Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Dreptate pentru munteni

Știre publicată în urmă cu

în data de

• veteranii de razboi de pe Valea Muntelui îsi vor primi padurile care li se cuvin prin lege • parlamentarii au modificat, marti, articolul 36 din Legea 204/2004 si au reparat, astfel, nedreptatea • legea se afla la presedintele tarii pentru promulgare •

Drama veteranilor de razboi de pe Valea Muntelui s-a încheiat în sfîrsit, dupa ani de zile de nedreptate. Parlamentarii au reusit sa modifice, marti, articolul 36 al Legii nr. 204/2004 si sa stabileasca egalitate pentru toti muntenii. „În sedinta de marti, 22 mai, a trecut de votul final acest articol care se refera la împroprietarirea cu terenuri cu vegetatie forestiera. Legea a plecat spre promulgare la Presedintie. Meritul este al tuturor formatiunilor politice deoarece, cu exceptia cîtorva abtineri, legea a fost aprobata cu majoritate de voturi. Consider ca, în felul acesta, se repara nedreptatea facuta, cînd unii au luat terenuri, iar altii nu, desi aveau aceleasi drepturi“, a declarat deputatul Ioan Munteanu. Muntenii veterani de razboi, în special cei 150 din comuna Borca, au fost revoltati ani de-a rîndul pentru ca nu au intrat în posesia padurilor care li se cuvin prin lege. Au batut la toate usile posibile si s-au ales doar cu promisiuni pîna acum. Suprafata totala aflata în discutie este de 500 de hectare si a reprezentat „marul discordiei“, oamenii fiind nemultumiti de modul în care se aplica legile privind împroprietarirea celor care au luptat în al doilea razboi mondial sau a urmasilor acestora. Dupa razboi au primit pîna la cinci hectare de padure, s-au bucurat de ele pîna a aparut Legea Agrara, dar n-au mai primit titluri de proprietate. Au ramas doar ceea ce se numesc „Tabelele îndreptatitilor“, facute în 1945. Pe baza acestora, oamenii au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la Legea 204/2004, însa o parte din solicitari a fost acceptata de comisia judeteana de fond funciar, iar alta a fost respinsa. În Borca, spre exemplu, pe tabele au fost trecute 846 de persoane cu drepturi egale, dar numai 574 au primit aviz favorabil de la judet. 134 de dosare au fost aprobate de comisia locala, dar au fost invalidate de judet. În plus, cazurile ajunse în instanta – si au fost chiar 100 de dosare pe zi – au fost solutionate în mod diferit, desi actele doveditoare erau aceleasi. Dupa ce presedintele va promulga legea în noua sa forma, s-a zis cu chinurile, nervii si plimbarile de la Ana la Caiafa.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending