Contactează-ne

Actualitate

E cert! Examenele naţionale, în iunie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Evaluarea Naţională are loc de pe 15 iunie, iar Bacalaureatul debutează pe 22 ■ cel mai probabil, elevii vor purta măşti de protecţie şi vor fi aşezaţi la distanţă unul de celălalt ■

Chiar dacă marea majoritate a elevilor nu mai revin în bănci în acest an şcolar, cei care trebuie să o facă sînt anii terminali, clasele a VIII-a şi a XII-a, care au examenele naţionale. Ministrul Monica Anisie a declarat că Evaluarea Naţionala pentru cei de clasa a VIII- a va începe de la 15 iunie, în timp ce elevii de clasa a XII-a vor susţine Bacalaureatul de pe 22 iunie 2020. „Decizia este luată. Examenul de Evaluare Naţională începe pe data 15 iunie şi Bacalaureatul pe 22 iunie”, a declarat ministrul.

A explicat de ce nu s-a luat în calcul anularea examenele nationale, aşa cum au făcut alte ţări, iar diploma să se acorde în funcţie de mediile din anii de studiu, aşa cum s-a vehiculat la un moment dat. „Sînt voci care susţin acest lucru şi sînt voci ale părinţilor şi elevilor care susţin tocmai că nu trebuie să renunţăm la aceste examene naţionale, mai ales la Evaluarea Naţională.

Am primit la minister numeroase petiţii în sensul acesta. Ştiţi foarte bine că admiterea la liceu se realizează tocmai pe baza mediei de la Evaluarea Naţională şi 20% contează şi mediile din gimnaziu. Dacă facem o ierarhie în sensul acesta, vom vedea că acei copii care susţin Evaluarea Naţională sînt avantajaţi pe baza mediilor din V-VIII.

Dar trebuie să ascultăm toate vocile şi să luăm decizia care este cea mai bună şi în favoarea elevilor“, a mai susţinut ministrul Anisie. De menţionat este faptul că la ambele examene, la sesiunea din acest an, programa conţine mai puţină materie decît în anii trecuţi, deoarece a fost eliminat conţinutul din semestrul al doilea, materie pe care elevii nu au făcut-o din cauza declararării stării de urgenţă şi închiderea tuturor unităţilor de învăţămînt.

„Avem o certitudine. Bacalaureatul 2020 începe pe data de 22 iunie. Începem cu probele scrise, urmează după aceea probele de competenţe. Ceea ce doresc să precizez este faptul că programa pentru examenul de Bacalaureat de anul acesta conţine mai puţină materie decît pînă acum. Deci, am eliminat conţinuturile care se regăseau pe parcursul semestrului al doilea. Prin urmare au de parcurs numai materia de pînă la semestrul întîi“, a spus oficialul, precizînd că în cel mai scurt timp va fi publicat calendarul pentru examenul de Bacalaureat 2020.

Avînd în vedere măsurile pentru prevenirea răspîndirii virusului ucigaş, cel mai probabil elevii care vor susţine examenele naţionale vor fi obligaţi să poarte măşti de protecţie şi se vor respecta condiţiile de distanţare socială, dar o decizie în acest sens va fi luată de Ministerul Sănătăţii.

„Nu am transmis ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii cu privire la măsurile pe care trebuie să le luăm în perioada revenirii elevilor pentru activităţile de învăţare sau pentru examenele naţionale. Într-adevăr trebuie să luăm măsuri prin care să nu expunem elevii şi, aşa cum am precizat, în sală vor fi maximum 10 elevi, distantaţi fizic şi purtînd într-adevăr măşti. Asta am spus încă de la început că trebuie să luăm această măsură. Decizia va fi luată de Ministerul Sănătăţii“, a mai susţinut ministrul.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 69 de cazuri noi. Naţional – 2.901 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ, rata de infectare este de 1,27 la mia de locuitori ■ la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 90 de decese ■

Până pe 28 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 721.513 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

666.001 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.901 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 682 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 18.105 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.01.2021 (10:00) – 28.01.2021 (10:00) au fost raportate 90 de decese (57 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

87 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.687. Dintre acestea, 989 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.379.447  teste RT-PCR și 102.101  teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.726 de teste RT-PCR (15.905 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.821 la cerere) și 6.568 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 121 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 42.062 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.502  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.560 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 162 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.114 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 645 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 27 ianuarie, 4.589 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 800.350 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.916 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.991 în Italia, 1.799 în Spania, 184 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.115 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 37 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 148 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 23 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Citește știrea

Actualitate

Bulai amendat pentru “mama surogat”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) l-a amendat cu 5.000 de lei pe deputatul USR Iulian Bulai pentru postarea din decembrie 2019 în care spunea că Isus provine „dintr-o familie foarte ciudată”, „cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”.

Preşedintele CNCD Asztalos Csaba a afirmat, pentru News.ro, că amenda vine în urma postării făcute pe Facebook la finalul anului 2019 de către deputatul USR.

În postarea respectivă, Bulai  a mai comparat comunitatea de acum 2.000 de ani din Betleem cu comunităţile „eşuate” din România de astăzi.

„Un copil. Sărac şi provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinereţe şi o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinţii lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinţii să fi fost căsătoriţi, doar logodiţi. Naşterea lui arată extradordinarul, dar şi limitele societăţii în care a apărut. Acum 2000 de ani s-au întâmplat cele scrise mai sus. Soarta lui este astăzi împărtăşită de mulţi copii din România, dar care nu au avut alături părinţi atât de iubitori”, a scris Iulian Bulai pe pagina sa de Facebook, stârnind un val de reacţii negative.

„Avem peste 50.000 de copii în grija statului. Peste 3.000 de copii anual daţi spre adopţie. Mai mult de o treime din cei 3.000 nu îşi găsesc o familie. Anual aprox. 2.000 de copii sunt declaraţi greu adoptabili-nimeni nu îi vrea în România. Peste 1000 de copii români au fost traficaţi doar în UK până în 2007. Recent, justiţia română nu a găsit niciun vinovat din cele câteva zeci/ sute care ar fi fost implicaţi în traficul a aproape 200 de copii din Ţăndărei. Acesta este cel mai mediatizat caz recent de trafic de fiinţe umane din România, dar nicidecum singurul. Asta arată multe comunităţi eşuate sau cvasi eşuate în România. Comunităţi eşuate la fel de mult ca cea din Betleem de acum 2000 de ani. Eşuate din lipsă de implicare a celor din jur”, mai scrie deputatul.

El consideră că „politicienii oneşti ar trebui să fie păstorii şi magii zilelor noastre care dau o mână de ajutor celor care au nevoie”.

„În faţa atâtor comunităţi eşuate, noi avem şansa de a umple locul păstorilor şi magilor care au dat o mână de ajutor acum 2000 de ani. Într-o Românie cu mulţi baronaşi şi combinatori, politicienii oneşti ar trebui să fie păstorii şi magii zilelor noastre care dau o mână de ajutor celor care au nevoie: comunităţi eşuate cu nevoie de solidaritate, generozitate şi bună gestionare a bugetului local. În interesul părinţilor şi pruncilor. Pentru mine şi despre asta este Crăciunul: implicare în comunitatea locală pentru cei mai vulnerabili şi măsuri de intervenţie din partea comunităţii dincolo de incapacităţile individului”,a mai scris acesta.

Citește știrea

Actualitate

Grajd incendiat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ proprietarul a suferit arsuri la mâini

Un bătrân în vârstă de 76 de ani a suferit arsuri la mâini în urma unui incendiu produs la grajd dintr-o gospodărie din comuna Borleşti, în noaptea de miercuri spre joi, 27 spre 28 ianuarie. Pompierii care au intervenit pentru stingerea flăcărilor au stabilit că focul a fost pus intenţionat.

“În jurul orei 23:19, prin apel la 112, am fost înștiințati despre producerea unui incendiu produs la un adăpost pentru animale din comuna Borlești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui adăpost pentru animale, cu posibilitatea propagării la locuință.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars adăpostul pentru animale cu o suprafață de aproximativ 70 mp și șapte tone de plante furajere. Din păcate în incendiu au fost surprinse trei bovine mari, două bovine mici și o cabalină, care nu au putut fi salvate.

Proprietarul în vârstă de 76 de ani a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare.  Acesta a primit primul ajutor calificat de la paramedici, refuzând transportul la spital.

Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending