Actualitate
Dreptul la neuitare. Evanghelia de la Vulpășești

■ biserica cu hramul Sfântul Spiridon are o vechime de 260 de ani, fiind ctitorită de către episcopul Ioanichie al Romanului ■ se păstrează o Evanghelie foarte valoroasă, dăruită cu ocazia sfințirii lăcașului ■
Părintele dr. Florin Țuscanu consemnează în rubrica „Dreptul la neuitare”, pe care o susține pe contul de Facebook, faptul că printre cele mai vechi biserici din zona Romanului este și cea din satul Vulpășești, comuna Sagna, care are hramul Sfântul Spiridon, fiind o ctitorie a episcopului Ioanichie al Romanului (1747-1769), veche de 260 de ani.
„Acest ierarh Ioanichie, născut în ținutul Romanului, la Țuțcani-Bahna, a «închinat» cele două ctitorii ale sale: Precista Mare și Vulpășești Mănăstirii Sfântul Spiridon – «Spiridoniei» din Iași; biserica din Vulpășești fiind pe atunci metoc al Mănăstirii Precista Mare, ce avea în acest sat câteva proprietăți.
Deteriorată de vremuri, biserica de lemn din Vulpășești a fost înlocuită cu alta de zid, ridicată de săteni la anul 1894, biserica păstrând vechiul hram al satului – Sfântul Spiridon. Așa cum a procedat și la Precista Mare din Roman, episcopul Ioanichie, ctitorul, a înzestrat biserica din Vulpășești cu odoare necesare cultului dintre care se păstrează la Arhiepiscopie o frumoasă Evanghelie“.
Acestea sunt cele consemnate de părintele Florin Țuscanu, care mai spune că pe Evanghelie ctitorul a facut o însemnare, deosebit de prețioasă astăzi: „Această Sfântă Dumnezeiască Evanghelie s-au dat de noi, la biserica noastră din Vulpășești, pentru a noastră pomenire, leat 7271 dec(embrie) 22. (1763). IOANICHIE, episcopul Romanului”.

Actualitate2 săptămâni,O profesie tot mai căutată deschide noi oportunități. Au început înscrierile la cursurile gratuite
Actualitate2 săptămâni,Maratonul Muntelui Ceahlău – o reușită
Politica2 săptămâni,Preşedintele României se află într-o permanentă „aşteptare rezonabilă”
Actualitate2 săptămâni,Sub ochii voștri – Nepăsarea costă vieți
Actualitateo săptămână,Schimbare de director la Prefectura Neamț
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra despre miniștrii din cabinetul Bolojan: “Nu i-aș pune nici în toaleta din fundul grădinii”
Actualitate2 săptămâni,A8: Când încep lucrările pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș. Estimarea celor de la CNIR
Actualitate6 zile,Război între vecini în miez de noapte la un apartament din Piatra Neamț







