Europa din gãleata pietrenilor

Încet-încet, la Piatra Neamt, uitarea si indiferenta îsi aratã roadele otrãvite si în privinta mãretelor proiecte publice finantate, în diverse mãsuri, cu bani europeni. Surprizele de final de proiect, presupuse a-l dezmorti pe blîndul si pasnicul pietrean, trec si ele de parcã n-ar fi. Cu zona de agrement, de Peste Vale, treaba e gata lãmuritã. Una ni s-a fluturat pe sub ochi, alta a iesit. Cîtã vreme nici oficialii Uniunii Europene nu-si bagã nasul, te apucã dracii realizînd cã îngrosi turma ãlora de fluierã în pustiu. Vorba ceea, acusica te trezesti încadrat ca dusman al Partidului Piatra Neamt! Pe ce si cum s-au dus banii, de fapt si de drept, îndrãznesc sã afirm cã nu vom afla curînd. Mergînd mai în urmã, pentru cine a uitat, am avut parte si de un prim proiect dedicat gunoaielor. Oficial era tot ceva cu managementul deseurilor menajere. Ce iures, ce publicitate, cîte vizite de soi!… Ca repere principale, ne-am ales cu o groapã de gunoi mai acãtãrii, destinatie standard pentru multe pelerinaje oficiale, si cu un numãr de tarcuri pentru neasemuitele europubele. Ce s-a implementat în rest? Publicul larg habar nu are si, în esentã, asta conteazã. Fãrã doar si poate, nu încerc a pune la îndoialã utilitatea proiectelor (publice, private sau în parteneriat) finantate consistent cu bani europeni. Dimpotrivã, sînt convins cã se putea mai mult. În ceea ce priveste strict proiectele publice, am considerat dintotdeauna cã ele trebuie fãcute pentru viitor si mai putin pentru prezent, ceea ce ar trebui sã confere dezbaterii publice un rol covîrsitor. Am în vedere, ca si pentru alte probleme importante ale comunitãtii, o dezbatere publicã autenticã si nu campanii de mîntuialã, bazate pe cîteva întîlniri cu cetãtenii, niste pagini publicitare la gazetã, ceva afise si multã, multã laudã de sine. Iar pentru ca dezbaterea publicã sã fie una autenticã ea trebuie sã se bazeze pe corectitudine si respect reciproc. Altã cale nu s-a descoperit pînã azi. Cum se stã la capitolele corectitudine si respect reciproc, realizeazã astãzi tot pietreanul lovit de fericirea de-a primi în dar gãleti colorate pentru sortarea gunoaielor, pardon, deseurilor casnice. (Ulterior, drumul guoaielor trece prin niste pubele dedicate, colorate si ele, parcã, si de-acolo se încheie, hãt, departe, la groapa de gunoi.) Unde-or sa mai încapã si aceste gãleti în bucãtãriile de la bloc e dificil de precizat. Cum o sã functioneze „sistemul“ mai ales în blocurile cu multe etaje e greu de închipuit. Mai usor e de bãnuit ce se va alege din mîndria pietreanului de-a avea parte de un management european al gunoaielor. Mîndria ca mîndria, dar problema rãmîne. Pînã de curînd, habar n-avea omul ce înseamnã implementarea asta a administrãrii gunoaielor la înalte standarde ecologice, dar si cînd i-a venit surpriza!… Cu gãleatã cu tot! Lãsînd gluma (era sã zic gripã aviarã – n.a.) la o parte, ar cam fi cazul sã aflãm si noi, la spartul tîrgului, cu ce s-au ocupat prea-bine plãtitii experti de la nu stiu ce firme de consultantã? Dar „savantii“ locali în managementul gunoaielor? Ei de ce-au tãcut pînã acum, cã în timp era mult mai usor sã pregãtesti lumea pentru acest impact? Mãcar cu atît sã ne alegem, cu niste rãspunsuri românesti, pe lîngã gãletile europene colorate. Fiindcã, indiferent de hopuri, la o solutie rezonabilã trebuie sã se ajungã în cele din urmã. Povestea aia cu copilasii care vor cãra sacosele cu gunoi, pentru cîtiva firfirei, si cealaltã, cu femeia de serviciu transformatã în sortator, sînt din alt film, unul care nu cred sã ruleze curînd în Piatra Neamt. Pe de altã parte, nici cu mijloacele coercitive nu tine – ar trebui atîtia agenti constatatori, încît mai bine îi pui sã adune ei buclucasele sacose din la fel de buclucasele gãleti. Asa cã, felicitîndu-i „sincer“ pe furnizorii de gãleti, nu-mi rãmîne decît sã mã gîndesc la corectitudine si respect reciproc. Dacã si pe-astea trebuie sã ni le impunã Uniunea Europeanã, atunci ne meritãm gãletile.