Dreptul la neuitare. Curtea Domnească din Piatra Neamț, contribuția lui Iorga la restaurare

■ pe 15 iulie 1497 a început construcția ansamblului arhitectonic ■ lucrările au fost finalizate la 11 noiembrie 1498 ■ biserica a fost restaurată în perioada interbelică, acțiunea fiind sprijinită de marele istoric Nicolae Iorga ■

Preot dr. Florin Țuscanu face referire în rubrica „Dreptul la neuitare”, pe care o susține pe pagina de Facebook, la ziua de 15 iulie 1497, dată la care a început construcţia bisericii Curţii Domneşti din Piatra Neamț, ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare si Sfânt, lucrări care au fost finalizate la 11 noiembrie 1498.

„În forma actuală, biserica domnească din Piatra Neamț datează din perioada interbelică când, sub oblăduirea lui Nicolae Iorga, Comisiunea monumentelor istorice a desfăşurat între anii 1937-1938 ample lucrări de consolidare şi restaurare a monumentului. Lucrările au vizat atât exteriorul cât şi interiorul edificiului, urmărindu-se redarea cât mai fidelă a vechii înfăţişări.

Biserica are hramul Sfântului Ioan Botezătorul și se înscrie în rândul celor de plan dreptunghiular, sau navă, fără turlă, având elemente de arhitectură similare cu cele de la biserica din Războieni, ridicată la 1496 şi la cea din Borzeşti, zidită între anii 1493-1494”, a consemnat părintele Florin Țuscanu.

Conform site-ului Monumente istorice din Neamț, Curtea Domnesacă din Piatra Neamț a fost atestată documentar în anul 1491, pe 20 aprilie și face parte din lungul şir de astfel de complexe arhitectonice din Moldova. „Acest fenomen nu este caracteristic doar Moldovei sau Ţării Româneşti, ci este unul comun lumii medievale, originea acestuia găsindu-se în spaţiul vest-european.

Domnul însoţit de suita sa, de dregătorii principali ai cancelariei domneşti, folosesc aceste curţi drept reşedinţe temporare în vederea exercitării prerogativelor domneşti. Astfel, curţile domneşti trebuie să asigure un spaţiu de locuit cu un grad ridicat de confort, potrivit unui domn şi însoţitorilor săi, precum şi posibilitatea accesului la serviciile religioase ale unui lăcaş de cult.

Prezenţa temporară a familiei domneşti atrage şi obligativitatea satisfacerii unor nevoi de ordin economic, mergând de la furnizarea unor mijloace de deplasare şi până la asigurarea unor servicii casnice sau meşteşugăreşti. Pe lângă dimensiunea economică putem aduce în discuţie şi pe cea administrativă, căci curtea domnească ne este înfăţişată caun nucleu în jurul căruia gravita întreaga administraţie a ocolului domnesc: de aici plecau toate deciziile domnului, aici se adunau slugile domneşti şi aici se strângeau veniturile de pe domeniul domnesc.

Curtea ne este arătată şi ca instanţă de judecată, ea fiind locul unde se judecau, atât de domn, cât şi de reprezentanţii acestuia în teritoriu, diverse pricini. De asemenea, o altă dimensiune importantă este cea militară, curtea fiind locul de adunare a oştii teritoriale”, precizează autorul consemnării de pe site-ul amintit. Curtea domnească răspundea unor destinații multiple: casă domnească cu spații de locuit și depozitare, biserică, turn clopotniță.