Actualitate
Este anunţată vreme severă
■ avertizarea cod galben a fost prelungită pînă joi ■ se anunţă precipitaţii şi vînt ■ vreme nefavorabilă va fi pînă la final de Mărţişor ■
Primăvara pare a nu veni prea repede şi meteorologii spun că cel puţin pînă la final de Mărţişor nu ne putem aştepta la timp bun. Pentru moment, specialiştii au prelungit codul galben de vreme rea, precipitaţii şi vînt, pînă joi, 18 martie, la ora 06:00. Atenţionarea este valabilă pentru aproape toată ţara cu excepţia judeţelor din vestul extrem.
„În intervalul menţionat, vor fi precipitatii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum şi zonele montane şi submontane se vor cumula cantităţi de apă local de 25-35 l/mp şi pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40-70 l/mp.
Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania şi local în Maramureş, iar începînd din noaptea de marţi spre miercuri (16 /17 martie) şi în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile. În toată zona montană şi local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. La munte, la peste 1.500 m altitudine, temporar vîntul va sufla tare, cu rafale de 70-90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinînd scăderea vizibilităţii, iar intensificări de pînă la 55-65 km/h vor fi şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei. Intensificări ale vîntului vor fi pe arii mai restrînse şi cu viteze mai mici şi în restul teritoriului“, conform ANM.
Meteorologii au emis şi prognoza, pentru Moldova, pînă la final de martie, iar conform datelor oficiale vremea va fi rece pentru această perioadă. Pînă pe 24 martie temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, în jurul a 4 grade. Valori mai ridicate vor fi la începutul intervalului, precum şi la finalul lunii, cînd se vor înregistra aproximativ 8-9 grade.
Regimul termic nocturn va marca o scădere între 15 şi 19 martie, cînd minimele nocturne vor coborî de la 3 la -3 grade. Ulterior, temperaturile minime se vor menţine negative şi vor fi cuprinse între -3 şi -1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată pînă pe final de Mărţişor, vor fi importante cantitativ şi se vor semnala pe arii extinse pînă pe 17 martie şi, posibil, între 21 şi 23 martie. Astăzi, 17 martie, ne putem aştepta la ninsori şi la o maximă diurnă care nu mai trece de 3 grade, iar minima nocturnă va fi de 1 grad. Nu scăpăm de vremea rea şi de lapoviţă sau ninsoare nici pe parcursul zilei de joi, 18 martie, cînd mercurul din termometre nu trece de 4 grade.
Minima nocturnă va fi la limita îngheţului. Ziua de vineri, 19 martie, va fi cea mai rece din întreg intervalul de prognoză, iar la amiază cu greu vor fi 3 grade, iar precipitaţiile continuă dar sub formă de nea. Noaptea trecem deja la temperaturi negative, de -2 grad. În week-end, în perioada 20 – 21 martie, continuă să ningă, iar peste zi vor fi 3 grade, cu plus, iar minima nocturnă se va situa în jurul valorii de -3 grade.
-
Politicao săptămână,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
