Dreptul la neuitare. Despre Alexandru cel Bun și ctitoria sa, Mănăstirea Bistrița

■ Alexandru cel Bun a trecut la cele veșnice în prima zi a anului 1432 ■ este unul dintre cei mai longevivi domnitori care a stat pe scaunul Moldovei ■ domnitorul este zugrăvit într-o frescă din Catedrala Arhiepiscopală din Roman ■ el a organizat Moldova din punct de vederte politic, administrativ și bisericesc ■

Unul din primele articole pubicate de preot dr. Florin Țuscanu, la începtul noului an, 2024, aduce la cunoștința urmăritorilor săi fideli date interesante despre personalitatea domnitorului Alexandru cel Bun, care care a trecut la cele veșnice, în prima zi a anului 1432, când se afla la Mănăstirea Bistrița.

„1 ianuarie 1432 – Domnul Moldovei Alexandru cel Bun a trecut la cele veșnice, pe când se afla la Mănăstirea Bistrița, ctitoria sa, unde a fost înmormântat alături de soția sa, Ana. Domnitorul este zugrăvit într-o frescă din Catedrala Arhiepiscopală din Roman (sec. XVI). După o domnie lungă de peste trei decenii, Alexandru, fiul mai mare al lui Roman I și al doamnei Anastasia, și-a câștigat acest cognomen de «cel Bun» datorită virtuților sale.

El a întreprins o operă amplă de organizare a țării pe mai multe planuri: politic, administrativ și bisericesc, Moldova fiind organizată pe atunci în 24 de ținuturi (între care și ținutul Romanului). Fiind un bun diplomat, domnitorul a iubit pacea și a urât războiul, reușind să domnească timp îndelungat fără mari conflicte. Este considerat pe bună dreptate «organizatorul ierarhiei bisericești moldovene».

A intervenit pe lângă Patriarhia Constantinopolului și în iulie 1401 a obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei, precum și a primului ei mitropolit Iosif I Mușat. Deasemenea, domnitorul a înființat două Episcopii: la Roman, în Țara de Jos și la Rădăuți, în Țara de Sus, în perioada 1408-1413. La 16 septembrie 1408, Alexandru cel Bun a dăruit două sate Bisericii Sf. Vineri, care este în târgul Roman, unde zace sfântrăposata mamă a noastră, cneaghina Anastasia”.

Această „carte domnească” atestă prima biserică din Roman, ctitorie a străbunilor săi, unde a fost îngropată mama domnitorului și care mai apoi va deservi drept Catedrală Episcopală. Un moment important pentru Mitropolia Moldovei (cu reședința atunci la Suceava) a fost aducerea moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Cetatea Albă, în iunie 1402, scena fiind zugrăvită și în pridvorul Catedralei Episcopale de la Roman (sec. al XVI-lea), în care vedem cum familia domnitorului, sfetnicii și dregătorii țării, întâmpină cortegiul condus de mitropolitul Iosif I Mușat, la intrarea în cetatea Sucevei.

„În anul 1932, când s-au împlinit 500 de ani de la stingerea din viața a lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor și reașezate pe latura nordică a gropniței, sub două bolți de piatră. Tot atunci, Mănăstirea Bistrița a fost gazda unor ample serbări naționale, omagiu adus voievodului care a intrat în istoria țării sub numele de Părintele Moldovei. Pe lângă mitropolitul Moldovei Pimen, au participat din partea Episcopiei Romanului ambii ierarhi de atunci: Episcopul Lucian și arhiereul Ilarion Băcăoanul.

„O manifestare similară a avut loc și la sfârșitul anului 1982, când s-au împlinit 550 de ani de la moartea ctitorului. La slujba parastasului pe lângă mitropolitul Moldovei Teoctist (viitor patriarh al BOR) a slujit PS Episcop Eftimie al Romanului și Hușilor, fost stareț al Mănăstirii Bistrița. Atunci s-a sfințit și statuia voievodului lucrată în marmură albă, operă remarcabilă a sculptorului Gir Rădulescu, amplasată lângă biserică. Statuia de la mânăstirea Bistrița îl prezintă pe voievod așa cum este zugrăvit în Catedrala de la Roman”, își încheie interesanta relatare pr. dr. Florin Țuscanu.