După doi ani de război în Ucraina, am asistat la primul dialog public între un american şi un rus

De la izbucnirea războiului din Ucraina, în 24 februarie 2022, au trecut doi ani de zile. În acest interval am fost obligaţi să supravieţuim în apele puturoase ale cenzurii de stat, asezonată cu informaţii nesigure, multe dintre acestea fiind false şi înşelătoare, menite să ne dreseze în a percepe realitatea doar prin prisma propagandei oficiale.

Ni s-a interzis cu obstinaţie să ne antrenăm spiritul analitic pentru a ne face o idee, pe care să o putem confrunta cu realitatea şi a înţelege de ce agresiunea Rusiei nu putea fi prevăzută şi prevenită. Astăzi, după doi ani, realizăm că existau indicii care prevesteau o posibilă agresiune şi existau soluţii ca aceasta să poată fi prevenită. Cu costuri infinit mai mici.

Dar nu s-a dorit acest lucru, deoarece strica unele strategii, pregătite cu mult înainte. Tocmai când răbdarea noastră ajunsese la limită şi riscam să ne sufocăm în apele tulburi ale propagandei oficiale, ne-am agăţat ca de o geamandură salvatoare de anunţul că va avea loc un interviu, între ziaristul american Tucker Carlson şi președintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

De abia a apărut anunţul respectiv, că imediat s-au auzit voci ale unor personalităţi politice europene, promovate prin mediile oficiale, care cereau imperios instituire a unor restricţii de călătorie pentru ziaristul american, de a nu ajunge la Moscova lui Putin. Cererea respectivelor pesonalitati, lipsită de orice europenism, avea o singură justificare plauzibilă, aceea că spovedania lui Putin să nu fie auzită şi de cetăţenii ţărilor lor, pentru a nu se demobiliza mai mult, trăgând şi ei alte concluzii, decât cele ale propagandei oficiale.

Până acum, concluziile despre cauzele şi mersul războiului ne erau livrate tot de către propagandiştii de serviciu, la pachet cu informaţiile furnizate, pentru a ne scuti de efortul de a gândi singuri. În fond, această scutire nu era rodul vreunei porniri samaritene, ci ca urmare a unui ordin pe unitate.

De abia acum, după interviu, vedem cât de riscant poate fi atunci când te limitezi doar la ce ţi se oferă în media mainstream şi pe reţelele de socializare, la care ai acces asigurat oficial şi în care calitatea şi credibilitatea informaţiei rămân necontrolate, din lipsă de surse alternative. Astăzi, constatăm cu îngrijorare că sub presiunea ştirilor false şi înşelătoare, devenite virale, s-a accentuat panica şi isteria în masă, ca principale efecte ale războiului local din Ucraina.

Acum se vede că asta s-a și urmărit. Din multitudinea războaielor locale, care au avut loc în lume după 1945, doar războiul din Ucraina este acela care a amplificat excesiv panica şi isteria la care asistăm, aceasta justificându-se doar prin faptul că acest război a fost iniţiat de Rusia, şi nu de altcineva. După apariţia interviului, vajnica noastră propagandă nu s-a dezis şi, ca semn că există şi stă de veghe în pădure, a intervenit „cosmetizând” în traducerea interviului, atât textul întrebărilor, cât mai ales textul răspunsurilor lui Putin.

Am intrat în posesia unui astfel de text, publicat pe un site cunoscut, site pe care l-am eliminat apoi din aplicaţie, în care aproape fiecare răspuns a lui Putin conţinea o adăugire grobiană a traducătorului de serviciu, care nu reprezenta decât reacţiile acestuia din categoria „S-o spui mă-tii asta!”. Manipularea dobitocului a mers până acolo, încât ne confisca şi dreptul de a avea propriile reacţii.

Prin interviu, Putin a lansat oficial invitaţia de a fi contrazis

După ce interviul cu Putin a fost vizionat de câteva sute de milioane de urmăritori, majoritatea americani interesaţi, au fost câţiva români dezamăgiţi, care au apreciat că acesta nu a vorbit decât despre lucruri ştiute sau bănuite, în loc să-şi împăneze discursul cu break-news-uri şi cu ameninţări din panoplia propagandei românești și europene.

Contrar aşteptărilor unora, tonalitatea calmă a prestaţiei lui Putin nu a putut fi percepută decât ca o reală invitaţie la dialog, adresată atât SUA, cât şi Occidentului colectiv şi bineînţeles liderilor acestora. Putin a subliniat că după 1991, anul desfiinţării URSS şi prăbuşirii sistemului comunist, Rusia a ales o cale care o apropia de Occidentul colectiv, nu o îndepărta, dar acest lucru nu a contat, a fost chiar ignorat cu aroganţă de către SUA, care au dat semnale că este sub demnitatea lor să dialogheze cu perdanţii Războiului Rece.

Rusia, atât înainte de ataşarea Crimeii în 2014, cât şi după invadarea Ucrainei în februarie 2022, a rămas pentru SUA acelaşi adversar declarat al NATO, al cărui obiectiv a fost comunismul rusesc. După destrămarea URSS-ului în 1991, nu numai că NATO nu s-a desfiinţat, dar s-a apropiat de graniţele Rusiei, extinzându-se în cinci valuri succesive, dovedind prin aceasta că Rusia mai contează încă, chiar necomunizată fiind.

Încă din 1999, preşedintele SUA, Bill Clinton, unul dintre puţinii vizionari ai acestei superputeri, prevestea că perioada bipolarismului SUA-URSS a apus şi că va urma perioada multipolară, în care vor conta trei superputeri; SUA, Rusia şi China. În prezent, ordinea este SUA, China și Rusia. După desfiinţarea URSS-ului în 1991, SUA au rămas singure în teren şi şi-au făcut de cap trăgând la ambele porţi.

La o întâlnire cu Bill Clinton la Kremlin, Putin l-a întrebat pe omologul său american dacă Rusia ar putea fi primită în NATO. Revelator este că la prânz, Clinton i-a confirmat că ar fi posibil, dar la cină a retractat, spunându-i lui Putin că nu este încă posibil, deoarece consilierii lui nici nu au vrut să audă. Are logică acest refuz, deoarece aderarea Rusiei la NATO, ar fi lăsat această Alianță transatlantică fără obiectul muncii, ceea ce este de neconceput pentru SUA.

Rusia trebuie să rămână pe poziţia adversarului de serviciu al SUA pentru a justifica existenţa NATO. Rusia a fost tratată cu flit şi la Summitul NATO de la București, din 2008, când aceasta a lansat cererea oficială de aderare. Atunci, Putin a fost trimis la plimbare. Există astăzi convingerea că o Rusie, membră NATO, nu ar fi călcat prin Ucraina, ceea ce nu era în interesul SUA, care pregătea un avanpost din aceasta țară.

Analişti occidentali cu viziune au scris despre „schimbarea echilibrului geopolitic”, despre „dependența de China” şi despre „declinul ordinii liberale”, dar consilierii liderilor americani n-au apucat să descifreze aceste texte, fiind preocupaţi de alte probleme mai pragmatice.

Mult mai târziu, teoreticieni americani au ajuns la concluzia că problemele prezentului nu pot fi înţelese şi rezolvate, dacă nu se fac analogii istorice cu trecutul. Cu o astfel de analogie şi-a început Putin interviul cu Tucker Carlson, căruia i-a prezentat în 30 de secunde, care au durat o jumătate de oră, un scurt tratat despre istoria Rusiei şi a locului Ucrainei în această istorie.

Dacă nu cunoşti şi nu înţelegi trecutul, nu poţi avea soluţii viabile pentru rezolvarea unor probleme în actuala conjunctură, şi în lipsa unor soluţii diplomatice se apelează doar la soluţii conflictuale. Principala idee, care trebuie reţinută din întregul interviu acordat de Putin, este ca prin tot ce a zis acesta, a lansat o invitaţie oficială de a fi contrazis, lucru pe care îl aşteaptă cu mare interes. Dacă nu va fi contrazis, din tot ce a spus rămân adevăruri incontestabile, care vor fi incluse în istorie.

Dacă va fi contrazis, atunci Putin va fi obligat să mai facă un pas în faţă, etalând şi dovezile, de care a pomenit doar aluziv în interviu. Ca de exemplu, Putin a acuzat în direct că distrugerea gazoductului Nord Stream 2 este opera CIA-ului. Dacă SUA va avea o replică dură, Putin va trebui să facă publică dovada. Este o soluţie de începere a unui dialog între SUA şi Rusia, care ne va ajuta să înțelegem cine minte și cine nu.

Când şi de ce a izbucnit războiul din Ucraina?

Când se vorbeşte despre războiul din Ucraina, mai toţi se raportează la data de 24 februarie 2022, ceea ce este o mare minciună propagandistică. Din 7 aprilie 2014 şi până astăzi, timp de zece ani de zile, Estul Ucrainei nu a cunoscut ce este pacea.

Donbasul a fost supus unui război sângeros, între separatiştii ruşi şi forţele armate ucrainene, deşi Acordurile de Minsk, din 2014 şi 2015, ar fi trebuit să ducă la încetarea focului şi demilitarizarea zonei. Acordurile au fost dinamitate de însăşi puterile garante semnatare, Germania şi Franţa. Asta o aflăm acum şi nu o putem ignora.

Pe 22 februarie 2014, în Ucraina avusese loc o lovitură de stat, orchestrată de CIA, ca şi mişcarea „Maidan” din Kiev în 2004, conform spuselor lui Putin la Interviu. Ca urmare a loviturii de stat din 2014 preşedintele Victor Ianukovici, destituit de Parlament, fuge în Rusia.

În martie 2014, în urma unui referendum, Crimeea se declară independentă şi este anexată de Federaţia Rusă. În urma unui referendum, la 11 mai 2014, regiunile Donețk şi Luhansk se declară independente, în plin război intern în Ucraina, fiind anexate de Rusia ulterior.

La 20.05.2019, Volodimir Zelenski este ales preşedinte al Ucrainei, promiţând ferm că va milita pentru instalarea păcii în această ţară. Acesta nu a militat niciodată pentru aplicarea Acordurilor de la Minsk, iar în aprilie 2021 a lansat proiectul aderării Ucrainei la NATO, lucru care a iritat peste măsură Federaţia Rusă, care nu dorea baze militare americane la graniţe.

La 24 februarie 2022, trupele ruseşti intră în Ucraina. Peste o lună, Rusia şi Ucraina încep negocieri de pace la Istanbul, sub tutela Turciei. Acordul de pace, aproape finalizat, a fost dinamitat de Boris Johnson, premierul Marii Britanii, care s-a deplasat urgent pentru aceasta la Kiev. Războiul pornit de Rusia în Ucraina, în 2022, nu are nicio scuză, dar trebuie să-i cunoaştem cauzele.

Reacţiile care ni s-au impus să le avem au fost să credem şi să nu cercetăm, dar să condamnăm Rusia şi pe Putin din toate poziţiile. Pe parcurs, şi interviul o confirmă, a trebuit să percepem frânturi din adevăr, că Rusia nu este singurul vinovat şi că există un vinovat colectiv, ca în mai toate războaiele lumii.

Se poate supune analizei și ipoteza că una din cauzele războiului din Ucraina ar putea-o constitui interesul SUA de a sparge cooperarea dintre Rusia şi Europa, cu Germania în frunte, care ameninţă scaunul hegemoniei americane. În mod inconştient, Europa a căzut în capcana Americii, care prin proiectul de izolare a Rusiei, a împins-o pe aceasta într-o cooperare strânsă cu China, lucru de care se temea cel mai mult un politician versat ca Henry Kissinger.

Până acum doar bănuiam adevăratele cauze ale declanşării „operaţiunii speciale” din 24 februarie 2022. Acum, după interviu, bănuielile au devenit certitudini. După acest interviu vom fi mult mai greu de manipulat. Dacă Rusia nu are nicio scuză pentru războiul pornit în Ucraina, nici SUA nu are nicio scuză pentru faptul că nu au prevăzut care va fi reacţia Rusiei la extinderea NATO.

Pentru că scenariul provocării războiului din Ucraina are mai mulţi autori, Putin a lansat un proiect de comunicare, prin interviul acordat, oferind astfel o şansă istoriei de a nu se repeta. În final, recomand tuturor să urmărească acest interviu care, dacă nu este cosmetizat, poate constitui singurul imbold de a începe să ne punem întrebări, lăsându-i pe propagandişti să latre în pustiu.