Contactează-ne

Prima pagină

Dreptul la neuitare. 43 de ani de la trecerea în neființă a episcopului soldaților Armatei Române

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ episcopul a trecut la cele veșnice pe 28 iulie 1980, la Mănăstirea Văratec ■ cu o stare de sănătate șubrezită de hărțuirea permanentă la care a fost supus de Securitate, Partenie Ciopron îndemna preoțimea din subordinea sa să predice din om în om și nu din amvon și să aibă răbdare că „va veni și pentru noi o zi mai bună, mai fericită, că va învinge dreptatea poporului și nu a celor care l-au dus la ruină” ■ acestă premoniție avea să se înfăptuiască în decembrie 1989 ■

Au trecut 43 de ani de când, la 28 iulie 1980, se stingea din viață, la Mănăstirea Văratec, unul din cei mai mari și prețuiți înalți prelați ai românilor, episcopul Partenie Ciopron. Părintele dr.Florin Țuscanu consemnează pe pagina de Facebook, la rubrica „Dreptul la neuitare”, câteva date referitoare la personalitatea covârșitoare a marelui ierarh și la momentul în care, în copilărie, avea să-l cunoască personal.

„La 28 iulie 1980 se stingea din viață la Mănăstirea Văratec, fostul episcop al Armatei Române (cu grad de general de brigadă), fost episcop al Hotinului, apoi episcop al Romanului și Hușilor vreme de 16 ani, PARTENIE CIOPRON. Moldovean la origine, acesta s-a născut la 30 septembrie 1896 la Păltiniș, Botoșani; a participat ca soldat în Primul Război Mondial cu Regimentul 29 Infanterie Dorohoi, fiind rănit în luptele de la Oituz.

A intrat în monahism la Mănăstirea Slatina. Urmează Seminarul Teologic, Facultatea de Teologie din Cernăuți, obține titlul de doctor în teologie (1937), fiind remarcat de către Pimen Georgescu, mitropolitul Moldovei, care-l hirotonește diacon, apoi preot la Iași. Pentru calitățile sale deosebite, în iunie 1937 a fost ales episcop al Armatei, cu reședința la Alba Iulia, unde va păstori până la desființarea Episcopiei Armatei, de către regimul comunist, în 1948.

Pentru atitudinea sa demnă, curajoasă, luată împotriva noului regim totalitar, episcopul Partenie a fost urmărit de organele de Securitate, având mereu în preajmă informatori, fiindu-i interceptată corespondența. A fost filat pas cu pas. A ocupat mai multe responsabilități și demnități în cadrul Bisericii, iar în anul 1962 a fost ales episcop al Romanului și Hușilor, unde va păstori până la retragerea din scaun, (pe motive de sănătate), la 1 ianuarie 1978”, spune părintele dr. Florin Țuscanu.

Acesta reamintește și faptul că episcopul Partenie Ciopron nu a scăpat nici la Roman de supravegherea Securități, citând faptul că, în ianuarie 1971, un informator consemna într-o notă informativă că episcopul este „un om extrem de periculos pentru regimul nostru socialist, pentru că, cheamă la dânsul anumiți clerici, pe care îi îndeamnă să predice din om în om, iar nu de la amvon și să rabde, pentru că «va veni și pentru noi o zi mai bună, mai fericită, că va învinge dreptatea poporului și nu a celor care l-au dus la ruină»”.

Cuvintele episcopului s-au dovedit providențiale,  în condițile în care, după două decenii românii aveau să-și recucerească libertatea. Părintele Florin Țuscanu mai face o mărturisire „de suflet”, legată de întâlnirea pe care a avut-o, la vârsta de 10 ani, cu episcopul Partenie Ciopron, atunci când cumnatul său, preotul Costin Adrian, era hirotonit în ale preoției de către episcopul Partenie Ciopron, a cărui stare de sănătate se șubrezise serios.

„Nu a mai trecut mult și acesta s-a retras la Mănăstirea Văratec, lăsând la cârma Episcopiei pe arhiereul vicar, vlădica Eftimie Luca Bârlădeanul( predecesorul ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a murit la vârsta de aproape 100 de ani n.r.) . În colecția personală, păstrez un Sf. Antimis de la episcopul Partenie (1965) și o partitură muzicală, un imn arhieresc special conceput pentru episcopul Partenie, la zece ani de arhipăstorie la Roman, partitură realizată de pr. prof. Radu Antofie din Buzău (1972)”, mai spune părintele Țuscanu.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending