Prima pagină
Escrocherie de 100.000 de euro la o agenție imobilară
Administratorul unei agenții imobiliare are probleme, fiind bănuit că a desfășurat afaceri oneroase, riscând privarea de libertate. Pe data de 13 martie 2025, organele de cercetare penală din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice de la Poliția Neamț au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară.
Pe lângă descinderi, anchetatorii au dispus și un mandat de aducere, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. În urma probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit modul în care a acționat suspectul din acest caz.
S-a concluzionat că, un bărbat în vârstă de 44 de ani, administrator al unei societăți comerciale, cu obiect principal de activitate agenții imobiliare, pe parcursul anului 2024, ar fi indus în eroare două persoane fizice din municipiul Roman, cu ocazia promisiunii intermedierii vânzării a unui număr de trei apartamente.
Le-ar fi determinat să plătească sume considerabile de bani ca avans pentru achiziționarea locuințelor, sume care au fost însușite de către persoana în cauză. Nemțeanul ar fi încheiat și promisiuni bilaterale de vânzare /cumpărare, documente ce conțineau date nereale cu privire la proprietarii acelor apartamente, cauzând un prejudiciu de 100.000 Euro.

„În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate un telefon mobil, o unitate de stocare date și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză, precum și suma de 3.850 Euro. Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă”, a comunicat Poliția Neamț.
-
Actualitate2 săptămâni,Alertă pe Facebook: cine este bărbatul care sperie copiii din Piatra-Neamț?
-
Politicao săptămână,Lungul drum al PSD-ului, de la mărire, la decădere
-
Actualitate2 săptămâni,Spitalul Judeţean – „Înainte şi după”: Punctul de acces
-
Actualitateo săptămână,Ray’s Dance câștigă două locuri 1 la Imperial Dance și domină competiția
-
Actualitateo săptămână,Transport public modificat de Paște 2026: zile fără curse și program special STPN
-
Actualitateo săptămână,Veşti bune pentru Ceahlăul. A fost confirmat planul de reorganizare
-
Actualitateo săptămână,Atac în centrul orașului: butaforiile distruse sub privirile „vigilente”, „hoardele barbare” cu vârste între 1 și 7 ani
-
Actualitateo săptămână,Liderul USR Neamţ respinge orice negociere cu PSD
