Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Educatie cu fonduri de la serviciile secrete

Știre publicată în urmă cu

în data de

• banii în plus pentru educatie vor veni de la Parlament si serviciile secrete • Mircea Geoanã apreciazã bugetul pentru 2006 ca fiind falimentar si antisocial •

Fondurile alocate Educatiei pentru anul 2006 vor fi suplimentate atît cu sumele rezultate din „înghetarea“ bugetelor Camerei Deputatilor si Senatului la nivelul celor din 2005, cît si din sumele retinute din bugetele destinate serviciilor secrete. Parlamentarii Aliantei, membrii ai Birourilor Permanente ale Camerelor au fost mandatati ca, la sedinta comunã de luni, sã stabileascã un grafic de lucru pentru adoptarea bugetului de stat pe anul 2006, a declarat purtãtorul de cuvînt al Aliantei PNL-PD, Eugen Nicolãescu. El a adãugat cã amendamentele generale, legate de politicile guvernamentale, vor fi fãcute numai de grupurile parlamentare, iar amendamentele privind îmbunãtãtirea activitãtii în anumite circumscriptii electorale vor fi fãcute de cãtre parlamentari, în cadrul termenelor aprobate. Nicolãescu a mai spus, dupã sedinta conducerii Aliantei, cã, pe baza calendarului care va fi stabilit, reprezentantii PNL si PD în Birourile Permanente vor solicita ca bugetele Camerei Deputatilor si Senatului sã fie înghetate la nivelul celor din 2005. De asemenea, purtãtorul de cuvînt al Aliantei a anuntat cã s-a constituit o comisie comunã PNL-PD – formatã din Sebastian Vlãdescu, Eugen Nicolãescu, Gheorghe Pogea si Adriean Videanu – care va analiza posibilitãtile de majorare a bugetului alocat Ministerului Educatiei. El a sustinut cã, în afara sumelor retinut de la bugetele Camerei Deputatilor si Senatului, au fost identificate anumite sume de la bugetele serviciile secrete, care vor fi transferate Ministerului Educatiei. Nicolãescu nu a precizat ce sume din bugetele serviciilor secrete vor fi redirectionate, spunînd doar cã pentru aceste institutii sînt „mai multe sume alocate decît este necesar“. Presedintele PNL, premierul Cãlin Popescu Tãriceanu, nu a participat la sedinta conducerii Aliantei.

Geoanã criticã buget pe 2006 Presedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoanã, a sustinut luni, într-o conferintã de presã, cã proiectul de buget pe 2006 elaborat de Guvern este falimentar, antisocial si nu tine cont de problemele reale ale României. Presedintele PSD considerã cã este inadmisibil ca, în pragul iernii, subventia alocatã familiilor cu venituri mici si pensionarilor sã fie de doar 3 %. El a criticat si sumele „de mizerie“ alocate investitiilor în infrastructurã, agriculturã, sãnãtate, educatie. Mircea Geoanã a spus cã PSD va rãspunde favorabil invitatiei fãcute de ministrul Finantelor pentru a discuta în cadrul grupurilor parlamentare, dar social-democratii vor folosi acest prilej pentru a se „bate la baionetã“ prin introducerea de amendamente ce tin cont de realitãtile din tarã. „Ne exprimãm si surprinderea, si indignarea cã, în timp ce premierul Tãriceanu vorbeste despre austeritate bugetarã, vedem în proiectul de buget sume gigantice alocate cancelariei primului-ministru care are un buget cît cinci ministere obisnuite, sume imense pentru SPP, SRI. De masini blindate are nevoie România astãzi?“, a spus Mircea Geoanã. Liderul PSD a mai fãcut un apel cãtre Guvern sã introducã pachetul legislativ privind reforma din sãnãtate în dezbaterea parlamentarã pentru amendarea acestuia. În cazul asumãrii de cãtre Guvern a rãspunderii pe acest pachet legislativ, a subliniat Geoanã, PSD va analiza posibilitatea introducerii motiunii de cenzurã pe tema reformei din sãnãtate.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending