EDITORIAL. Un taxi spre democratie

Mie, unul, îmi place sã tin de vorbã taximetristii, cînd le sînt client. Cam asta îmi propusesem si luni, 17 iulie a.c., cînd, dupã o vizitã la pãrinti, la Craiova, la plecare am chemat un taxi de la firma localã Romnicon, sã ne ducã (eram doi) în locul în care îmi lãsasem masina. Aveam ochelari de soare pe nas, eram nebãrbierit de cîteva zile si purtam pantaloni scurti (nu rîdeti, detaliile conteazã!). A venit o masinã si, cînd l-am rugat pe sofer sã deschidã portbagajul, sã-mi pun douã genti de voiaj (normale), mi-a spus cã nu se poate, cã are acolo niste boxe (!). Discutii, parlamentãri, iar dau telefon la Romnicon, de-acolo îmi spun cã vor trimite altã masinã etc. Noroc cã nu trebuia s-ajung undeva la orã fixã. Apare si un al doilea taxi. De fapt, încã înainte de a-l vedea, înaintea lui a ajuns un zvon de manele ce-a pus pe lãtrat toti cîinii strãzii. Din taxi a coborît un june sofer pe nume Fernando Enache (o sã vedeti cum am fãcut cunostintã), foarte ofensat, strigîndu-mi nervos cã e vina mea, cã nu am specificat de la bun început cã am nevoie de o masinã cu portbagaj (!). A dat manele mai încet oftînd, ca si cum i-as fi cerut sã-si omoare pãrintii, mi-a deschis în spate si m-a lãsat sã-mi pun bagajele, ca si cum mi-ar fi fãcut un favor. Cînd persoana care mã însotea – o femeie – i-a cerut s-o ajute cu o geantã, soferul Enache a zis cã sarcina lui e sã conducã masina, nu sã aseze bagajele si cã el crede cã în democratie fiecare trebuie sã-si facã doar treaba lui. În fine, am plecat. Atunci mi-am dat ochelarii jos si l-am rugat pe sofer, ca în democratie, sã facem prezentãrile – si i-am întins carnetul de senator, cerîndu-i legitimatia de la firmã. Probabil cã n-a fost un gest frumos din partea mea. Omul era sã lesine. S-a uitat la mine prin oglinda retrovizoare si s-a îngãlbenit, îngãimînd cã n-a stiut pe cine ia (de parcã asta era problema!), cã e nou în firmã, cã e obosit, cã-l doare mîna stîngã etc. Ca unul care merg mult cu taxiul, stiu cît de diferiti pot fi soferii. Unii au umor sau bun simt sau mãcar stiu cum sã se poarte; altii s-au apucat de taximetrie doar ca sã fugã de sapã. Nu nervii junelul Enache mi s-au pãrut jenanti (în fond, cu totii avem zile mai proaste), cît lasitatea lui. Pe cît de cocos era înainte, pe-atît de pres a devenit în douã secunde, cu gemete si scuze. Ce mã tem cel mai mult este sã nu se fi rãzbunat pe urmãtorul client.