Contactează-ne

Actualitate

Eminescu, mereu pe placul bicăjenilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o manifestare organizată la biblioteca din oraşul de sub baraj a suscitat interes ■ invitat special a fost preotul - poet nemţean Dorin Ploscaru ■

Biblioteca Mihai Eminescu Bicaz a aparţinut marţi, 15 ianuarie 2019, începînd cu ora 16.00, publicului iubitor de slovă eminesciană. Asta prin activitatea organizată de către slujitorii instituţiei publice de sub baraj, în parteneriat cu asociaţiile Valea Muntelui, R.A.D.A., Iura Humana şi Parohia Vaduri, acţiune susţinută moral de către administraţia locală. Manifestarea definită drept cadru propice unui dialog cultural condus de către scriitorul preot Dorin Ploscaru şi profesorii Florin Huţanu, Mihaela Apetroei şi Gianina Hreniuc, la care au contribuit elevii şi publicul, unul foarte numeros prezent la manifestare spre surpriza gazdelor, s-a întins pe parcursul a două ceasuri. Întregul demers cultural a fost asortat cu cîteva lieduri pe versuri eminesciene interpretate de profesoara Corina Nicoleta Zotta, care a fost acompaniată la pian de către profesoara Simida Gherghe. La acestea s-a adăugat un program de recitări ale elevilor de la Liceul Carol I, avînd drept călăuză marile teme ale creaţiei poetice, dar şi două recitări de mare sensibilitate ale elevilor Carina Filip şi Luca Apetroei de la Şcoala Nr.1 Bicaz. De altminteri, expozeul poetului nemţean Dorin Ploscaru, invitat special al Bibliotecii Bicaz întru sărbătorirea lui Eminescu, a constituit coloana vertebrală a întregii activităţi, avînd drept suporturi teoretice bagajul de cunoştinţe al preotului Ploscaru şi una dintre recentele lucrări literare privind poemele eminesciene, elaborată şi publicată recent de către criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu. Aşa aveau să fie aduse spre ascultare vorbe frumoase pe tema „Scrisorilor“, a „Odei“ (în metru antic), a „Glosssei“, a „Doinei“, poezia care a avut şi are încă o istorie a sa cu mari influenţe în viaţa poporului român şi mai cu seamă a intelectualităţii noastre. Şi lista ar putea continua, întregul periplu încheindu-se cu „Rugăciunea“ eminesciană, poezia care a pecetluit relaţia ortodoxiei cu Eminescu. Cît priveşte tematica generală supusă dezbateriii publice, aceasta s-a referit la personalitatea poetului Mihai Eminescu, născut pe 15 ianuarie 1850, anul acesta comemorîndu-se 169 de ani de la apariţia sa printre pămînteni. Invitaţia la dialog a făcut ca personalităţile locale, care au participat la discuţii, profesorul Dragomir Oprea şi inginerul Nicolae Sălăgean, în calitate de primar al Bicazului, să abordeze teme de genul „Cît de bine îl cunoaştem pe Eminescu?“, „Eminescu, jurnalist“ sau „Actualitatea publicisticii lui Eminescu“. Conform dorinţei publicului bicăjean şi de această dată melosul versului eminescian a fost transmis graţie talentului şi generozităţii interpretei de lieduri Corina Nicoleta Zotta acompaniată de Simida Gherghe, ambele aplaudate la scenă deschisă. Activitatea Bibliotecii Bicaz a fost cuprinsă într-un program mai amplu de manifestări dedicate Poetului Nepereche, patronul spiritual al instituţiei şi Zilei Culturii Naţionale.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending