Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Editura Rãzesu marcheazã inspirat Anul Mozart, „Mozart, sunt eu“ de Max Geneve

Știre publicată în urmă cu

în data de

„Multumim lui Mozart pentru cã ne-a dat muzica lui si lui Dumnezeu pentru cã ni l-a dat pe Mozart“. Asa îsi începe Cuvîntul înainte la editia româneascã – citînd la rîndu-i din notita gratulatorie a autorului – traducãtorul si editorul unei inedite biografii romantate a geniului muzical ce bîntuie teritoriul sonoritãtii umane de douã sute cincizeci de ani, datorate lui Max Geneve. Doctorul Virgil Rãzesu, cãci despre el este vorba, a consacrat cea mai mare parte a activitãtii editurii omonime, spatiului muzical. Si nu oricare. Pentru cã, alãturi de cele douã impresionante volume ale lui Prod’homme, dedicate geniului de la Bonn, iatã acum un altul ce are drept subiect viata copilului minune din Salzburg. Într-o tinutã graficã de bunã calitate, asa cum ne-a obisnuit deja, cu o traducere cursivã care, neîndoios, respectã stilul operei originale a autorului laureatului de la Deauville pentru „Violonistul“, si în ciuda cîtorva, se pare, inerente, greseli de redactare – dintre care cea mai supãrãtoare se aflã pe coperta a patra – cartea „Mozart, sunt eu“ de Max Geneve face cinste politicii editoriale promovate de Virgil Rãzesu, constituind, asa cum am mai subliniat deja, un omagiu pertinent si îndatoritor fatã de geniul muzical mozartian ce dãinuie de un sfert de mileniu în spiritul omenirii. Dar, socot cã pomenitul Cuvînt înainte al traducãtorului poate rezuma cel mai bine trucul stilistic atît de inspirat si persuasiv al autorului: „Abia dupã ce citesti cartea, îti revii, iertare, esti sau nu esti de acord cu autorul, are si el drepturile lui, temerile tale nu s-au adeverit, eroii cãrtii sigur cã nu s-au cunoscut dar au ce sã-si spunã, autorul penduleazã cu mestesug, între vietile muzicologului Pappano, care mãnîncã Mozart pe pîine si a muzicianului adevãrat, pe numele sãu Wolfgang Amadeus Mozart. Vietile lor sînt mai întîi paralele, apoi îngemãnate si sfîrsesc prin a se confunda. Pappano este contemporan cu noi, trãieste cu noi, si sfîrseste în anul de gratie 2006, da, dar nu în orice lunã a lui, ci din mai pînã în decembrie, sîntem încã în mai, fictiunea este prietena noastrã, cartea cititã mai tîrziu poate fi credibilã dar pierde din valoare. Dupã ce închizi cartea, de Pappano nu se va mai auzi nimic, va rãmîne un mit sau, mai corect, o amintire, dar Mozart rãmîne ce a fost dintotdeauna: contemporanul nostru perpetuu.“

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending