Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

„Epistola către pietreni“ a primarului Andrei Carabelea

Știre publicată în urmă cu

în data de

Aproape în fiecare an, în preajma sărbătorilor pascale, găseam în cutia poştală o felicitare, cu urările de rigoare, din partea primarului în exerciţiu al municipiului Piatra Neamţ. Erau urări pascale fireşti, pe care nu puteam să le accept, decât ca gest de smerenie şi de căinţă totodată, din partea unui primar ajuns pe funcţie fără votul meu, dar şi al majorităţii pietrenilor.

Citeam de fiecare dată mărturisirea din felicitare că „Hristos a înviat!“ şi mă limitam în a-i răspunde creştineşte în gând, doar cu „Adevărat a înviat!“. Semnam astfel un acord de bună convieţuire creştinească cu primarul respectiv, măcar până la Înălţare. În acest an, noul primar care este, a găsit cu cale să ne demonstreze că este făcut din cu totul alt aluat decât predecesorii săi, înlocuind felicitarea cu o „Epistolă către pietreni“, intitulată „Gânduri de sărbători şi proiecte pentru viitorul oraşului nostru“.

Epistolă prefaţată cu un autoportret în peniţă, în care el pozează îmbrăcat cu o ie, având în vecinătate un ou încondeiat, mărturisind că „Hristos a înviat!“. În epistolă, creştineasca mărturisire este diluată într-un puhoi de vorbe de clacă, care vor a reprezenta programul său electoral pentru anul în curs.

Program promiţând o salbă de proiecte, la fel de ambiţioase ca şi proiectele abandonate ale foştilor primari liberali. Făcând din sărbătoarea Învierii un agent electoral, primarul Andrei Carabelea a ţinut să ne ofere astfel, câteva informaţii importante, cu care să ne umple timpul dintre ouă, miel şi pască. Informaţii extrem de utile, cu care să ne astâmpere curiozitatea de a şti „cum vor fi cheltuiţi banii oraşului în acest an“.

Dacă cineva crede că din propoziţia citată mai sus află despre ce bani este vorba şi pe ce lucrări de anvergură se vor cheltui, se îmbată cu aghiazmă. Nimic concret, doar că pentru educaţie s-au alocat cu 10 % mai mulţi bani ca în trecut, pentru că o centrală termică din Mărăţei va fi transformată în creşă. Este un mare pas investiţional înainte, municipiul având puzderie de foste centrale termice, de care s-a ales praful.

Primarul omite să ne pomenească despre prima sa investiţie de suflet, aceea a repornirii scărilor rulante de la Turn, care se încăpăţânează în a sta şi acum în nemişcare. Nu ne pomeneşte nici de măreaţa realizare a desfiinţării Grădinii zoologice din Parcul Cozla, iniţiativă salutată de nişte pietreni mai naivi. Cel mai suculent capitol al epistolei electorale este cel plin de concretenţe, în care promite că „vom accelera ritmul prin implementarea unor proiecte ambiţioase, susţinute cu bani europeni“.

De la guvern în jos, toţi liberalii şi useriştii promit „proiecte ambiţioase susţinute cu bani europeni“, mizând pe pielea ursului din pădure. Noi, nici urşi nu vom mai avea, deoarece Primăria i-a făcut cadou Sanctuarului de la Zărneşti, ca gest de bune practici creştineşti. Răscolind printre meandrele concretului, primarul ne promite că în cele opt luni rămase va reabilita 13 kilometri de infrastructură rutieră şi trotuare, adică câte 75 metri pe zi şi va realiza cinci kilometri de piste pentru biciclete, adică câte 30 de metri pe zi.

Ambiţii mari, care ar trebui să le sesizăm de pe acum, cu ochiul liber. În transportul public local, în compensaţie pentru desfiinţarea transportului ecologic realizat cu troleibuzele, vom beneficia de 80 de staţii de aşteptare ultra inteligente. Noi am trecut de mult de faza cu staţiile inteligente. Probabil că ultra inteligenţa se referă la teleportare, din staţie în staţie, pentru că mijloace de transport inteligente nu prea avem. Vom avea în schimb staţii ultra, care să ne asigure monitorizarea traficului, analiza video a acestuia, dotate başca cu ecrane tactile multimedia, cu care ne vom delecta în aşteptarea dotării cu autobuze.

O promisiune electorală mai pământeană, cuprinsă în epistolă, este cea legată de „crearea unui sistem automatizat de închiriere biciclete“, cu care să fie populaţi cei cinci kilometri de piste promise. Legat de pandemie, primarul promite în ajunul Paştelui că va da în folosinţă 20 de apartamente pentru medici. Pentru ce fel de medici, nu se spune, ne lasă să ghicim. În epistolă, Andrei Carabelea mărturiseşte că nu are ambiţii mărunte, pentru 10 – 15 ani de acum încolo, ci pentru următoarele generaţii care vin, trăgând nădejdea că acele generaţii îl vor prinde tot ca primar.

Acesta mărturiseşte suficient de umil că se declară încrezător în susţinerea echipei PNL Neamţ, dar şi în parteneriatul cu echipele din USR – PLUS şi Pro România. Deşi Pro România se află în plin proces de volatilizare. Mărturisind toate aceste programe electorale în „Epistola către pietreni“, primarul Carabelea ne asigură că el contează pe învierea spirituală şi administrativă a municipiului, sub înţeleapta sa conducere şi cu ajutorul fondurilor europene. Să dea Dumnezeu ca măcar după mandatul său pietrenii să răspundă la previziunile lui Carabelea, cu „Adevărat au înviat!“.

Dan Barna vrea la Cotroceni în 2024

Ca principal artizan al recentei crize guvernamentale, nici nu ne aşteptam din partea lui Dan Barna decât la pretenţia de a se cocoţa în 2024 pe scaunul de la Cotroceni. Scandalul ca la uşa cortului din interiorul coaliţiei de guvernare şi-a amânat deznodământul, prin scrierea unui Addendum la protocolul iniţial de cooperare dintre PNL, USR – PLUS şi UDMR. Pentru viitor să nu ne aşteptăm la altceva decât la ce a fost până acum. USR – PLUS nu pleacă de la guvernare, după cum nici câinele nu pleacă de la uşa măcelăriei. USR – PLUS are o strategie previzibilă, adică mult circ, mult scandal, multă critică şi nicio soluţie constructivă posibil de aplicat.

Din scandalul, care aducea ca o furtună într-un pahar cu apă, liberalii au ieşit cei mai stropiţi. Addendumul încheiat îl blochează total pe premierul Cîţu, în a-şi conduce responsabil guvernul. Addendumul îi diluează această responsabilitate până la nivelul responsabilităţii unui aprod. Dan Barna a forţat Constituţia, interzicându-i premierului de a mai demite vreun ministru USR- PLUS, fără acordul său. Dacă Barna l-a convins pe Orban să semneze Addendumul este treaba lui, dar prin aceasta Orban nu se poate deroba de responsabilitatea guvernării din partea PNL. Un recent sondaj de opinie CURS, creditează PSD cu 33 %, PNL cu 16 %, USR cu 15 %, AUR cu 12 % şi UDMR cu 4 %.

Este un semnal pentru Klaus Iohannis că s-a schimbat opţiunea electoratului, care ar impune schimbarea guvernării, după teoria sa din 2019. După astfel de rezultate, Dan Barna mai speră să candideze la Cotroceni în 2024? Ameninţarea lui Barna, că USR – PLUS pleacă de la guvernare, dacă premierul Cîţu nu demisionează, nu a fost decât o cacialma de fante de mahala, ajuns la masa de poker cu doi şeptari în mână. PNL nu trebuia să semneze Addendumul, pentru că USR- PLUS se sinucidea dacă ieşea de la guvernare.

Prea mulţi oameni şi-a infiltrat Barna prin ministere, agenţii, prefecturi, descentralizate, pentru a-i scoate acum şi trimite la cules de sparanghel. Cu bolovanul USR- PLUS de gât, PNL se scufundă, încet şi sigur, lăsând în urmă o Românie înglodată în datorii până la gât. Klaus Iohannis priveşte impasibil de pe margine, iar Dan Barna măsoară zilnic, drumul până la Cotroceni.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cronica pisălogului: Târziu cucoană

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934-2000), scriitor, pictor, caricaturist, deltaplanist şi vorbitor de esperanto romaşcan, dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, nemuritoarelor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o nouă „cronicuţă” intitulată „Tîrziu, cucoană”!” în care, cu ironia care-l caracteriza, persiflează realităţi lumeşti. Cu o doză de sarcasm specifică inimitabilului său condei, „Pisălogul de serviciu” cum îl numeau colegii pe Constantin Bîrjoveanu, ironiza „darul beţiei” unora, dar şi o realitate tristă a perioadei postdecembriste: devalizarea constantă a economiei ţării.

„Am una tare: cică Bulă….”Decît te-ai ţine de bancuri mai bine te-ai duce să iei cota de ulei, că nu faci nimic toată ziulica” (era pe vremea lui Ceaşcă n.r).

Bietul om! A încercat şi el o nouă tehnică. Spera că, spunîndu-i bancuri, o va îmbuna. Ţi-ai găsit! O clipă era linişte şi apoi „îl toca”. Ba că n-a făcut una, ba că n-a făcut alta. În 30 de ani de căsnicie i-a scos peri albi. Numai că, în ultima vreme, Mitică devenise imun şi înţepăturile de viespe nu-l mai afectau. Într-o zi l-a trimis să cumpere gogoşari şi el s-a întors cu struguri…Nu i-a zis nimic.

A împrumutat băiatul zdrobitor, teasc. Butoi avea de la tatăl ei şi a făcut vreo sută şi ceva de kile de vin. Altă viaţă! „Gata îşi zicea Mitică, s-a schimbat treaba”. Aiurea. Ea îl toacă în continuare, ba încă şi mai şi, pînă în clipa în care şi-a dat seama că, de supărare, bărbatul ei se tot duce în boxă şi bea.

De atunci nu i-a mai vorbit niciodată cu ton, sperînd că în felul acesta vor mai avea şi vin pentru Crăciun… Cînd, după o lună, s-a dus în boxă după nişte murături, găseşte butoiul gol pînă la canea. Cum a fost? În fiecare zi cînd nu se certaseră, Mitică sărbătorea evenimentul, pentru că… omul bea şi la buzurie şi la necaz. Şi pentru că pe fundul butoiului se mai găsea, încă, o cantitate oarecare de vin, nevastă-sa a schimbat lacătul şi a pus cheia în buzunarul de la pestelcă.

Tîrziu cucoană! Părerea mea este că s-a procedat cu vinul cum s-a procedat cu banii ţării (după Revoluţie n.r), cînd s-a dat cîte un milion la toţi cei care au vrut să facă un partid, ori cînd nu s-au luat măsuri pentru păstrarea unor bunuri obşteşti, decît după ce acestea au fost furate. Tîrziu, cucoană!

(Rubrică susţinută de Cabinetul parlamentar al senatorului PNL, Eugen Ţapu-Nazare)

Citește știrea

Actualitate

Parvenirea şi îmbogăţirea cu orice preţ, ultima religie a oricărui politician

Știre publicată în urmă cu

în data de

Există încă prea mulţi naivi, care mai cred în manipulatorii care le înoculează în mod intenţionat convingerea că politicienii români cei mai veroşi au fost cei din perioada regimului comunist. Nu au fost nici politicienii ăia uşi de biserică, dar cei de astăzi le dau clasă, depăşindu-i cu mult.

Este una din faţetele marii deosebiri dintre cele două religii, comunismul şi capitalismul, prin care capitalismul îşi dovedeşte „superioritatea“. Astăzi există manipulatori versaţi, care lansează perdele de fum menite să ne ascundă mizeria morală a politicienilor de acum, care se închină religiei reinventate în România, aceea a reîmburghezirii. Nu ni se oferă prea multe motive ca să ne mândrim cu noua clasă politică, apărută din spuma revoluţiilor Europei de Est după 1989.

Capitalismul reinventat în România, după teoria dreptei din Convenţia Democrată privind restauraţia, nu a fost decât acea formă primitivă a începuturilor acestei religii, atât de specific ilustrată de „Goana după aur“ din America secolului XIX.

După 1989, startul în devalizarea României l-a dat Petre Roman, detonând public teoria „grămezii de fier vechi“. La start s-au repezit, primii, deţinătorii de informaţii şi liotele lor de colaboratori. Lustraţia propăvăduită ca soluţie, de către nişte apostaţi ai vremii, ar fi putut fi o barieră la start, dar primitivismul soluţiei i-a împiedicat aplicarea.

A fost un start furat, pe care marea majoritate a românilor nu erau pregătiţi să-l ia, fiind încă prizonierii decalogului vechii religii, care începea cu „Totul este al poporului“. În România Convenţiei Democrate, după 1996 a apărut în sfârşit şi categoria specifică capitalismului, aceea a investitorului în politică.

Au înţeles unii faptul că cele mai bănoase afaceri rămase disponibile nu erau investiţiile în industrie, agricultură sau comerţ, ci investiţiile în politică. S-a descoperit că orice investiţie în politică oferă şansa unui mare succes în imobiliare sau speculaţii, fiind cele mai rentabile. Investind în politică, se puteau cumpăra poziţii în Parlament, în Guvern, în administraţiile centrale şi locale. Dacă doreai discreţie, cumpărai doar politicieni, dispuşi să-ţi ţie tava şi capabili să-ţi citească dorinţele din ochi.

După anul 2000, s-a statornicit în România noua religie postrevoluţionară, aceea a parvenirii şi îmbogăţirii cu orice preţ, după dictonul „Scopul scuză mijloacele“. Este o religie specifică îmburghezirii, pe care au îmbrăţişat-o nu numai liberalii, dar şi social – democraţii, culminând cu îmbrăţişarea lui Crin Antonescu cu Victor Ponta din 2012, la înfiinţarea Uniunii Social Liberale, care a câştigat alegerile zdrobitor.

Scorul acelor alegeri a fost un semnal îngrijorător pentru păpuşarii vremii, care au orchestrat destrămarea USL, urmând ca PNL şi PSD să nu-şi mai amestece îmburgheziţii. Odată convertiţi la noua religie, social democraţii lui Năstase, Geoană, Ponta şi mai ales ai lui Dragnea au performat într-o direcţie care i-a îndepărtat de doctrina de stânga.

Îmburgheziţii au devenit o pătură comună în toate partidele. Pentru aceştia, ideologia a devenit un pretext. Pentru unii ca Liviu Dragnea, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc şi alţii ca ei, persoane cu pedigri politic, stânga a fost un pretext pentru a ocupa funcţii în stat din partea unui partid cu cea mai mare audienţă.

După comportament, aceştia au fost mai mult liberali, dar au considerat că este rentabil să stai în PSD, chiar dacă rişti să fii catalogat drept comunist. Există la fel de mulţi naivi, care preamăresc politicienii din perioada antebelică, ai căror reprezentanţi ar trebui, zic ei, să fie reale modele pentru politicieni de astăzi. Modelele de ieri, pentru politicienii de astăzi, sunt în realitate o specie de rara avis.

Pentru perioada antebelică, avem suficienţi martori, în frunte cu Caragiale, care au demascat demagogia, parvenitismul şi lipsa de morală, atât din diversele pături socio-profesionale, cât şi din rândul politicienilor. Toţi aceştia făceau prozelitism în favoarea religiei de atunci, a capitalismului sălbatic. Capitalism care se reinventează acum în România, neevoluat, de o factură primitivă, primejdioasă şi acaparator.

Dovadă că nimic nu este nou sub soare, scriitorul şi publicistul Alexandru Lavron-Moldoveanu, de origine tecucean (1885 – 1971), scria în 1925 în lucrarea sa „Revoluţia de mâine“ despre politicienii vremii, care practicau „demagogia cu care măguleau masele populare, ademenindu-le, imoralizându-le, exploatându-le foarte dibaci“.

Autorul preciza în continuare că „Următor acestei demagogii, se arată valurile de lene, de jaf şi de risipă. Nici funcţionarul, nici profesionistul, nici gospodarul, nici muncitorul, nu au altă deviză decât – Cât mai mult profit, cu cât mai puţină trudă“.

Până şi fostul regim comunist, care nu a încurajat sub nici o formă îmburghezirea, nu s-a putut debarasa de aceste apucături, care au fost practicate sub forme mult mai discrete, de către o castă mult restrânsă, pentru a nu-şi ridica în cap poporul. Epoca de aur a acestei caste nu a fost în comunism, este acum, în plin capitalism. Prozelitismul noii religii, a parvenirii şi îmbogăţirii cu orice preţ, a făcut adepţi în toate mediile. Apostolii noii religii, vor să ne adoarmă, intoxicându-ne cu teoria despre supremaţia morală a capitalismului pur, când totul pute la fel, şi într-o parte, şi în cealaltă.

Cîţ de aici!

Duminică, 31 mai, cu garda pretoriană a PD-L-ului în spate, pe treptele sediului PNL, premierul Florin Cîţu ne-a anunţat că îşi lansează în septembrie, la Congres, candidatura pentru şefia partidului, pe care este sigur că o va câştiga.

Declarând că nu este adeptul unui discurs laborios şi lung, Cîţu şi-a încheiat anunţul cu voluptatea chibiţului de stadion, spărgător de seminţe, strigând „Hai PNL!“. Cîţu nu a vrut să facă anunţul în ziua de luni, 1 iunie, pentru a nu strica ziua copiilor, dovedind astfel că măcar aşa le poartă de grijă.

Într-un interviu mai amplu, dat după ce a scăpat de prezenţa gărzii pretoriene, Cîţu şi-a motivat candidatura, susţinând că „PNL are nevoie de un suflu nou“, suflu pe care Orban l-a pierdut pe drum, iar el l-a găsit. Cîţu nu a omis să sublinieze că anunţul făcut este important, atât pentru partid şi România, cât şi pentru el. Anunţul este important pentru partid, adică pentru PNL, pentru că în spatele anunţului se profilează o scindare a acestui partid, de pe urma căreia se vor decanta mai multe fracţiuni.

Fracţiunea PD-L, care s-a orientat deja, aliniindu-se în spatele lui Cîţu. Fracţiunea Orban, care va constitui falanga partidului liberal tradiţional şi fracţiunea partidului liberal independent, constituită din toţi aceia care nu au treabă cu Orban şi Cîţu. Nu mă îndoiesc că anunţul lui Cîţu este important şi pentru România.

Cu această ocazie românii au aflat că dacă Cîţu preia şefia PNL, el va fi şi candidatul acestui partid pentru preşedinţia României, în deplină tradiţie liberală. E bine ca românii să ştie cine candidează, cu trei ani mai devreme de start. Cu acest anunţ , Cîţu a furat startul în PNL. ?tiind asta, românii vor avea timp să-şi pregătească recuzita şi comportamentul adecvat tupeului.

Că anunţul respectiv este important şi pentru Cîţu, este mult mai uşor de perceput. Cîţu se şi vede preşedintele României, deoarece are mare încredere în cei care l-au împins în faţă, ca să-l înlocuiască pe Orban. Conform zicalei „Gura păcătosului adevăr grăieşte“, Cîţu a recunoscut public, că „am făcut şi fac parte din echipa Domnului Preşedinte“.

Cîţu poate fi compătimit de pe acum, pentru că nu are habar în ce s-a băgat. În bătălia pentru Cotroceni, Cîţu nu va fi inclus decât la pierderi colaterale. După trei ani, nu se ştie pe cine va pune ochii Iohannis, pe Codruţa Kovesi sau pe Mircea Geoană? Are şi Klaus Iohannis dreptul să-şi asigure viitorul, nu?

Klaus Iohannis şi-a pus pe Facebook o poză din tinereţea sa antipesedistă

Din poza junelui Iohannis, afişată recent pe Facebook, cu ocazia Zilei copilului acesta ne priveşte crunt, prevestind încă de pe atunci, că i s-a pus pata pe PSD. Se împlinesc acuşi şapte ani în care preşedintele Klaus Iohannis ne citeşte dimineaţa, la prânz şi seara din singurul proiect de ţară pus în aplicare, că vrea să construiască o Românie fără PSD.

Tot şapte ani se împlinesc de când românii dovedesc încăpăţânarea de a nu da doi bani pe directiva iohannistă şi votează PSD-ul cu inconştienţă, menţinându-l în top, ca cel mai mare partid al României. Că PSD-ul se află acum în opoziţie nu a fost voinţa a o treime dintre români, ci doar voinţa unui singur român, pe numele lui , Klaus Iohannis.

Doar el a hotărât ca România să fie condusă din Parlament de o adunătură faţă de care Convenţia Democrată din 1996 ni se pare acum parfum. Ca să termine Iohannis PSD-ul, premierul Cîţu a primit sarcină de la acesta, să încropească Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cât mai târziu posibil, ca românii nerăbdători să cadă pe spate de admiraţie, numai dacă vor citi titlul.

Doar aşa poate nu vor mai vota PSD-ul, mutând voturile spre ce partid va conduce Cîţu. Ca să moară şi prost, PSD-ul nu are voie să ştie cum arată şi ce conţine PNRR, decât după ce Bruxelles-ul se va plictisi citindu-l. Dacă l-ar fi prezentat românilor în faza de proiect, te pomeneşti că PSD ar fi fost capabil să creadă că poate face unul mai bun, ceea ce ar constitui pentru Cîţu un afront personal.

Ţinând PNRR la secret, Cîţu nu-şi dă seama că trânteşte uşa în nas întregii Românii, nu PSD-ului. Românii habar nu au ce conţine acest PNRR, în afară de lozincile recitate de Iohannis, Cîţu, Orban, Barna, Cioloş şi alţi câţiva iniţiaţi în manipularea populaţiei, pentru a le umple urnele cu voturi în anul 2024. Guvernarea actuală merge prost, chiar dacă Florin Cîţu foloseşte mult roz ca nuanţă.

Iar PSD creşte în sondaje. În anul 2024, înainte de a pleca acasă, Klaus Iohannis va trebui să facă o nouă jonglerie, pentru a scoate din joben nu ştiu ce coaliţie, căreia să-i dea pe mână guvernarea. Numai aşa va ajunge la vorba lui Cîţu, că PNL este obligat să guverneze România opt ani. Trebuie să mai vrea şi Grivei.

Citește știrea

Actualitate

Cronica pisălogului: Pseudo-poşta redacţiei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor apreciate tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi al cotidianului Monitorului iată o nouă cronicuţă, una în care autorul, cu ironia care-l caracteriza, persifla realităţi ale lumii post-decembriste, dar de mare actualitate şi după două decenii.

Domnului QX: Da, şi eu am auzit cu tristeţe că se va umbla la lefurile celor din învăţămînt şi sănătate, în timp ce domnii care au pîinea şi cuţitul cer mărirea lefurilor. Dacă veţi tălmăci corect, nu la acest lucru se referă textul biblic care spune „Celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ce are i se va lua!“. Textul are alt tîlc şi nu din el s-au inspirat cei mari.

Şi la urma urmei, recunoaşteţi şi dumneavoastră şi hoţii de rînd nu operează la cei putrezi de bogaţi, de la care ar avea ce lua, ci tot de la bătrînul care abia îşi duce zilele sau de la copilul lipsit de apărare. Domnului Q.W: Nu, deocamdată sfîrşitul lumii nu este aproape; la carte stă scris că atunci cînd va veni vremea aceea, vor apare profeţi mincinoşi, nu politicieni care una zic şi alta fac, iar că „politica-i curvă“ am auzit de cînd eram copil. Nu-mi spuneţi o noutate şi boierii de pe vremea lui Cuza făceau politică.

Doamnei D.T: Aveţi dreptate! Ne cerem scuze că în ultimul număr al ziarului nostrum la rubrica „Din presa de altă dată“ s-a omis să se menţioneze ziarul din care s-a extras textul, precum şi data apariţiei: „Realitatea ilustrată – august 1912“. Scuzaţi vă rog! Domnului H.K. Nu, nu ne întrebaţi pe noi cine finanţează „evanghelizarea“ românului care s-a născut creştin şi cu ce bani sînt plătite broşurile, de o execuţie grafică irepreoşabilă, că nu ştim. Ceea ce ştim e că Dumnezeu a făcut pe oameni, iar oamenii au făcut religiile.

Domnului S.C: Nu, „Singura soluţie încă o Revoluţie!“ era o lozincă ce se vehicula pe vremea lui Iliescu, atunci cînd oamenii erau nemulţumiţi. Şi acum sînt. Şi… mai scrieţi-ne! Domnului Q.Z: Sînt de acord cu dumneavoastră; nu cred că domnul George Pruteanu să nu fi citit printre rînduri acea scrisoare primită de la un etnic maghiar din Cluj, prin care îl sfătuia să se lase de politică şi să se consacre numai emisiunii domniei sale. Poate că, dacă n-ar fi fost chestia cu geografiile şi istoriile, textul scrisorii ar fi fost altul sau… nici unul.

Domnului X.Q: Lozinca lansată de bătrînii care fug pe stadion sau… pe unde pot şi care zice: „Aleargă pentru sănătatea ta!“ vrea să spună că, alergînd, pui inima să facă puţină gimnastică, plămînii să oxigeneze mai abitir single, încheieturile să se mai dezmorţească, coloana să se mai elasticizeze şi toate astea „Pentru sănătatea ta“, iar nu cum ai interpretat matale, că „A alerga pentru sănătatea ta“ înseamnă a alerga de la o farmacie la alta, de la un doctor la altul, etc., pentru ca să te faci sănătos. Nu, frate!

Doamnei W.W: Drept să vă spun, nici eu nu ştiu de ce în actualele manuale de istorie nu se vorbeşte despre revoltele sociale şi prea puţin despre cultură. E oare în interesul cuiva să fi uitat de sacrificiile lui Doja, ale lui Horia, Cloşca şi Crişan şi ale lui Avram Iancu? Poate „Peneş Curcanul“ va fi scos din literatură, că prea zicea cu foc… „Ca să scăpăm de turci, de jug/ Sărmana noastră ţară“.

Domnişoarei K.W: Dacă prietenul matale ţi-a spus că l-ai fermecat din prima clipă, nu înseamnă că vă poţi lua parte la Congresul Vrăjitoarelor, care se va deschide în curînd. Mai degrabă, prietenul matale umblă cu… „vrăjela“.

Domnului Z.X: Da, într-adevăr şi ungurii au un sfînt local de-i zice „Ştefan cel Sfînt“, despre care, dacă nu s-ar fi scris în „Românul“ din 28 septembrie a.c, nu s-ar fi aflat nici acum că descindea şi din neamul românilor, întrucît conducătorul triburilor maghiare, ducele Arpad, şi-a luat ca noră, pentru fecioru-su Zoltan, pe fata ducelui roman de Biharia, Menumorut şi unul din copiii lor – adică nepotul lui Zoltan – de-i zicea Geza, s-a însurat cu prinţesa Sarolta, fata voievodului roman de Alba Iulia, iar băiatul lor, Voicu, s-a botezat în rit creştin apusean, ocazie cu care a primit numele de Ştefan şi coroana de rege. I s-a spus Ştefan cel Sfînt pentru că a extins catolicismul în Europa Centrală. Aşa că, iubite cetitorule, sîntem oarecum neamuri şi ar trebui să ne respectăm ca atare. Mai scrieţi- ne!

Nota redacţiei: Rubrică susţinută de Cabinetul parlamentar al senatorului PNL, Eugen Ţapu

Citește știrea

Trending