Actualitate
E bine de ştiut! Valul doi şi trei la vaccinare
■ după cele 975 doze de vaccin antiCovid ajunse în Neamţ, urmează a se primi un nou lot ■ se fac eforturi ca pînă în 15 ianuarie să se deschidă toate cele 26 de centre de vaccinare ■ în categoria a II-a urmează să intre persoanele vulnerabile, cele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, indiferent de vîrstă ■ în al treilea val, se va imuniza, la cerere, toată populaţia ■
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Radu Firăstru, susţine că în judeţul Neamţ pregătirea campaniei de imunizare a personalului care lucrează în sistemul de sănătate,ar fi început cu dreptul luni, 4 ianuarie, cînd s-au primit de la Centrul zonal Iaşi 975 de doze vaccin antiCovid.
Acestea au fost repartizate la cele trei centre de vaccinare de la Spitalul Judeţean, Spitalul Municipal de Urgenţă Roman şi Spitalul Orăşenesc Tîrgu Neamţ. „După cum se ştie, luni, 4 ianuarie 2021, a început prima etapă din strategia de vaccinare. Aceasta cuprinde personalul medical şi personalul auxiliar din domeniu.
Vreau să vă spun că de la Centrul Zonal Iaşi noi am preluat în cursul zilei de luni 975 de doze de vaccin antiCovid. Avem o veste oarecum bună, în sensul că acestea vor fi consumate în totalitate pînă vineri, 8 ianuarie, cînd aşteptăm şi cel de al doilea transport. Mă bucur că medicii şi personalul medical din judeţ au răspuns afirmativ campaniei, deşi la început exista o oarecare reticenţă faţă de dorinţa de imunizare. Pentru că pînă acum s-a dovedit eficienţa vaccinării, lumea s-a înscris pentru imunizare. Şi eu m-am vaccinat în ziua de 6 ianuarie, la Centrul de la Spitalul Judeţean“, a precizat Radu Firăstrău.
Acesta spune că la nivelul judeţului se fac eforturi ca după 15 ianuarie să se deschidă şi celelalte centre, unde urmează a se imuniza restul populaţiei, în categoria a II-a urmînd să intre persoanele vulnerabilele, cele de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice, indiferent de vîrstă. „Referitor la modul de pregătire a celei de a doua etape de vaccinare pot să vă sopun că aceasta trebuia, iniţial, să înceapă la sfîrşitul lunii februarie, începutul lunii martie.
La nivel central însă s- a decis ca lucrurile să se grăbească şi, ca atare, încercăm ca după data de 15 ianuarie să deschidem şi celelalte centre pentru pasul doi, care include persoane vulnerabile, persoane peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, indiferent de vîrstă. Pot să vă mai spun că, în acest al doilea val, vor fi imunizaţi şi angajaţii anumitor operatori economici, din domenii strategice“, a mai opinat directorul DSP.
26 centre de vaccinare în Neamţ
În Neamţ, iniţial, se vorbea de deschiderea a 26 centre de vaccinare, care sînt verificate zilele acestea de inspectorii DSP pentru a vedea dacă corespund. Urmează a se stabili, pînă în 15 ianuarie, cîte din acestea sînt funcţionale şi de cîte va fi nevoie pentru imunizarea a cît mai mulţi nemţeni, în funcţie şi de numărul celor care se vor înscrie pe platforma ROVACCINARE.
Totalul centrelor de vaccinare, care vor fi deschise în Neamţ, urmează a se stabili în perioada următoare şi în funcţie de numărul persoanelor care vor dori să se vaccineze.
„Vor fi trei modalităţi de vaccinare: unul în platforma on-line Rovaccinare, un al doilea prin medicul de familie şi o a treia modalitate de planificare, telefonică. În momentul în care discutăm, (7 ianuarie – n.r.) persoanele care nu fac parte din categoria personalului medical nu se pot programa.
Cînd se vor defintiva metodele de comunicare pe acest subiect, respectiv cele legate de modul de înscriere a fiecărei categorii de cetăţeni, le vom comunica şi noi“, a mai adăugat Radu Firăstrău.
Fiecare centru de vaccinare din cele 26 cîte sînt planificate a se deschide în judeţul Neamţ va conţine 1 pînă la 4 puncte de vaccinare, a căror organizare depinde de structura spaţiului şi de numărul populaţiei care a optat în zona respectivă să se vaccineze.
„Dacă într-o zonă există un număr semnificativ de persoane care doresc să se imunizeze este clar că vom merge cu toate cele patru cabinete deschise simultan, în acelaşi centru. Un centru poate conţine, teoretic, de la 1 la 4 cabinete, care vor avea şi resursa umană obligatorie. Procesul de catagrafiere a populaţiei se realizează în această perioadă în toate instituţiile care funcţionaezaă în judeţ: în primării, în Poliţie, Jandarmerie, Inspectorat Şcolar, şcoli, ISU, Prefectură, Consiliu Judeţean şi toate celelate instituţii deconcentrate din teritoriu, de aşa manieră încît în data de 11-12 ianuarie să avem, la nivelul judeţului, tabloul complet al celor care doresc să se vaccineze antiCovid“, a concluzionat sursa menţionată.
La nivel naţional, aproape 60.000 de cadre medicale au fost vaccinate pînă miercuri, potrivit datelor furnizate de Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. Cu un al doilea vaccin aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului, cel al companiei Moderna, vaccinarea ar urma să crească şi mai mult în perioada următoare, atît în ţară, cît şi la nivelul UE. Miercuri, în ziua în care România a primit a treia tranşă de vaccinuri Pfizer/BioNTech, au fost vaccinate 16.945 de persoane. CNCAV precizează că în ultimele 24 de ore au fost 66 reacţii comune şi minore, dintre care: 28 de reacţii de tip local, iar alte 38 generale.
De asemenea, alte două reacţii sunt în curs de investigare. Autorităţile se aşteaptă ca, odată cu demararea celui de-al treilea val de vaccinare – pentru populaţia generală – zilnic să fie imunizaţi 150.000 de români. Este o cifră optimistă, iar dacă acest trend va fi menţinut, atunci toată populaţia ţării ar urma să fie imunizată în aproximativ 4 luni.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica2 săptămâni,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
