Actualitate
Eugen Țapu-Nazare, PNL Neamț: ”PNL se opune taxei de 1%”

„Partidul Național Liberal se opune categoric introducerii unei noi taxe, de 1%, pentru companiile care realizează profituri mai mari de 100 de milioane de euro și va încerca să-și impună punctul de vedere în Coaliția de guvernare”, aceasta este informaţia oferită recent de senatorul PNL de Neamţ, Eugen Ţapu-Nazare.
„O asemenea măsură ar periclita, în mod direct, o mare parte din sutele de mii de locuri de muncă, de la cele 330 de companii care vor fi direct afectate. Pe termen mediu și lung, asemenea decizii ar putea scădea volumul investițiilor străine, pe fondul lipsei de predictibilitate și respectare a angajamentelor economice. Descurajarea investițiilor, prin introducerea de noi taxe, ar scădea și contribuțiile la bugetul de stat, lucru ce face imposibile majorări viitoare de pensii și salarii.
Nu în ultimul rând, în perioada pandemică, economia României s-a sprijinit pe aceste companii, care și-au plătitla timp, uneori chiar în avans, taxele și impozitele, iar suprataxarea acestora ar fi o dovadă de neseriozitate din partea statului român.
Politica fiscală a PNL este axată pe un nivel de taxe suportabil, concomitent cu luarea unor măsuri sustenabile de creștere a gradului de colectare, iar Ministerul de Finanțe are obligația să implementeze aceste măsuri.
O decizie în acest sens va fi luată în interiorul Coaliției de către președinții PNL, PSD, UDMR și de premierul Nicolae Ciucă, dar PNL merge la consultări cu mesajul ferm de renunțare la introducerea acestei taxe”, a declarat Eugen Țapu-Nazare, chestor al Senatului României.

-
Actualitate2 săptămâni,
„Mazilire” la Apa Serv. Directorul general demis, conducere interimară
-
Actualitateo săptămână,
Accident cu şase victime, doua persoane decedate. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
-
Actualitate5 zile,
PNL Neamț: ”Incapabilă profesional, preocupată de vendete politice, Florentina Moise trebuie să plece urgent de la conducerea ISJ Neamț”
-
Advertorialo săptămână,
Anunţ
-
Prima pagină7 zile,
O tânără a ajuns la spital după ce a fost mușcată de un bursuc
-
Prima pagină5 zile,
„Îmi place să cred că fac parte din categoria inspectorilor care au onorat funcția, nu funcția i-a onorat”
-
Actualitate6 zile,
Deputatul Laurențiu Leoreanu critică desființarea postului de inspector școlar la disciplina Istorie
-
Actualitate5 zile,
Bilete de tratament alocate de Casa de Pensii Neamț