Contactează-ne

Eveniment

Drama unor şoferi din Neamţ: “Abandonaţi” de un angajator din Ungaria

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 30 de şoferi români, care au lucrat la un mare transportator din Ungaria, au fost trimişi în România ■ trei dintre ei sînt din Neamţ şi s-au autoizolat într-o garsonieră din Cartierul Muncitoresc din Roman ■ prin intermediul ziarului Monitorul, europarlamentarul Sigfrid Mureşan a luat contact cu ei, pentru a le clarifica drepturile salariale ■

Urmare a situaţiei creată de pandemia de Coronavirus, un grup de 30 de şoferi care lucrau la o firmă de transport din Budapesta, Ungaria, au fost expediaţi, la sfîrşitul săptămînii trecute în România, fiind aduşi de un autocar pînă la Miercurea Ciuc.

De aici, fiecare a plecat spre zona în care are domiciliul cu ce au putut. La Roman au ajuns trei dintre şoferi, care au anunţat Direcţia de Sănătate şi Poliţia despre situaţia lor, doi dintre aceştia autoizolîndu-se într-o garsonieră a unui prieten, în strada Mihai Viteazu.

Cum situaţia financiară a acestora este incertă, fiind trimişi în concediu fără plată de firma la care lucrau cu acte în regulă , cei doi şoferi au apelat la redactorii Monitorul pentru a afla cum să procedeze pentru a primi suport financiar şi nu concediu fără plată pentru perioada pandemiei.

„Sîntem şoferi profesionişti şi lucrăm la o firmă multinaţională din Ungaria, cu acte în regulă. Conducerea firmei din Ungaria ne-a trimis acasă pe data de 26 martie, în concediu fără plată şi au spus că pînă la noi ordine, adică pînă se linişteşte treaba cu epidemia asta, să stăm acasă. Acum nu ştim nici noi ce să facem şi ce drepturi avem.

Vineri, 27 martie, am trecut graniţa, prin vama Borş, la Oradea. De acolo ne-a adus autocarul firmei pînă la Miercurea Ciuc şi fiecare din cei 30 de şoferi au plecat de acolo cu maşini mici, spre domiciliu. Încă de vineri am luat legătura telefonică cu Direcţia de Sănătate Neamţ şi ni s-a indicat să ne autoizolăm pentru două săptămîni. Existau două alternative: una ca fiecare să meargă la casa lui, situaţie în care familiile erau obligate, la rîndul lor să se autoizoleze şi o a doua să găsim o soluţie de a ne autoizola doar noi pentru a ne feri familiile.

Am ales această a doua varintă şi ne aflăm într-o garsonieră a unui prieten, în Cartierul Muncitoresc. Aici familiile vin şi ne aduc pînă la uşă mîncare, schimburi şi produse de igienă“, a declarat D.M. Redactorul Monitorul l-a contactat telefonic pe europarlamentarul Sigfrid Mureşan, punîndu-l în legătură cu conducătorii auto, pentru a le pune la dispoziţie datele necesare clarificării situaţiei lor.

Europarlamentarul ne-a declarat că se va informa despre drepturile acestor angajaţi, care au lucrat la firma din Ungaria şi va reveni cu o declaraţie privind situaţia acestora în zilele următoare. Iată că redactorii Monitorul sînt implicaţi activ în viaţa comunităţii, întinzînd o mînă de ajutor tuturor celor care, bulversaţi de situaţia creată de isteria generală legată de Coronavirus, nu ştiu cui să se adreseze pentru a rezolva, punctual, probleme personale sau de altă natură.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Dorel

    2 aprilie 2020 at 9:00 AM

    Buna ziua in situatia lor suntem in jur de 800 -1000 de oameni care lucram la aceeasi firma doar ca ei au uitat sa zica si de restu colegilor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Octogenară jefuită de o tînără de 28 de ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ victima o cunoscuse de puţin timp pe cea care a tîlhărit-o ■ în alt caz, trei tineri au jefuit o stînă, fiind şi ei arestaţi ■

Un caz de tîlhărie s-a soldat cu arestarea unei ieşence în vîrstă de 28 de ani. Totul după ce investigaţiile efectuate e poliţişti au relevat faptul că pe 4 noiembrie, o nemţeancă de 83 de ani, din Gîdinţi, s-ar fi deplasat cu tînăra, pe care o cunoscuse ocazional, la locuinţa unui bărbat de 32 de ani, din Roman, pentru a fi găzduite.

În timp ce se aflau în imobilul, ieşeanca a imobilizat octogenara şi prin violenţă a deposedat-o de suma de 500 de lei. În momentul în care victima a încercat să ceară ajutor la 112, agresoarea i-a luat telefonul din mînă şi l-a distrus, ulterior părăsind locuinţa. Bătrîna nu a putut oferi informaţii privind identitatea infractoarei, însă ulterior aceasta a fost depistată în Iaşi, reţinută pentru 24 de ore, iar mai apoi judecătorii de la Roman au arestat-o preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Într-un alt caz, trei tineri, între care doi minori, au ajuns după gratii şi au fost arestaţi preventiv, după ce s-au gîndit să prade o stînă. Pentru prinderea agresorilor, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Urecheni au efectuat o percheziţie domiciliară în cadrul unui dosar de tîlhăre calificată. Pe 27 noiembrie 2020, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Tîrgu Neamţ, au descins la Timişeşti, la două immobile deţinute de un tînăr de 22 de ani. În urma percheziţiilor au fost descoperite bunurile sustrase prin violenţă, prejudiciul creat fiind recuperat integral şi restituit persoanei vătămare.

„În noaptea de 21/22 noiembrie cel în cauză, împreună cu doi minori de 16 şi 17 ani, din Timişeşti şi Urecheni, ar fi forţat uşa de acces într-o stînă din Urecheni şi prin întrebuinţarea de acte de violenţă asupra unui bărbat de 49 de ani, din Ghindăoani, ar fi sustras mai multe obiecte de uz casnic, produse alimentare şi bunuri personle pe care acesta le deţinea“, conform unui comunicat al IPJ Neamţ. La data de 28 noiembrie cei în cauză au fost prezentaţi magistraţilor de la Judecătoria Tîrgu Neamţ, faţă de aceştia fiind dispusă arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Citește știrea

Actualitate

Prima captură de brăduţi din sezon

Știre publicată în urmă cu

în data de

S-a dat starul comerţului ilegal cu brazi de Crăciun şi înainte cu circa trei săptămîni de marea sărbătoare, oamenii legii au făcut prima captură. Peste 100 de pomi, fără documente legale sau de transport, au fost descoperiţi într-o autoutilitară.

S-a întîmplat pe 28 noiembrie 2020, cînd poliţiştii Biroului Rutier din cadul Poliţiei Piatra Neamţ au depistat în trafic un bărbat în vîrstă de 39 de ani, din Roman, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 15 D, în localitatea Girov. În urma controlului efectuat asupra vehiculului, poliţiştii au descoperit 110 pomi de Crăciun nemarcaţi, pentru care conducătorul auto nu deţinea documente legale care să ateste provenienţa acestor.

„Cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare, pomii de Crăciun în valoare de 3.300 de lei au fost indisponibilizaţi şi predaţi specialiştilor din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ“, anunţă Poliţia Neamţ. Pentru încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul silvic, bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2020, cu o amendă în valoare de 5.000 de lei.

Citește știrea

Actualitate

Sentinţe! Violată şi de tată, şi de frate

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ tatăl şi-a violat fiica minoră, ulterior fata fiind abuzată şi de un frate ■ în urma agresiunii fratelui, adolescenta de 16 ani a rămas însărcinată şi a născut un copil ■ unul dintre violuri a fost surprins de mama celor doi ■ abuzurile tatălui au ieşit la iveală în timpul anchetei care-l viza pe fiu ■

Magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ s-au pronunţat în dosarul unei minore de 16 ani violată de tată, dar şi de frate, în urma abuzurilor celui din urmă adolescenta născînd un copil.

Tatăl a fost pedepsit cu 12 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunilor de viol şi rele tratamente aplicate minorului, iar fratele victimei, care are 19 ani, a fost pedepsit cu 8 ani de detenţie pentru viol.

Cei doi inculpaţi au fost judecaţi separat, iar sentinţele din cele două dosare nu sînt definitive şi pot fi atacate la Curtea de Apel Bacău. Victima agresiunilor nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, necerînd daune de la cei care au batjocorit-o.

În urma abuzului comis de fratele major, minora a rămas însărcinată şi în vara acestui an a născut un copil. Pentru toate aceste fapte, fratele dar şi tatăl abuziv au ajuns după gratii, acolo unde se află şi acum.

„În perioada august 2019 – mai 2020, în patru rînduri (luna august 2019, în cursul lunilor august-septembrie 2019, în preajma Sărbătorilor de Crăciun 2019 şi în luna mai 2020), fratele a întreţinut raporturi sexuale prin constrîngere fizică şi morală cu persoana vătămată, sora sa minoră de 16 ani, profitînd de starea de traumă psihică în care se afla aceasta, urmare a abuzurilor sexuale la care a fost supusă anterior de tatăl ei, aceasta fiind incapabilă să-i mai opună inculpatului o rezistenţă eficace“, conform actului de inculpare. Abuzurile tînărului asupra fetei au început după ce tatăl a plecat de-acasă, anchetatorii detaliind: „a luat-o de mînă, a dus-o într-o cameră a locuinţei, a dezbrăcat-o de haine pe jumătate şi a întreţinut un raport sexual normal“.

Al doilea raport s-a petrecut la scurt timp: „în timp ce se afla în curte şi spăla nişte rufe, a fost trasă de inculpat în toaleta din curtea locuinţei, a dezbrăcat-o pe jumătate şi a întreţinut cu ea un raport sexual normal neconsimţit“, mai arătau procurorii. Cel de-al treilea raport sexual a fost comis în iarna anului trecut, în Ajunul Crăciunului, în dimineaţa zilei de 24 decembrie 2019.

Atunci, adolescenta a rămas însărcinată, dar abuzurile au continuat şi-n primăvară. Al patrulea raport sexual a avut loc în mai 2020 (la o dată care n-a putut fi stabilită cu certitudine), la domiciliul comun, în timp ce mama şi frăţiorul mai mic, în vîrstă de doi ani, dormeau. „Într-o cameră a locuinţei, inculpatul i-a dat pantalonii jos persoanei vătămate, s-a urcat peste ea, întreţinînd un raport sexual normal, prin constrîngere fizică şi morală asupra acesteia.

Minora a strigat la mama sa (…) care se afla într-o cameră alăturată, moment în care inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată de două ori cu palmele peste faţă şi i-a cerut acesteia să ţină secret fapta, altfel o va bate“, conform aceleiaşi surse. Femeia, martoră în dosar, a relatat ulterior că a fost trezită de ţipetele fiicei, care se afla în altă cameră cu fratele, s-a dus la ei pentru a afla ce s-a întîmplat, găsindu-i îmbrăcaţi.

„Persoana vătămată avea o cămaşă de noapte pe ea. Ar fi aflat de la persoana vătămată că inculpatul a încercat să-i dea jos pătura de pe ea. Martora a mai precizat că i-a atras atenţia inculpatului că nu este bine ceea ce face, zicîndu-i «vrei să ajungi ca taică-tu»“, mai arată anchetatorii. Victima a fost cea care şi-a reclamat fratele, iar în timpul anchetei a ieşit la iveală faptul că aceleaşi abuzuri le-a îndurat şi din partea tatălui.

Chiar şi aşa, inculpatul, fratele victimei, a vrut în libertate şi a contestat arestarea la Tribunalul Neamţ. El şi- a motivat cererea prin aceea că vrea acasă, la fratele mai mic, de 2 ani, care-l percepe ca pe un tată şi plînge de dorul său. A mai arătat că nu este supărat pe sora sa, pentru că el a greşit, mama sa este grav bolnavă, are piciorul drept rupt, astfel că ar vrea să poată să-şi ajute familia, să-şi reia studiile, ca să obţină o diplomă de liceu, să poată urma cursurile unei şcolii de şoferi, precum şi să revină la locul de muncă, deoarece are de achitat şi o rată de 6.600 lei la Altex. Instanţa a respins contestaţia.

FOTO: generica

Citește știrea

Trending