Actualitate
DSP Neamţ are director nou
Dan Liviu Creţu este noul director al DSP Neamţ, după cum ne anunţă chiar dumnealui printr-un comunicat de presă emis în urmă cu puţin timp.
El îl înlocuieşte pe Radu Firăstrău, eliberat din funcţie de ministrul sănătăţii după o serie de acuze, neprobate, cu iz de telenovelă.
Rămâne în continuare fără răspuns întrebarea: pentru ce motive a fost demis fostul director?
Cât îl priveşte pe noul şef, acesta are experienţă în domeniul bancar.
Comunicatul noului director
„Începând de astăzi, îmi asum, cu responsabilitate și respect față de comunitate, mandatul de director executiv al DSPJ Neamț. Sunt onorat de nominalizarea primită și le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Prioritatea mea rămâne aceeași pe care o împărtășim cu întreaga echipă: protejarea sănătății publice și consolidarea încrederii cetățenilor în serviciile noastre. Voi continua toate proiectele începute și voi susține accelerarea etapelor aflate în derulare.
„Susțin construirea unui nou spital în județul Neamț”
În egală măsură, susțin construirea unui nou spital în județul Neamț—un obiectiv strategic pentru siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale. În limitele competențelor legale, DSPJ Neamț va oferi expertiza tehnico-sanitară necesară, va sprijini coerența circuitelor medico-sanitare și va promova cele mai înalte standarde de calitate și securitate pentru pacienți și personal. Le transmit colegilor mei întreaga mea disponibilitate pentru un dialog deschis și pentru munca în echipă. Mulțumesc, de asemenea, partenerilor noștri instituționali și comunității pentru sprijinul constant. Împreună, putem transforma prioritățile în rezultate concrete, vizibile pentru oameni.
Cu considerație, Crețu Liviu Dan
Sursa foto: Facebook
-
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Accident cu cinci victime, dintre care trei copii. Şoferul ar fi adormit la volan
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident cu şase victime printre care şi doi minori
-
Actualitate2 săptămâni,VIDEO/ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE: Accident cu două victime încarcerate, pe E85
-
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Accident pe E 85 – un bărbat a decedat. Copil salvat de un pompier aflat în timpul liber
-
Actualitateo săptămână,Un TIR a lovit un stâlp de iluminat şi l-a doborât peste un autoturism aflat în mers
-
Actualitate2 săptămâni,TRAGEDIE: Trupul carbonizat al unui bărbat găsit într-o gospodărie cuprinsă de flăcări
-
Actualitateo săptămână,Maşină de gunoi răsturnată
-
Actualitate2 săptămâni,Între frig, foame și ura guvernanților – media unei existențe umilite
