reţinuţi pentru luare de mită ■

Exact acum un an, pe vremea cînd era ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea venea la Piatra Neamţ chiar în momentul în care cinci medici de la Ortopedia Spitalului Judeţean fuseseră reţinuţi pentru zeci de şpăgi.

În acest context, la o conferinţă de presă susţinută împreună cu Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ, oficialul a fost chestionat de presă despre corupţia din sistem, cu trimitere la cazul ortopezilor. Şi opina nonşalant că avea credinţa că şpaga era în scădere, dar că mai sunt cazuri punctuale.

„Încă avem o problemă cu modul în care ne comportăm cu pacienţii dacă nu primim şpagă. Este un lucru care este evident. Eu cred şi sper că este în scădere, dar mai sînt cazuri punctuale. S-a întîmplat la Neamţ şi nu doresc să comentez foarte mult, deja sînt organe de anchetă care verifică aceste aspecte“, spunea, pe 6 martie 2019, Sorina Pintea.

A continuat afirmînd că „singura chestiune care mă deranjează este că nu ştiu cât va fi influenţat actul medical“ şi că urma să discute cu preşedintele Arsene şi cu managerul spitalului pentru redistribuirea cazurilor, deoarece în secţia respectivă mai erau doar doi medici. O poziţie interesantă despre medicii prinşi cu mita, avea să fie exprimată, tot la conferinţa cu ministrul, de şeful CJ Neamţ.

„Fără să iau apărarea nimănui, cred că orice om din România încă poate să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie. Cred că hei-rupism-ul ăsta de a plimba oameni cu cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi ar trebui să înceteze, pentru că metode din acestea bolşevice nu cred că mai au sens în anii noştri.

Cred că aceşti medici, dacă au greşit, vor fi traşi la răspundere, vor fi cercetaţi şi judecaţi. Dar cred că trebuie să ne uităm prima dată dacă nu cumva putem în pericol viaţa oamenilor.

Pentru că a lăsa o secţie întreagă doar în doi medici nu ştiu dacă a fost cea mai bună măsură pe care au putut să o ia cei care au intervenit acolo“, susţinea preşedintele Arsene.

Pintea, acuzată că a primit 10.000 de euro şi 120.000 de lei

După cum se ştie, Sorina Pintea, managerul Spitalului de Urgenţă Baia Mare, a fost arestată sîmbătă, 29 februarie, de către Tribunalul Bucureşti.

E acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi, în două tranşe, 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare a unui bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente la spitalul maramureşean.

Cât îi priveşte pe medicii de la Ortopedia Spitalului Neamţ, patru dintre ei au fost arestaţi preventiv pe data de 6 martie 2019, fiind vorba despre Constantin Nanu, Florică Guţu, Grigore Berea şi Gheorghe Borş, iar al cincilea acuzat, Ghenadie Bucătaru, fusese pus sub control judiciar.

Doctorul Nanu era acuzat de 27 de acte materiale de luare de mită, Guţu de 20, Berea de 13, fiind urmaţi de medicul Bucătaru cu şapte şi Borş cu cinci acte materiale. Ancheta a mai dezvăluit că acuzaţii ar fi primit bani pentru intervenţii chirurgicale şi acordarea sau prelungirea de concedii medicale.

La percheziţiile de la locul de muncă şi de la domiciliile medicilor au fost ridicate mari sume de bani. De la unul din ortopezi au fost indisponibilizaţi 60.000 de lei, iar de la altul peste 480.000 de lei, 18.000 de euro, dolari americani şi lire sterline. cercetările în acest caz a presupus supravegherea audio şi video a suspecţilor, dar şi folosirea de investigatori sub acoperire.

În prezent, cei cinci acuzaţi sunt judecaţi la Tribunalul Neamţ, alături de ei în aceeaşi postură fiind încă 18 inculpaţi, foşti pacienţi sau rudele acestora, acuzate că au dat şpagă medicilor.

Actualitate

Maşină parcată în scările unei firme de un şofer aproape în comă alcoolică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un şofer în pragul comei alcoolice, cu o alcoolemie de 2 la mie, nu şi-a mai putut stăpîni maşina şi s-a oprit în treptele unei firme. S-a întîmplat pe 25 februarie 2021, cînd poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost solicitaţi să intervină la un eveniment rutier produs pe o stradă din municipi soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.

În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii a reieşit că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, intrînd în coliziune cu scările de acces ale unei societăţi comerciale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicînd amploarea beţiei, o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De menţionat e faptul că această valoare se dublează în sînge, drept pentru care şoferul a fost condus la spital, unde i s- au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Poliţiştii i-au săltat carnetul de conducere şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Citește știrea

Actualitate

Dezinfectant pentru mîini, mare atenţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au găsit pe piaţă falsuri grosolane

Firmele care oferă la vînzare dezinfectant pentru mîini vor fi supuse unor controale amănunţite. Măsura a fost luată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor după ce pe piaţă au fost descoperite falsuri grosolane.

Mai exact, la unii comercianţi au fost descoperite sticluţe cu apă de toaletă care, peste eticheta originală, aveau aplicate etichete noi, care atestau în fals că ar fi recipiente cu dezinfectatnt pentru mîini.

„În urma unei acţiuni de supraveghere a pieţei desfăşurata de reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pe raza municipiului Bucureşti, au fost găsite la comercializare produse sub marca «Kolonya – eau de cologne», prezentate drept «dezinfectant de mîini”, conform unui comunicat ANPC. Ca atare, de la mijlocul lunii februarie 2021, ANPC a dispus structurilor teritoriale un control pe această temă. Deja, la nivelul Capitalei, a fost identificată o companie care avea la vînzare produsul „Kolonya – eau de cologne”, care prezenta o etichetă suplimentară suprapusă, care îl înfaţişa publicului drept „dezinfectant de mîini”.

Fapta constatată încalcă prevederile Legii 363/2007 art. 6 alin.1 lit.b, fiind o practică înşelătoare. S-a dispus operatorului economic încetarea practicii neloiale, în conformitate cu art. 13 din Legea 363/2007, precum şi aplicarea unei amenzi contravenţionale în valoare de 10.000 lei.

ANPC anunţă că va reveni cu datele finale ale controlului pe această temă, la nivelul întregii ţări, şi îi asigură încă o dată pe consumatori că supraveghează cu atenţie şi permanent piaţa, astfel încît să împiedice orice posibilă încălcare a drepturilor lor, în timpul actului comercial, de către operatorii economici.

Citește știrea

Actualitate

Cazul crimei din spital, este aşteptat verdictul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ judecătorii au încheiat procesul, iar sentinţa va fi dată de 9 martie ■ Dumitru Patriche a fost judecat pentru omor calificat după ce şi-a ucis soţia ■ crima a avut loc în biroul victimei de la Spitalul Judeţean ■ pedeapsa maximă este de 25 de ani de detenţie ■ familia cere daune de un milion de euro şi 10.000 de lei ■

La aproape un an distanţă de la data trimiterii în judecată, procesul crimei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a luat sfîrşit. La ultima înfăţişare, una care a avut loc pe 24 februarie 2021, judecătorii din cadrul Tribunalului Neamţ au scos dosarul în pronunţare urmînd ca aceasta să aibă loc pe 9 martie 2021.

Inculpatul, Dumitru Sebastian Patriche, a fost judecat pentru săvîrşirea infracţiunii de omor calificat după ce, pe 10 ianuarie 2020, în jurul orei 16:30 şi-a ucis soţia în biroul de la spital. Procurorii au reţinut ca circumstanţă agravantă premeditarea, iar în cazul în care inculpatul va fi găsit vinovat riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi.

De menţionat este faptul că familia victimei, respectiv două persoane – fiul şi o rudă, sînt părţi civile în procesul penal şi cer de la ucigaş 10.000 de lei cu titlu de daune morale şi un milion de euro cu titlu de daune morale. Victima, Anca Daniela Patriche, în vîrstă de 49 de ani, era asistentă şefă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, la Secţia Chirurgie. Tocmai promovase concursul pentru postul de director de îngrijiri medicale a instituţiei spitaliceşti, dar nu apucase să ia în primire noile atribuţii.

Cu cîteva luni înainte de crimă, victima plecase de acasă şi se mutase cu chirie, în oraş. Cert este că se temea de el pentru că a apelat la ajutorul unor elevi de la şcoala postliceală sanitară unde preda şi i-a rugat să o însoţească cu maşina cînd ieşea în oraş. Mergeau cu ea la cumpărături, o duceau şi o aduceau de la şcoală, sau de la muncă.

Singurul loc unde Anca Patriche a crezut că nu are nevoie de protecţie a fost la serviciu, adică acolo unde a fost ucisă cu o ploaie de lovituri de cuţit, care i-au secţionat pachetul vascular de la gît ceea ce a provocat o hemoragie care nu a mai putut fi oprită şi a dus în cel mai scurt timp la deces. Colegii nu au mai putut face nimic, iar ucigaşul a aşteptat să sosească anchetatorii să-l reţină.

Din cauza stării psihice în care era, procurorul de caz a decis să-l audieze cîteva zile mai tîrziu. Pe 14 ianuarie, bărbatul de 50 de ani a dat cu subsemnatul şi şi-a admis vina, la fel cum a făcut-o şi în ziua faptei. La audierile iniţiale, Patriche a susţinut că ar fi venit la locul ei de muncă al soţiei să o felicite pentru promovarea concursului pentru postul de director de îngrijiri medicale, însă anchetatorii susţin că individul a avut intenţia clară de a ucide, motivat de faptul că s-a prezentat în cabinetul soţiei cu un cuţit cu lama de circa 20 de centimetri.

Tensiunile dintre soţi au fost alimentate de faptul că bărbatul nu a avut de lucru o perioadă de timp, ceea ce a generat frustrări, iar mai apoi violenţe, din cauza cărora femeia a intentat divorţ. Sebastian Dumitru Patriche fusese anterior atacului slujitor voluntar la biserica Întîmpinarea Domnului din Piatra Neamţ.

Era paracliser şi palimar, ajutînd la diverse acţiuni ale parohiei. De cîteva luni nu mai venise la biserică, pînă la data omorului fiind agent de pază la un supermarket. Pe parcursul urmării penale inculpatul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice, care a stabilit că nu prezintă nici un fel de tulburări şi a avut reprezentarea faptei.

Citește știrea

Trending