Eu şi Europa -Mic dejun cu poza mamei

Îmi amintesc de câte ori am luat masa de dimineaţă cu poza mamei în faţă. Este foarte greu să fii copil şi să nu o ai pe mama lângă tine. Tatăl meu munceşte mult, până seara târziu, iar mie mi-e ruşine să-l necăjesc cu micile mele probleme când îl văd venind atât de obosit. Întotdeauna mi-a plăcut România, şi mai ales satul în care m-am născut. Când eram mici, sora mea şi cu mine ne făceam păpuşele din porumb cu care dădeam spectacole de teatru în grădină. Credeam că viaţa va fi mereu aşa frumoasă şi liniştită. Dar anii trec, nevoile cresc şi părinţii se văd nevoiţi să se sacrifice pentru a ne dărui lucruri la care cred că nici nu visam. Am auzit copii spunând că mai bine ar avea familia împreună decât o bicicletă nouă sau un telefon. La orele de istorie învăţăm despre domnitorii români de pe timpuri şi despre cât de viteji erau ei. De curând am aflat chiar că, la un moment dat, Roma îi plătea tribut Daciei, pe al cărei teritoriu locuim şi astăzi. Parcă s-au inversat lucrurile şi oamenii mari trebuie să plece de acasă că să le dea familiilor puţină linişte şi îndestulare. Mi-e tare dor de mama, mai ales în zile ca acestea când am probleme mari cu dinţii şi aş vrea să îmi aline cumva durerea. Uneori sora mea mai mică uită să-şi facă temele şi atunci trebuie să fiu eu ca o mamă pentru ea şi s-o pun să înveţe. Ne bucurăm ori de câte ori primim pachet din Italia, dar mai tare ne-am dori să fie mama aici cu noi, şi cu tata. Bunica a îmbătrânit şi ea şi nu mai poate. În şcoala noastră, aproape fiecare familie are cel puţin un membru plecat la muncă sau născut în străinătate. Totuşi, toţi se cheamă români şi vorbesc româneşte. Să mai spună acum cineva că noi nu suntem în Europa…

(Mădălina BĂLTEANU, clasa a VII-a B, Şcoala Gimnazială Sagna)

NOTA REDACŢIEI

Lacrimi de bucurie

Evident că după acest text scris de o fetiţă de clasa a VII-a, despre “noi şi Europa”, alte cuvinte sînt de prisos. Sînt însă necesare cîteva precizări: textul a fost conceput pentru a participa la un concurs, ce presupunea realizarea unor ziare on-line, în cadrul unui proiect educaţional iniţiat de Prefectura Neamţ. Teme generale: Europa, România, românii… Textul a impresionat pe toată lumea. Şi s-a decis, normal, că trebuie premiat. Premiile, simbolice, faţă de sentimentele puternice pe care le trezeşte lectura articolului: o agendă şi un pix, “armele” oricărui jurnalist, şi “temuta” acreditare de presă. Alături de o diplomă de excelenţă. Înmînate, premiile, într- o sală de clasă de la Şcoala Sagna, acolo unde învaţă autoarea articolului. Şi cum toţi au rezonat la durerea împărtăşită de titlul articolului, durerea unui copil care ia micul dejun doar cu poza mamei, care e plecată în ţări străine pentru a-şi întreţine familia, organizatorii concursului, reprezentanţii Prefecturii Neamţ, i-au făcut o surpriză micuţei autoare: au sunat-o pe mama ei în Italia, pentru a asista pe viu la felicitările pe care le primea fiica ei. A fost momentul în care lacrimile “au prins glas”: fiica a plîns, mama a plîns şi mulţi dintre cei prezenţi au plîns şi ei. Au fost lacrimi de bucurie. Bucurie că avem astfel de copii lîngă noi.

LEGENDA FOTO: Mădălina Bălteanu primind diploma de excelenţă