Dreptul la neuitare. Corespondența dintre Vasile Alecsandri și episcopul Melchisedec Ștefănescu

■ „Bardul de la Mircești” îl recomanda episcopului pe preotul Grigore Drăgan din Porcești ■ fișa autobiografică a preotului Drăgan îl arată ca pe un slujitor al Domnului devotat meseriei ■ a murit de tifos exantematic în noaptea 31 decembrie 1917/ 1 ianuarie 2018 ■

Într-o postare recentă pe pagina de socializare, preotul dr. Florin Țuscanu face referire, în rubrica „Dreptul la neuitare”, la o scrisoare inedită pe care a găsit-o studiind corespondența dintre poetul Vasile Alecsandri și Episcopul Romanului, Melchisedec Ștefănescu, document publicat în 1992 în „Cronica Romanului și Hușilor”.

Revista era editată de Episcopia Romanului, sub semnătura preotului Scarlat Porcescu. În acestă scrisoare, care este citată de preotul doctor Țuscanu, „Bardul de la Mircești”, după cum I se mai spune poetului, îl recomanda episcopului Melchisedec pe tânărul teolog Grigore Drăgan, pentru a i se încredința o parohie din subordinea Episcopiei Romanului.

„Pornind de la această scrisoare, l-am identificat în arhivele bisericești pe acest vrednic preot, care a slujit peste două decenii (din 1886, până la moartea sa la 1 ian. 1918), în satul meu natal, la biserica Sfântul Nicolae din Porcești (astăzi Moldoveni, Neamț)”, consemnează preotul Florin  Țuscanu, care redă în întregime conținutul scrisorii lui Alecsandri adresată episcopului Ștefănescu și datată 20 iulie 1882, Mircești.

„Prea Sfinte Părinte și iubite coleg, Vătaful meu, Vasile Dimitriu, s-au încuscrit cu preotul Gheorghe Drăgan din Roman, măritându-și fata cu feciorul preotului anume Grigore, elev la Seminarul de la Huși. Ambiția bătrânului este de a deschide fiului său cariera preoțească și dorul acestuia de a călca pe urmele tatălui său. Însă cum să se realizeze acea ambiție și acel dar? Prin studiu și prin protecție. Tânărul voiește să studieze ca să ajungă cât mai curând diacon și apoi preot;

Iar cât pentru popă, speră că i se va găsi când ar fi destoinic a-și îndeplini datoriile preoțești. Vin dar a vă ruga ca să aveți bunătatea a înlesni cariera recomandatului meu, punându-l la învățătură și acordându-i înalta voastră protecție. E cam rar a găsi în ziua de astăzi tineri cu dor de a se lumina printr- un studiu serios; și când se găsește vreunul, trebuie să fie încurajat. În speranța că recomandația mea va fi bine primită, vă rog să mă considerați ca pe un fiu sufletesc devotat și respectuos, V. Alecsandri”.

Preotul Țuscanu reamintește faptul că la vremea anilor 1915, Ministerul Cultelor solicita tuturor clericilor o fișă personală (scurtă biografie). „Am descoperit în arhive fișa părintelui Grigore Drăgan, din care aflăm că era absolvent de Seminar; căsătorit; avea 3 fiice; a fost hirotonit preot pe seama parohiei Ruptura, com. Cârligele, jud. Roman; fiind transferat apoi la parohia Hălăucești, pe atunci jud. Roman (decret 926 / 28 dec. 1882).

Ulterior episcopul Melchisedec Ștefănescu a aprobat transferul preotului Grigore Drăgan la parohia Porcești, în baza decretului  256 / 26 aprilie 1886. În anul 1895 a fost numit exarh al Circumscripției Hălăucești; la 10 oct. 1897 primește distincția de „sachelar” (rang onorific bisericesc ce se conferă de către episcopul locului preoților merituoși în activitatea pastoral-misionară. Semnul distinctiv îl reprezintă o eșarfă albastră folosită ca brâu la uniforma preoțească n.r).

Prin decretul 281/13 martie 1904 este numit numit președinte al Consistoriului Eparhial; în 18 ianuarie 1900 este numit președinte și contabil la Obștea de arendare „Munca” Porcești. Preotul este decoarat cu „Răsplata Muncii”, în 1908. La 28 oct.1909 este hirotesit „iconom”. „Nu a avut o locuință proprie și nici casă parohială la Porcești, fapt pentru care a locuit peste 20 de ani în gazdă la familia I. Gheorghiu din Porcești.

Între 1917-1918, în zona Romanului au fost multe focare de boli contagioase: febra tifoidă, scarlatină, tifos exantematic s.a., fapt pentru care medicul primar al județului Roman trimite mai multe scrisori și pliante cu norme sanitare ce se impuneau în astfel de împrejurari. Din păcate, blândul părinte Grigore Drăgan de la Porcești, care ajuta mulți năpăstuiți în acele vremuri tulburi, a fost și el răpus de tifos, chiar la cumpăna dintre ani”, își încheie postarea preotul Țuscanu.