Actualitate
“După mijlocul săptămînii viitoare am putea avea primul pacient tratat cu plasmă la Neamţ”

■ declaraţia aparţine omului de afaceri Florin Hozoc, cel care donează Spitalului Judeţean un aparat pentru tratamentul cu plasmă
Florin Hozoc, omul de afaceri care donează Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ un aparat pentru tratamentul cu plasmă recoltată de la pacienţii vindecaţi de COVID – 19, a declarat pentru Monitorul de Neamţ că, “după mijlocul săptămînii viitoare am putea avea primul pacient tratat cu plasmă la Neamţ”.
Conform sursei citate, aparatul ar putea fi instalat la Spitalul Judeţean vineri, 24 aprilie, sau luni, 27 aprilie, în funcţie de ce va decide şi conducerea unităţii sanitare. “Sperăm ca atunci cînd va fi instalat, vineri sau luni, să avem şi un prim donator. În două, trei zile se fac testările pentru a ne asigura că nu a fost recoltat şi virusul, ci doar anticorpii, iar, dacă testele sînt în regulă, atunci după jumătatea săptămînii viitoare (27 aprilie – 3 mai) am putea avea şi primul pacient tratat”, a mai spus Florin Hozoc, care şi-a exprimat mulţumirea că ordinul dat de ministrul sănătăţii “are tot ce trebuie”, adică metodologie şi pentru recoltarea plasmei şi pentru administrarea ei.
Sperăm ca lucrurile să stea aşa cum previzionează Florin Hozoc şi să nu apară alte “piedici birocratice”. Mai multe informaţii despre metodologia aprobată astăzi aici: http://monitorulneamt.ro/neamt-vesti-bune-metodologia-pentru-tratamentul-cu-plasma-aprobata-aparatul-de-recoltare-trebuie-sa-ajunga-in-neamt-zilele-acestea/

-
Actualitate2 săptămâni,
Toţi oamenii au probleme. La psiholog vin cei care doresc să le rezolve
-
Actualitateo săptămână,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Actualitate23 de ore,
De ce mai sărbătorim Ziua Națională?
-
Prima pagină23 de ore,
Frizerul cu tricolorul în suflet. „Noi nu apreciem noțiunea de patriotism decât la zile festive. Foarte mulți nici nu știu ce înseamnă să fii român”
-
Prima paginăo săptămână,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Actualitate5 zile,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Prima pagină2 săptămâni,
Comuna din Neamț unde apa-i oprită de jumătate de an. Primar vs. autorități
-
Actualitate2 zile,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali