Contactează-ne

Actualitate

Drifturi pe zăpadă, nu mai are maşină

Știre publicată în urmă cu

în data de

Zăpada căzută din abundenţă în ultimele zile prin judeţ a fost motiv de bucurie mai ales pentru copiii aflaţi în vacaţă, ei putându-se delecta la săniuş şi la schiat, dar şi pentru unii tineri posesori de maşini, care au experimentat senzaţii tari la volan.

Prin Piatra Neamţ, mai ales noaptea, marile parcări sunt locurile de întâlnire ale unor şoferi, care se întrec în a face drifturi, acele întoarceri spectaculoase folosind frâna de mână şi acceleraţia, mai ales că ele reuşesc altfel pe zăpadă bătătorită şi polei, decât pe asfalt.

Dar, un astfel de amator de adrenalină sporită a avut ghinion noaptea trecută, rămânând fără maşina de teren cu care „exersa“. În jurul orei 23:45, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit cu o autospecială de stingere, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la un autoturism aflat în parcarea Sălii Polivalente din municipiul Piatra Neamţ.

„Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă în zona compartimentului motor. Au ars elemente de la compartimentul motor şi s-au deteriorat bordul, parbrizul şi plafonul autoturismului. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza efectului termic (frecare). Nu au fost victime“, a transmis locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

În perioada Crăciunului, pompierii nemţeni au avut şi alte misiuni de stingere, intervenind la incendii de proporţii la locuinţe, câteva familii rămânând fără casele care au ars din temelii în toiul iernii. Astfel de nedorite incidente s-au petrecut în localităţile Răuceşti, Alexandru cel Bun, Farcaşa, etc.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending