Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

„Epistola către pietreni“ a primarului Andrei Carabelea

Știre publicată în urmă cu

în data de

Aproape în fiecare an, în preajma sărbătorilor pascale, găseam în cutia poştală o felicitare, cu urările de rigoare, din partea primarului în exerciţiu al municipiului Piatra Neamţ. Erau urări pascale fireşti, pe care nu puteam să le accept, decât ca gest de smerenie şi de căinţă totodată, din partea unui primar ajuns pe funcţie fără votul meu, dar şi al majorităţii pietrenilor.

Citeam de fiecare dată mărturisirea din felicitare că „Hristos a înviat!“ şi mă limitam în a-i răspunde creştineşte în gând, doar cu „Adevărat a înviat!“. Semnam astfel un acord de bună convieţuire creştinească cu primarul respectiv, măcar până la Înălţare. În acest an, noul primar care este, a găsit cu cale să ne demonstreze că este făcut din cu totul alt aluat decât predecesorii săi, înlocuind felicitarea cu o „Epistolă către pietreni“, intitulată „Gânduri de sărbători şi proiecte pentru viitorul oraşului nostru“.

Epistolă prefaţată cu un autoportret în peniţă, în care el pozează îmbrăcat cu o ie, având în vecinătate un ou încondeiat, mărturisind că „Hristos a înviat!“. În epistolă, creştineasca mărturisire este diluată într-un puhoi de vorbe de clacă, care vor a reprezenta programul său electoral pentru anul în curs.

Program promiţând o salbă de proiecte, la fel de ambiţioase ca şi proiectele abandonate ale foştilor primari liberali. Făcând din sărbătoarea Învierii un agent electoral, primarul Andrei Carabelea a ţinut să ne ofere astfel, câteva informaţii importante, cu care să ne umple timpul dintre ouă, miel şi pască. Informaţii extrem de utile, cu care să ne astâmpere curiozitatea de a şti „cum vor fi cheltuiţi banii oraşului în acest an“.

Dacă cineva crede că din propoziţia citată mai sus află despre ce bani este vorba şi pe ce lucrări de anvergură se vor cheltui, se îmbată cu aghiazmă. Nimic concret, doar că pentru educaţie s-au alocat cu 10 % mai mulţi bani ca în trecut, pentru că o centrală termică din Mărăţei va fi transformată în creşă. Este un mare pas investiţional înainte, municipiul având puzderie de foste centrale termice, de care s-a ales praful.

Primarul omite să ne pomenească despre prima sa investiţie de suflet, aceea a repornirii scărilor rulante de la Turn, care se încăpăţânează în a sta şi acum în nemişcare. Nu ne pomeneşte nici de măreaţa realizare a desfiinţării Grădinii zoologice din Parcul Cozla, iniţiativă salutată de nişte pietreni mai naivi. Cel mai suculent capitol al epistolei electorale este cel plin de concretenţe, în care promite că „vom accelera ritmul prin implementarea unor proiecte ambiţioase, susţinute cu bani europeni“.

De la guvern în jos, toţi liberalii şi useriştii promit „proiecte ambiţioase susţinute cu bani europeni“, mizând pe pielea ursului din pădure. Noi, nici urşi nu vom mai avea, deoarece Primăria i-a făcut cadou Sanctuarului de la Zărneşti, ca gest de bune practici creştineşti. Răscolind printre meandrele concretului, primarul ne promite că în cele opt luni rămase va reabilita 13 kilometri de infrastructură rutieră şi trotuare, adică câte 75 metri pe zi şi va realiza cinci kilometri de piste pentru biciclete, adică câte 30 de metri pe zi.

Ambiţii mari, care ar trebui să le sesizăm de pe acum, cu ochiul liber. În transportul public local, în compensaţie pentru desfiinţarea transportului ecologic realizat cu troleibuzele, vom beneficia de 80 de staţii de aşteptare ultra inteligente. Noi am trecut de mult de faza cu staţiile inteligente. Probabil că ultra inteligenţa se referă la teleportare, din staţie în staţie, pentru că mijloace de transport inteligente nu prea avem. Vom avea în schimb staţii ultra, care să ne asigure monitorizarea traficului, analiza video a acestuia, dotate başca cu ecrane tactile multimedia, cu care ne vom delecta în aşteptarea dotării cu autobuze.

O promisiune electorală mai pământeană, cuprinsă în epistolă, este cea legată de „crearea unui sistem automatizat de închiriere biciclete“, cu care să fie populaţi cei cinci kilometri de piste promise. Legat de pandemie, primarul promite în ajunul Paştelui că va da în folosinţă 20 de apartamente pentru medici. Pentru ce fel de medici, nu se spune, ne lasă să ghicim. În epistolă, Andrei Carabelea mărturiseşte că nu are ambiţii mărunte, pentru 10 – 15 ani de acum încolo, ci pentru următoarele generaţii care vin, trăgând nădejdea că acele generaţii îl vor prinde tot ca primar.

Acesta mărturiseşte suficient de umil că se declară încrezător în susţinerea echipei PNL Neamţ, dar şi în parteneriatul cu echipele din USR – PLUS şi Pro România. Deşi Pro România se află în plin proces de volatilizare. Mărturisind toate aceste programe electorale în „Epistola către pietreni“, primarul Carabelea ne asigură că el contează pe învierea spirituală şi administrativă a municipiului, sub înţeleapta sa conducere şi cu ajutorul fondurilor europene. Să dea Dumnezeu ca măcar după mandatul său pietrenii să răspundă la previziunile lui Carabelea, cu „Adevărat au înviat!“.

Dan Barna vrea la Cotroceni în 2024

Ca principal artizan al recentei crize guvernamentale, nici nu ne aşteptam din partea lui Dan Barna decât la pretenţia de a se cocoţa în 2024 pe scaunul de la Cotroceni. Scandalul ca la uşa cortului din interiorul coaliţiei de guvernare şi-a amânat deznodământul, prin scrierea unui Addendum la protocolul iniţial de cooperare dintre PNL, USR – PLUS şi UDMR. Pentru viitor să nu ne aşteptăm la altceva decât la ce a fost până acum. USR – PLUS nu pleacă de la guvernare, după cum nici câinele nu pleacă de la uşa măcelăriei. USR – PLUS are o strategie previzibilă, adică mult circ, mult scandal, multă critică şi nicio soluţie constructivă posibil de aplicat.

Din scandalul, care aducea ca o furtună într-un pahar cu apă, liberalii au ieşit cei mai stropiţi. Addendumul încheiat îl blochează total pe premierul Cîţu, în a-şi conduce responsabil guvernul. Addendumul îi diluează această responsabilitate până la nivelul responsabilităţii unui aprod. Dan Barna a forţat Constituţia, interzicându-i premierului de a mai demite vreun ministru USR- PLUS, fără acordul său. Dacă Barna l-a convins pe Orban să semneze Addendumul este treaba lui, dar prin aceasta Orban nu se poate deroba de responsabilitatea guvernării din partea PNL. Un recent sondaj de opinie CURS, creditează PSD cu 33 %, PNL cu 16 %, USR cu 15 %, AUR cu 12 % şi UDMR cu 4 %.

Este un semnal pentru Klaus Iohannis că s-a schimbat opţiunea electoratului, care ar impune schimbarea guvernării, după teoria sa din 2019. După astfel de rezultate, Dan Barna mai speră să candideze la Cotroceni în 2024? Ameninţarea lui Barna, că USR – PLUS pleacă de la guvernare, dacă premierul Cîţu nu demisionează, nu a fost decât o cacialma de fante de mahala, ajuns la masa de poker cu doi şeptari în mână. PNL nu trebuia să semneze Addendumul, pentru că USR- PLUS se sinucidea dacă ieşea de la guvernare.

Prea mulţi oameni şi-a infiltrat Barna prin ministere, agenţii, prefecturi, descentralizate, pentru a-i scoate acum şi trimite la cules de sparanghel. Cu bolovanul USR- PLUS de gât, PNL se scufundă, încet şi sigur, lăsând în urmă o Românie înglodată în datorii până la gât. Klaus Iohannis priveşte impasibil de pe margine, iar Dan Barna măsoară zilnic, drumul până la Cotroceni.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cronica pisălogului: Fondul de rulment

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o nouă cronicuţă, în care, pornind de la fapte mărunte, inspirate din cotidianul mărunt, cu ironia care-l caracteriza, persiflează realităţi lumeşti, cum ar fi prevederile Legii asociaţiiilor de proprietari, ca fiecare dintre noi să plătească acel fond, care trebuie să acopere cheltuielile de întreţinere medii ale unei luni. Cu o doză de sarcasm specifică, inimitabilului său condei, Pisălogul de serviciu, cum îl numeau colegii pe Constantin Bîrjoveanu, ironiza faptul că el, cetăţeanul obişnuit, care îşi plăteşte conştiincios, pînă la ultimul şfanţ, datoriile, nu trebuie jăcmănit pentru că alţii nu fac acelaşi lucru. La începutul cronicuţei vorbeşte şi de obiceiul de a economisi „bani albi pentru zile negre“, folositori la „o adică“.

Termenul este relativ nou. Bunicul nu auzise de el, cînd, după ce îşi vindea produsele, făcea uitate cîteva parale la chimir, ori în buzunarul de la jiletcă, să aibă pentru cheltuieli neprevăzute. El le zicea bani de buzunar, dar, în fond, era tot un fel de fond de rulment. Şi banii tăi, puştiule, restul de la pîine, pe care ai uitat să-l dai mamei şi îl păstrezi ca să cumperi o gumiţă, ori dacă eşti mai mărişor, două ţigări Carpaţi, tot un fel de fond de rulment e.

Iar matale, nea Cutare, care îi spui soţiei că numai atît ai primit la lichidare, şi-ţi păstrezi restul pentru un şpriţ, ceea ce ţi-a rămas în buzunar tot fond de rulment se cheamă, chiar dacă a doua zi cumperi din aceşti bani ceva pentru casă şi-ţi e lehamite să-i spui nevestei să ţi-i deconteze. Într-un fel, ai încercat să aduni bani albi pentru zile negre. Un asemenea fond de rulment este bine să-l ai la tine, că, ba găseşti ceva convenabil la basarabeni, ba calci – cine ştie cum – pe bec şi plăteşti vreo amendă, ba cu te miri ce şi mai nimic poţi cumpăra ceva sustras dintr-o întreprindere, ba dai peste un tecucean care dă gogoşarii numai cu 300 lei kila, ba găseşti la cineva cauciucuri de bicicletă românească după care umbli de trei ani cu limba scoasă şi pentru care eşti gata să dai cît nu face şi cîte şi mai cîte.

De fapt şi de drept, fondul de rulment, de-i mai zice şi „mijloace circulante“ nu-i altceva decît totalitatea resurselor materiale şi băneşti de care dispune o întreprindere. Hopa! Cum adicătelea? Eu, care stau la bloc, să dau bani la asociaţie cu care să cumpere benzină pentru maşina care ar putea să ne ducă gunoiul? Ca ce chilipir? Primesc vreo dobîndă ca să dau bani? Că, la urma urmelor, nu sînt cămătar, dar nici fecior de bani gata nu-s. Aţi întîlnit d-voastră vreun ţăran sau zarzavagiu care în primăvară să-ţi ceară bani ca să-şi are ogorul ori grădina pentru a veni la toamnă la piaţă să-ţi vîndă oarece făină pentru mămăligă sau mărar de pus în murături?

Unde s-a pomenit ca o mamă să-ţi pretindă gologani ca să-şi crească şi să-şi educe fetiţa abia născută, ca la majorat să o dea de nevastă fiului tău? N-ar fi absurd? Şi atunci de ce nouă ni se cere fond de rulment? Cînd am întrebat-o pe doamna de la asociaţie ce se face cu banii care mi se impun, mi-a zis că, în cazul în care nu voi putea plăti luna viitoare, să aibă de unde să mi se reţină. Aud? Mie, mie care îmi plătesc cu regularitate datoriile să mi se ceară fond de rulment (în viziunea doamnei de la ghişeu)?

Şi atunci stau şi vă întreb şi pe d-voastră, care-i raţiunea de a li se cere fond de rulment celor care nu şi-au achitat întreţinerea de ani de zile, datorii ce totalizează zeci, ba chiar sute de mii de lei? În socialism oamenii mai vorbeau pe la colţuri, dar acum îşi varsă amarul pe unde apucă şi mulţi dintre ei, în frunte cu subsemnatul, sînt de părere că acest fond de rulment, noi, nevinovaţii, îi plătim pentru alţii, ca şi cum n-ar fi suficient că plătim adesea apa care nu curge şi căldura care nu se simte. Da, se poate?

N.R.: Rubrică realizată cu sprijinul Cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu.

Citește știrea

Actualitate

Cronica pisălogului: Insomniile romaşcanului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă cu vreo două decenii, unor apreciate tablete umoristice, publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi, iată o nouă cronicuţă în care, ca şi în cea de săptămîna trecută, cu ironia fină ce-l caracteriza, satirizează cotidianul mărunt, de care fiecare dintre noi se loveşte de la ieşirea din casă şi pînă la întoarcerea de la treburile zilnice. În acestă tabletă vorbeşte, din nou, despre cîteva fenomene post-decembriste care ar provoca insomnii românilor: de la dispariţia apetitului pentru muncă al tinerilor, la proasta creştere a unora din aceeaşi generaţie, despre indolenţa unor autorităţi faţă de problemele cotidiene ale cetăţeanului, despre scumpiri de tot felul, de la alimente, la utilităţi ca gaze sau electricitate. Nu este trecută sub tăcerea nici îmbogăţirea unor categorii nou apărute după Revoluţie: bişniţa în ţări ca Turcia fiind modul în care s-a creat capital pentru începutul unor afaceri sau spălarea banilor prin ceea ce se cheamă turismul sexual.

Despre poetul, filozoful şi legendarul grec de-i zicea Epimenide se spune că a dormit jumătate de secol fără întrerupere, după care s-a trezit şi a mai trăit pînă la 300 de ani. Legendă. Expresia „Somnul lui Epimenide“ se aplică unei persoane care a stat vreme îndelungată departe de lume, dar nu e cazul nostru, care locuim în centrul universului şi ne lovim de greutăţi şi de întrebări fără răspuns şi nu ne putem bucura nici măcar de somnul unei nopţi întregi.

Poate că aţi auzit după Revoluţie, despre insomniile românului, poate că le-aţi trăit. Acestea, în genere, sînt generate de cauze generale şi nu vreau să mai ofer o noapte de nesomn amintindu-vă aceste cauze. Problema este puţin confuză şi nu pot preciza dacă atunci cînd nu dorm am insomnie sau dacă atunci cînd am insomnie nu dorm. Chiar dacă ar fi o sindrofie, care să se lase cu bătută, aş putea dormi butuc, dacă nu mi-ar veni în cap fel de fel de probleme.

Aşa bunăoară, mă întreb de ce unii tineri şomeri, care au pămînt, casă şi părinţi la ţară, văzînd că meseria pe care au învăţat-o la tîrg (dacă au învăţat-o!) nu mai are căutare, de ce nu merg să înveţe de la cei bătrîni una din meseriile specifice satului şi care sînt pe cale de dispariţie, cum ar fi olăritul, cojocăritul, dogăritul, ţesutul scoarţelor şi cîte şi mai cîte?! Încerc să dorm şi gîndul iarăşi o ia razna.

De ce, domnule, nu ies tinerii să dea puţin cu mătura în faţa blocului, ori să se îngrijească de spaţiul verde şi aşteaptă totul de la cei bătrîni? Pînă cînd, domnule? După ce aceştia din urmă nu vor mai fi, pe cei dintîi îi vor mînca cîinii. Mă întorc pe partea cealaltă şi încerc să aţipesc. Ţi-ai găsit! Duminică-după amiază toţi tinerii care ocupau băncile din jurul statuii lui Roman-Muşat erau cocoţaţi pe spătarul acestora iar cu picioarele stăteau unde ar fi trebuit să şadă cu şezutul. Abia acum pricep de ce un bătrîn a rugat o domnişoară să-l ajute să se cocoaţe şi el. De ce? Ca să fie în rînd cu oamenii.

Da, cu oamenii. Chiar dacă unii din aceşti tineri nu se comportă civilizat, sînt totuşi oameni şi nu au nici o vină că părinţii nu s-au ocupat de ei, pentru că pe vremuri stăteau tot timpul, ba la şedinţe, de tot soiul, ba la cozi. Pe vremea Revoluţiei timpul şi-l petreceau în faţa televizorului, iar după Revoluţie timpul s-a consumat în manifestaţii pro sau contra Guvernului, în greve, în bişniţoturism, în aşteptarea unor trenuri care să-i ducă acasă după revendicarea problemelor ceferiştilor, etc.

Cînd să mai dea educaţie copiilor? Pic de somn şi n-am pic de somn. Oare dacă domnul primar nu ar fi efectuat recenta excursie în Franţa, strada Bogdan Dragoş ar mai fi înconjurată de conducătorii auto (şi nu numai ea şi nu numai de ei). De ce s-o fi scumpit din nou carnea? S-a spus la început că fiecare poate să ceară ce vrea şi acum nu-i mai poate opri nimeni. Halal de cei care lucrează la RENEL, Gaze şi la Transporturi! Acestora, zic gurile rele, li se dau şi prime, ba la Paşti, se spune, că s-ar putea să le dea şi carne de miel.

Halal! Încerc să număr, dar la 23 mi-am adus aminte ce purican mare avea pe guler Nea Cutare. Şi el care se teme că la noul stăpîn particular la care s-a angajat n-o să facă purici. Domnule, chiar dacă s-ar constata că aceste goange, carnivore sînt pe cale de dispariţie, s-ar lua măsuri? Nu vă impacientaţi! S-au creat deja rezervaţii naturale, nu prin grija statului, ci a unor întreprinzători particulari. Pac! Te-am prins, „jigodie păroasă!“ Care va să zică matale eraţi acela care nu m-a lăsat să dorm, iar eu, păcătosul, dădeam vina pe guvern şi pe conducerea locală. Am sacrificat biata insectă ca să consatat după aceea că nu puricii sînt cei care ne sug.

Nota Redacţiei: Rubrică realizată cu sprijinul cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu.

Citește știrea

Actualitate

Contrar previziunilor oracolului Rareş Bogdan, PNL se va scinda

Știre publicată în urmă cu

în data de

Supus interogării unui realizator TVR, fostul ziarist Rareş Bogdan, devenit peste noapte o stea a politicii româneşti, a trebuit să improvizeze petice pe imaginea zdreanţă a Partidului Naţional Liberal. PNL este astăzi în plin război. Război cu sine însuşi, cu partenerii de coaliţie şi, mai grav, cu o mare parte a românilor. Războiul intern dintre grupările Orban şi Cîţu a spart deja PNL-ul în două banchize, care treptat se îndepărtează una de alta, crevasa căscată părând ireversibilă.

Războiul intern din PNL se soldează cu multe pierderi colaterale, atât pentru România liberală, cât şi pentru România neliberală, sub privirea pseudo nepărtinitoare a preşedintelui Klaus Iohannis. Se ştie că în 2020 Ludovic Orban şi-a negociat cu USR – PLUS şi UDMR funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cedând pentru USR – PLUS, ministerele de forţă ale Guvernului. Această negociere în nume propriu a nemulţumit profund întreaga suflare liberală din România şi Diaspora.

În războiul civil din PNL, dintre Orban şi Cîţu, declanşat pentru şefia partidului, deşi cele două tabere se bat cu toate armele văzute şi nevăzute nu este sigur care tabără va câştiga şi care va pleca acasă. Conştient de ruşinea trimiterii acasă, Orban a declarat că dacă va fi învins în meciul cu Cîţu, va demisiona de la şefia Camerei Deputaţilor, dar nu abandonează liberalismul, practicându-l în continuare la fără frecvenţă, deoarece nu-şi dă demisia din PNL. Dacă câştigă preşedinţia partidului, este clar că Florin Cîţu nu-i va asigura lui Orban nici o poziţie în partid. Nici măcar aceea de portar în Modrogan.

Eşecul lui Orban va fi marele premiu al lui Dan Barna

Deşi de o anvergură ceva mai modestă şi în USR – PLUS se poartă bătălii între grupările Barna şi Cioloş, pentru a pune mâna pe şefia partidului. Pe ultima sută de metri a apărut in cursă şi un al treilea competitor. Prea târziu, pentru a putea fi aplicabilă zicala „când doi se bat, al treilea căştigă“.

Şi aici se poartă moda moţiunilor, care scindează masa activului de partid şi a susţinătorilor, şi aici cine pierde pleacă acasă, reducându-se astfel activul partidului doar la masa susţinătorilor moţiunii câştigătoare. Dan Barna, preşedintele USR, era convins, în 2020, că funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor i se cuvine de drept, dar a trebuit să cedeze, pentru a primi ministerele bănoase ale Guvernului, lăsându-l pe Ludovic Orban să-şi ocupe funcţia liniştit.

Acum Barna se vede în situaţia de a avea şansa să împuşte doi iepuri dintr-un foc, dacă Orban pierde meciul cu Cîţu. Orban va vacanta şefia Camerei Deputaţilor, pe care o va pretinde Barna, pentru a rămâne în coaliţie. Odată ajuns preşedinte al Camerei, Barna are toate şansele să câştige şi preşedinţia USR – PLUS, la Convenţia din Octombrie. Acestea sunt şansele lui Barna, care nu au nicio tangenţă cu interesele românilor care nu susţin această formaţiune.

Dreapta va fi mai tare prin scinderea PNL

Ca deşcă liberală bătrână, uns cu toate alifiile războaielor de uzură purtate, Ludovic Orban ştie că dacă Cîţu va câştiga partidul la ruleta Congresului, el şi echipa lui vor ajunge pe drumuri, doar ca simpli membri de partid. Nu se poate presupune că prin îndepărtarea lui Orban şi a echipei sale din structurile de partid, Partidul Naţional Liberal se va întări, crescând electoral.

Această stare de fapt nu va fi în favoarea României, care are nevoie pe eşichierul politic de cel puţin două partide sensibil egale, precum PSD şi PNL. Un partid social-democrat şi unul liberal. Prin îndepărtarea lui Orban şi a echipei sale de structurile de decizie a partidului, liberalii pierd în favoarea PSD, dezechilibrându-se astfel balanţa politică. Să fim serioşi şi să nu ne îmbătăm cu ideea că USR – PLUS ar putea echilibra această balanţă. USR – PLUS este departe de a fi considerat un partid, fiind mult mai aproape de stadiul de „stare de spirit“.

În consecinţă, pentru a menţine o balanţă politică echilibrată în România, echilibru între stânga şi dreapta, se impune ca odată cu îndepărtarea lui Orban de pârghii, PNL să se scindeze în două partide. Un partid liberal „conservator“, condus de Orban şi un partid liberal „progresist“, condus de Cîţu. Astfel, cel care pierde competitia rămâne activ pe scena politică. Bazele scindării au fost deja evidenţiate, odată cu prezentarea programelor celor doi lideri, sub formă de moţiuni depuse, pe care aceştia le vor susţine în faţa Congresului PNL din 25 septembrie.

Acordarea conducerii unui partid unei echipe, pentru că are un program prezentat într-o moţiune, nu este un act care poate fi profund democratic. Aceasta, deoarece susţinătorii unei moţiuni sunt trataţi identic, în devălmăşie, indiferent de valoarea lor, fie că este vorba despre susţinătorii unei moţiuni câştigătoare, fie despre susţinătorii unei moţiuni perdante. În cazul susţinătorilor perdanţi, aceştia sunt trecuţi pe linie moartă pentru cel puţin patru ani. În aceste circumstanţe, dispare conceptul de continuitate în politica unui partid, reducând-o astfel doar la episoade ciclice. Este un model păgubos, care nu asigură nici progres, nici predictibilitate.

Modelul canibalic de promovare prin moţiuni

Se brevetează un model canibalic de promovare, prin sacrificarea unor membri valoroşi, care au susţinut la un moment dat pe liderul perdant. Un astfel de model a fost lansat pentru prima oară în România postdecembristă, în martie 1992, la Convenţia FSN, unde pentru a scinda acest partid, au fost prezentate trei moţiuni. A câştigat Petre Roman cu moţiunea „Viitorul Azi“.

A fost momentul în care FSN s-a scindat, rezultând FSN-ul „reformator“, condus de Petre Roman, şi FDSN-ul „conservator“, condus de Oliviu Gherman. FSN-ul rezidual s-a transformat ulterior în Partidul Democrat, în 1993, partid care se regăseşte astăzi în PNL, cu toate armele, bagajele şi interesele. Pentru consolarea lui Orban, falanga „conservatoare“ din FSN, numită FDSN, a câştigat toate alegerile din 1992. În ordinea firească a interesului, dacă Ludovic Orban pierde şefia partidului, şi implicit şefia Camerei Deputaţilor, ar trebui să urmeze scindarea PNL, punându-se astfel bazele curentului liberal conservator într-un nou partid.

Acest curent nu va avea vectori de lansare şi susţinere în partidul lui Cîţu, dacă Orban rămâne prizonier acolo. Până pe 25 septembrie, când va avea loc Congresul PNL, scena politică a României va zace în nemişcare, ca un panopticum cu figuri de ceară. Doar PSD îşi reglează acum tirul după ţintele celor două congrese, ale PNL şi USR – PLUS. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat public că nu depune moţiune de cenzură decât după luna octombrie, când se va cunoaşte deznodământul celor două congrese.

Ciolacu speră de data aceasta că, moţiunea va trece, susţinută revindicativ şi de echipele perdante din cele două partide. Spiritul conservator din noul partid condus de Orban şi din PSD, ar putea renaşte un nou USL, pentru a conduce mai bine o Românie normală şi educată, în care românii să trăiască mai bine şi mai puţin stresaţi.

Citește știrea

Trending