Actualitate
Eminescu a fost comemorat la Schitul Vovidenia. ,,Să călătorim prin universul eminescian, evidențiind modul în care poetul «a vorbit» cu divinitatea”
■ slujba de pomenire a fost oficiată pe 15 iunie, cu prilejul împlinirii a 133 de ani de la moartea poetului
Mihail Eminescu a fost comemorat pe 15 iunie la Schitul Vovidenia, cu prilejul împlinirii a 133 ani de la trecerea la cele veşnice. În biserica așezămîntului monahal s-a oficiat o slujbă de pomenire a scriitorului şi a familiei sale, fiind nelipsit pomelnicul cu numele părinţilor, bunicilor, surorilor şi fraţilor poetului şi al altor rude de-ale acestuia care au ales calea monahismului.
Arhimandritul Mihail Daniliuc, egumenul schitului, şi-a făcut un obicei din a pomeni, atît la slujbe, cît şi în paginile unor publicaţii religioase, personalităţi importante ale neamului românesc, ţinînd cont şi de legătura lor cu Biserica şi slujitorii acesteia. A închinat și acum lui Eminescu cîteva gînduri, publicate pe portalul ortodox Doxologia(doxologia.ro), unde a încercat să ofere un răspuns la întrebarea ,,Cum se ruga Eminescu?”.
,,Anul 2022 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului. În acest context, să călătorim prin universul eminescian, evidențiind modul în care poetul «a vorbit» cu divinitatea – căci rugăciunea, după spusele Părinților Bisericii, este vorbirea minții cu Dumnezeu.
Este hrană și curărțire a minții, zid sigur, portar al virtuților, omorîre a patimilor, întîlnire a sufletului, vedere a celor nevăzute, încredințare a celor dorite, ipostas al celor nădăjduite, îndemn la virtuți, vlăstarul blîndeții și al lipsei de mînie, rodul bucuriei și al mulțumirii. Înainte de a ne îndrepta către lumea fascinantă a versului eminescian, trebuie să reafirmăm convingerea că Eminescu era un om cu profunde convingeri religioase. Viața și opera lui ne pot oferi dovezi grăitoare în sprijinul acestei afirmații.
Au fost scrise multe cărți pe această temă, ca rezultat al unei munci asidue de cercetare a creației eminesciene din perspectivă religioasă”, a notat, printre altele, arhimandritul Mihail Daniliuc, care s-a mai oprit şi în alte scrieri de-ale sale asupra poetului nepereche, aducînd în atenţie şi legătura strînsă pe care familia acestuia o avea cu Biserica Ortodoxă, existînd dovezi că rude apropiate au ales calea slujirii lui Dumnezeu.
-
Actualitateo săptămână,Autoturism răsturnat pe cupolă. Trei persoane au ajuns la spital
-
Politica2 săptămâni,Paradoxul lui Nicușor Dan, finanţarea domeniilor Educaţiei şi Sănătăţii a fost retrogradată de la o chestiune de „securitate naţională”, la o chestiune „stupidă”
-
Actualitate2 săptămâni,Lider judeţean despre austeritate şi reforme: „Când ajung la ei devine mult mai complicat”
-
Actualitateo săptămână,Drumul expres- răspunsul primit de un consilier local
-
Actualitate2 săptămâni,Senator de Neamţ despre „plecarea” premierului Bolojan: „În primăvară”
-
Actualitateo săptămână,Interviu Tudor Telcean: Fotbalul e intuiție. Victoria e mentalitate.
-
Actualitate2 săptămâni,Tată şi soţ – au încălcat ordinele de protecţie şi s-au ales cu cătuşe. Cine i-a reclamat la 112
-
Actualitate2 săptămâni,Interviu Geani Crețu: ritm de seară, energie de tată și ce i-a adus numărul inspirat de Neymar
