Actualitate
După doi ani de întrerupere din cauza pandemiei, au reînceput cercurile pedagogice

■ în şcolile din judeţ se desfăşoară, după doi ani de întrerupere, primele cercuri pedagogice cu întîlniri directe, la clasă ■ la Colegiul Roman Vodă şi şi Liceul Vasile Sav au avut loc cele ale directorilor ■ există în calendar un număr de 171 de cercuri ale cadrelor didactice din judeţ, corespunzător celor 21 de discipline şcolare ■
După doi ani de restricţii pandemice au fost reluate cercurile pedagogice în şcoli, începînd de luni, 2 mai. Inspectorul şcolar general al ISJ Neamţ, Florentina Moisă (foto), a făcut precizări legate de desfăşurarea acestor forme de perfecţionare a cadrelor didactice.
„Există în calendar un număr de 171 de cercuri ale cadrelor didactice din judeţ, corespunzător celor 21 de discipline şcolare. Tema generală se referă la practicile didactice inovative. Toate aceste cercuri se desfăşoară după o perioadă lungă de restricţii de ordin pandemic.
La Roman, joi, 5 mai, au fost două din cercurile pentru directori şi directorii adjuncţi din judeţul Neamţ. Directorii de şcoli vor participa la activităţile organizate în 13 cercuri, din cele cinci zone ale judeţului. Tema întrunirilor cu directorii se referă la atribuţiile conferite de legislaţie unităţilor şcolare“, a precizat Florentina Moisă.
Colegiul Naţional Roman-Vodă a găzduit întîlnirea a 24 directori şi directori adjuncţi ai colegiilor din judeţ. „Tema acestui cerc ce se organizează după doi ani de întrerupere, timp în care ne-am întîlnit în dezbateri doar on-line este Managementul eficient, promotor al schimbării în şcolile judeţului Neamţ. La activitate aşteptăm conducerea ISJ Neamţ, pe doamna inspector şcolar general, Florentina Moisă şi pe doamna inspector şcolar general adjunct, Dana Păiuş.
Se vor dezbate şi teme legate de conducerea executivă a colegiilor de etică şi integritate şi se va discuta despre diferitele instrumente folosite în managementul educaţional şi în activitatea de zi cu zi, la clasă. Se vor aduce în atenţia directorilor şi exemplele de bune practici în activitatea diurnă. Sperăm să fie o dezbatere fructuoasă după doi ani în care ne-am întîlnit doar în activităţi on-line. În felul acesta Romanul va fi polul educaţiei din tot judeţul.
La activitate sînt aşteptaţi şi trei inspectori de specialitateplus doi reprezentanţi ai Asociaţiei părinţilor. Tot săptămîna aceasta, cadrele didactice au fost angrenate în desfăşurarea cercurilor pedagogice pe discipline de învăţămînt. La noi s-au desfăşurat cercurile pedagoigice la disciplinele Psihologie, Educaţie Fizică şi sport, Limba franceză“, a declarat Roxana Iorga, directorul Colegiului Roman Vodă.
Directorii au făcut şi o vizită la Vila Hogaş, care găzduieşte şi Muzeul Colegiului Naţional Roman Vodă. Cel de al doilea cerc al directorilor a fost organizat la Liceul Tehnologic Vasile Sav din Roman, unde au participat 25 de directori şi directori adjuncţi de la licele tehnologice din judeţ.

-
Actualitate2 săptămâni,
„Mazilire” la Apa Serv. Directorul general demis, conducere interimară
-
Actualitateo săptămână,
Accident cu şase victime, doua persoane decedate. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
-
Actualitate5 zile,
PNL Neamț: ”Incapabilă profesional, preocupată de vendete politice, Florentina Moise trebuie să plece urgent de la conducerea ISJ Neamț”
-
Advertorialo săptămână,
Anunţ
-
Prima pagină7 zile,
O tânără a ajuns la spital după ce a fost mușcată de un bursuc
-
Prima pagină5 zile,
„Îmi place să cred că fac parte din categoria inspectorilor care au onorat funcția, nu funcția i-a onorat”
-
Actualitate6 zile,
Deputatul Laurențiu Leoreanu critică desființarea postului de inspector școlar la disciplina Istorie
-
Actualitate5 zile,
Bilete de tratament alocate de Casa de Pensii Neamț