Contactează-ne

Actualitate

După simularea cu rezultate mediocre, plan de (re)pregătire a elevilor pentru Evaluarea Națională

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în vederea remedierii rezultatelor slabe de la simulare, a fost elaborat un plan de măsuri ameliorative, consiliere și monitorizare a unităților de învăţământ care au înregistrat un procent scăzut de promovabilitate ■ cică elevii din clasele a VIII-a vor primi „suport“ în vederea stimulării motivației pentru învățare ■

Conform dispozițiilor Ministerului Educației Naționale, inspectoratele școlare județene au avut obligația de a întocmi planuri concrete de remediere a deficiențelor constatate în pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională. Într-un comunicat de presă al ISJ Neamț sunt anunțate măsurile care urmează a fi aplicate în școlile „care au înregistrat un procent scăzut de promovabilitate, sub 50%”.

Astfel, urmare a acestui plan au fost activați psihologii şcolari din fiecare unitate de învățământ, care vor oferi elevilor de clasa a VIII-a suport în vederea stimulării motivației pentru învățare. „Inspectoratul Școlar Județean Neamț a luat măsuri imediate de remediere a rezultatelor, în urma analizării situației din fiecare unitate, astfel încât, la examenul de Evaluare Națională din luna iunie 2024, rezultatele să fie semnificativ îmbunătățite.

A fost elaborat Planul măsurilor ameliorative, de consiliere și monitorizare a unităților de învăţământ care au înregistrat un procent scăzut de promovabilitate, sub 50%; s-au demarat acțiuni de sprijin atât pentru elevi, cât și pentru profesori, dar și pentru directorii unităților de învăţământ care au nevoie de susținere.

S-a decis formarea comisiilor alcătuite din inspectori şcolari, informaticieni, profesori metodiști pentru disciplinele Matematică, Limba și literatura română, care vor aplica în teritoriu Planul de măsuri stabilit; au fost activați psihologii şcolari din fiecare unitate de învățământ, care vor oferi elevilor de clasa a VIII-a suport în vederea stimulării motivației pentru învățare”, se arată în informarea ISJ Neamț.

La simularea examenului de Evaluare Națională, la Limba și literatura română, peste 25% dintre elevii din clasa a VIII-a din județul Neamț au  au luat note sub 5 și  un singur elev a luat nota 10. Alți 252 de candidați, adică 6.19%, au obținut note cuprinse între 9 și 9.99. La a doua probă din cadrul simulării Evaluării Naționale, cea de Matematică, peste 61% din elevii participanți au luat note cuprinse între 1 și 4.99.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending