Dreptul de a avea opinii

Pentru unii, politica este un mijloc de a comunica, pentru altii este ca o vacã de muls, iar pentru ceilalti, care mai sînt pe acolo, este ca un balon, pe care îl umflã cu ifos în mijlocul tîrgului si, nu de putine ori, le plezneste între ochi, cînd sînt mai fuduli de reusitã. Fac parte, neîndoios, din prima categorie si, dupã 15 ani de experientã în Parlament, am dobîndit dreptul sã am opinii, sã comunic si, mai ales, sã am reactii la opiniile altora, inclusiv la cele care mã vizeazã. Nu de putine ori, opiniile sau reactiile mele sînt caustice si mi se deschide apetitul cu atît mai tare cu cît sesizez cã adversarul, nu neapãrat politic, este mînat de aceleasi porniri si o face bine si inspirat. Uneori, astfel de adversitãti se finalizeazã în amicitii indestructibile. La atacurile mediocre la adresa mea, reactia pe care o am devine o sarjã tintitã, care-si creste exponential concentratia acidã, pînã dupã limita de suportabilitate a adversarului, pe care i-o apreciez prin diverse metode de sondare. Dacã adversarul este fie un mulgãtor, fie se ocupã cu umflatul baloanelor, sarcasmul care mã încearcã riscã sã-mi asigure dusmani pe viatã. Am considerat si mai consider cã sarcasmul poate fi aplicat ca o eficientã metodã de profilaxie moralã sau un bun remediu contra prostiei fãloase. În politicã, la fel ca peste tot de altfel, lipsa de scrupule sau imbecilismul sînt la ele acasã si atunci numai sarcasmul îti poate asigura imunitatea necesarã. Apreciez adversarul care rezistã la tãvãlealã si probeazã cã detine simtul umorului. Cine nu are simtul umorului si nu rezistã la tãvãlealã nu are ce cãuta în politicã sau în media. Spuneam cã îmi arog, aproape obsesiv, dreptul de a avea opinii; este un drept moral, cîstigat cu multã perseverentã. Opiniile mele sînt, de la caz la caz, probleme de logicã sau probleme de moralã. Odatã cu „optiunea politicã“, de care nu m-am dezis nici o clipã, chiar dacã mi-au fost administrate lovituri sub centurã de cãtre coechipieri, am rãmas acelasi reper moral. Despre unele „vulnerabilitãti“ e greu sã se poatã discuta despre mine, desi om sînt si eu, dar despre o posibilã crizã moralã, fie ea si pasagerã, numai un cretinoid se poate aventura sã mã acuze. M-au preocupat însã permanent „vulnerabilitãtile“ din PSD, de multi ani fiind singurul care am avut curajul si cãderea sã am opinii publice despre coruptia si baronii din partid. O spun, pentru cã mai zilele trecute, o voce tembelã mã acuza de puseuri tîrzii de constiintã în ce priveste recursul la moralitatea unor colegi de partid. Tembelismul fiind prea evident, am considerat neperformant sã ripostez unuia care tine prelegeri despre probitate, avînd bîrna bine înfiptã în ochi, din care cauzã nici nu prea mai vede pe unde calcã. Sînt la al cincilea mandat în Parlament, am muncit enorm pentru a avea o valoare recunoscutã acolo si aceastã performantã consider cã o datorez si judetului pe care îl reprezint. Nu cu beneficiul vreunui sistem de relatii sau al cumpãrãrii vreunui mandat am atins performanta, pe care unii detractori o trateazã ca pe o blasfemie la adresa bunei cuviinte sau, mai nou, ca profit conjuctural. Dupã unii, buna cuviintã este atunci cînd, în calitatea de reper moral, trebuie sã te dai deoparte, pentru a face loc nu stiu cãrei nulitãti sau vreunui escroc notoriu cu staif de om monden. Dupã altii, profitul conjuctural este rodul oportunismului pe care ar fi trebuit sã-l practic, pentru a discredita notiunea de valoare. Trãim vremuri ciudate, cînd nonvalorile, infractorii si infatuatii sînt considerati ca repere incontestabile, în raport cu care trebuie se ne jalonãm destinele. Nu sînt perfect, sînt perfectibil, ca si legile pe care le fac în Parlament, prilej numai bun pentru a fi criticat sau contestat de perfectionisti de duzinã. În orice caz, nu fac parte dintre „necuvîntãtoarele“ care populeazã Parlamentul si de care se face atîta caz pe bunã dreptate. Dar nici nu pot sã mã cobor într-atîta, încît sã mã închin la arginti si afaceri pentru a fi mai mult decît sînt. Nu este idealul meu de viatã, îl detest chiar. Chiar dacã am pierdut uneori, în compensatie, am obtinut dreptul de a avea opinii si de a privi de sus unele tîrîtoare.