Contactează-ne

Prima pagină

Drama familiei Smicală, un nou apel la solidaritate

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pe 7 iulie, pietrenii sînt din nou aşteptaţi să se adune la Turnul lui Ştefan ■ va avea loc şi un marş în centrul oraşului ■

Drama medicului pietrean Camelia Smicală, despărţită brutal de copiii ei de autorităţile din Finlanda, continuă să impresioneze pietrenii, şi nu numai. La Piatra Neamţ, consilierii locali Cătălin Misăilă şi Cristian Tihenea, au finalizat demersurile pentru organizarea unei adunări publice, pe 7 iulie, la Turnul lui Ştefan. Va urma apoi un marş prin centrul oraşului, de la Teatrul Tineretului, Casa de Cultură, Hotel Ceahlău, cu revenire la TT. Sînt aşteptate să participe, avînd şi experienţa manifestărilor similare trecute, aproximativ 100 de persoane. Adunări publice şi marşuri vor fi organizate pe 7 iulie şi în alte localităţi din ţară: Braşov, Oradea, Botoşani, Ploieşti, Constanţa, Tîrgu Mureş, Arad, Iaşi, Cluj, dar şi în străinătate: Madrid – în faţa Ambasadei Finlandei. După cum Monitorul de Neamţ şi Roman a mai relatat, “Camelia Smicală a ales să plece în Finlanda, în 2005, după ce în perioada 1999 – 2005 a fost medic la Urgenţe, la Spitalul Judeţean de Urgenţe Piatra Neamţ. S-a căsătorit cu un cetăţean finlandez şi în urmă cu 10, respectiv 11 ani, a adus pe lume doi copii, pe Maria şi pe Mihail. Din cauza violenţtei domestice la care era supusă, a avut o primă tentativă de divorţ în 2006, iar în 2010 şi-a dus a doua intenţie la final. După divorţ s-a mutat în alt oraş, la Tampere, împreună cu cei doi copii şi cu o fiică acum în vîrstă de 16 ani, care provine dintr-o căsătorie anterioară. Scandalurile cu fostul soţ au continuat, astfel că a fost reclamată de rele tratamente aduse minorilor şi copiii au fost luaţi în grija statului. După mai multe luni de chin, Camelia a reuşit să îi recupereze, dar bucuria i-a fost scurtă pentru că în 2017, în iunie, Maria şi Mihail au fost din nou luaţi de către statul finlandez şi duşi în două case de copii, minorii fiind despărţiţi. Camelia a luptat corp la corp cu „recuperatorii“, şi pentru atitudinea sa, fiind considerată sfidătoare la adresa autorităţilor, plus faptul că a lansat în mediul public relatări despre cruzimea pe care a îndurat-o atunci cînd şi-a văzut copiii luaţi, s-a ales la prima instanţă cu o sentinţă crudă – şase luni de închisoare, pedeapsă cu suspendare”, după cum relata Monitorul în 2017 cînd a mai avut loc o manifestare similară. Autorităţile din România au încercat, sau cel puţin aşa au susţinut, să o ajute pe mama disperată că a fost despărţită de copii, însă autorităţile finlandeze au fost cele care ar fi rămas inflexibile. Deşi au fost şi sînt voci care susţin că oficialităţile din România doar au mimat implicarea. Cert este că drama familiei Smicală, o familie cunoscută şi apreciată în comunitatea pietreană, a avut ecouri chiar pe plan internaţional, dar fără urmarea pe care şi-o doreşte toată lumea: revenirea copiilor alături de mama lor sau măcar alături de restul familiei. Şi omeneşte e greu, dacă nu imposibil, de înţeles de ce nişte autorităţi ar prefera să ţină nişte copii într-o instituţie de stat în loc să accepte să revină în familie. Dacă nu la mama lor, deşi şi aici modul în care au tratat-o instituţiile din Finlanda pe Camelia Smicală e mai mult decît discutabil, la limita, dacă nu dincolo, a unui abuz de putere, măcar la bunicii lor, părinţii doctoriţei pietrence.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Fetiţă violată repetat de către tatăl prietenei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un pietrean de 60 de ani a violat în trei rînduri prietena fiicei ■ prima dintre fapte a avut loc pe cînd victima avea numai 11 ani ■ recent copila i-a povestit mamei, iar aceasta a anunţat anchetatorii ■ autorul are antecedente penale ■

Un pietrean de 60 de ani a fost arestat preventiv pentru fapte reprobabile, fiind acuzat că a agresat sexual şi violat o minoră.

În sarcina inculpatului, anchetatorii au reţinut săvîrşirea unui număr de trei acte materiale de viol şi o infracţiune de agresiune sexuală. Victima, acum în vîrstă de 16 ani, se cunoştea cu agresorul, cei doi locuind în acelaşi bloc. Mai mult, partea vătămată era prietenă cu fiica inculpatului, iar nu de puţine ori se întîmpla ca peste noapte cele două să doarmă împreună.

Cele trei fapte au avut loc în perioada primăvara anului 2017 – decembrie 2021. Prima dată s-a întîmplat cînd partea vătămată avea doar 11 ani, conform actelor de urmărire penală neputîndu-se stabili cu certitudine data, ci doar faptul că agresiunea a avut loc în primăvara anului 2017.

Datorită vîrstei fragede, poate şi de ruşine, copilul nu a spus nimănui ce i s-a întîmplat. Inculpatul a recidivat şi anchetatorii spun că minora a fost violată din nou pe parcursul lunii martie 2021. La fel ca şi prima dată, victima a păstrat tăcerea. Ultimul act material al infracţiunii de viol ar fi fost săvîrşit în noaptea de 29/30 decembrie 2021. La circa două săptămîni distanţă, victima şi-a luat inima-n dinţi şi a povestit ce i s-a întîmplat.

„În luna ianuarie 2022, victima i-a spus atît prietenului ei dar şi mamei sale ce i s-a întîmplat, iar mama a anunţat organele de urmărire penală“, a declarat Mugurel Laurenţiu Darie, prim procuror al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ.

Imediat a început anchetarea faptelor, iar pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că a mai avut loc o altă infracţiune, de agresiune sexuală, asupra aceleiaşi victime, faptă care s-ar fi întîmplat undeva pe parcursul lunii august a anului trecut. Aşa stînd lucrurile anchetatorii au decis reţinerea inculpatului, ulterior acesta fiind prezentat în faţa unui magistrat de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ. După deliberări, s-a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală, art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul …

Dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 18.01.2022 şi pînă la data 16.02.2022, inclusiv, a inculpatului …, cu antecedente penale, cercetat în dosarul penal nr. 234/P/2022 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru comiterea infracţiunilor de viol în formă continuată – 3 acte materiale, prev. şi ped. de art. 218 alin. 1, 2 si 3 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, şi de agresiune sexuală, prev. şi ped. de art. 219 alin. 1 si alin. 2 lit. c Cod penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămîn în sarcina acestuia“, conform instanţei.

Inculpatul a uzat de beneficiul legii şi a contestat măsura privativă de libertate, urmînd ca o hotărîre definitivă în acest caz să dea magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Puţuri de apă afectate de… Autostrada Unirii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ au existat întîlniri cu reprezentanţii Institutului Naţional de Hidrologie în vederea depistării altor fronturi de captare ■ în timp ce primăria susţine că vor fi afectae şapte puţuri, compania ApaServ zice că e vorba de doar două ■

Conducerea Primăriei Roman a anunţat faptul că viitoarea Autostradă a Unirii va trece şi peste şapte puţuri de la captarea de apă de la Pildeşti.

„A avut loc o primă întîlnire de lucru la sediul Primăriei Roman cu reprezentanţii proiectanţilor şi cu cei ai companiei ApaServ, care ne-au asigurat că se vor face studii pentru identificarea altor fronturi de captare.

Conform proiectului de construcţie a autostrăzii ştim că acestea vor fi afectate de trecerea prin zona Pildeşti a autostrăzii. Am purtat discuţii atît cu Apele Române, cît şi cu reprezentanţii operatorului de apă.

Din cîte ştim, în urma prospecţilor geologice au fost deja identificate noi fronturi de captare. A fost consultat şi Institurul Naţional de Hidrologie în acest sens“, a declarat primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloei.

Reamintim faptul că noul traseu al Autostrăzii Tîrgu Neamţ (DN 2) – Iaşi – Ungheni a dat naştere unor ample discuţii în rîndul locuitorilor din zonele prin care va trece. Vitoarea autostradă de mare viteză ar urma să fie şi prin mijlocul a cel puţin trei localităţi rurale, implicînd exproprieri şi demolări de case, dar şi cu secţionarea mai multor trasee de teren intravilan.

Încă din luna  mai 2021 se află în derulare un contract de 58,8 milioane lei cu proiectantul autostrăzii, firma Cositrans, în vederea revizuirii studiului de fezabilitae şi realizarea Proiectului tehnic pentru Autostrada Unirii de la Tîrgu Neamţ la Iaşi şi mai departe la Ungheni, cu un termen de realizare de 25 de luni.

Traseul autostrăzii a fost stabilit în urma unor indicatori de trafic, relief, obstacole, varianta din 2011 suferind cîteva modificări. Directorul companiei ApaServ, Bogdan Muşat, spune că e vorba de mai puţine puţuri:

„Eu ştiu că de fapt  e vorba de doar două puţuri care urmează a fi desfiinţate, iar CNAIR va fora, pe cheltuiala sa,  alte puţuri. Acum, la Roman, am rezolvat problemele de furnizare a apei. Vineri, 21 ianuarie, vom avea  o nouă întîlnire cu reprezentanţi primăriei pentru asumarea investiţiilor de anul acesta. Problema apei la Roman va fi rezolvată doar atunci cînd se vor face investiţii majore în infrastructură“.

Citește știrea

Actualitate

Grevă în învăţămînt

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ s-a majorat numărul participanţilor la greva de avertisment din învăţămînt, ajungîndu-se la 3.588 sindicalişti ■ revendicările sînt de ordin salarial şi se mai cere alocarea a 6% din PIB pentru finanţarea Educaţiei ■ există şi unităţi şcolare cu un procent nesemnificativ de grevişti ■

Urmare a referendumului desfăşurat în şcolile din judeţ, de către FSLI Neamţ, 59,70% dintre membrii de sindicat au decis intrarea miercuri, 19 ianuarie, în grevă de avertisment.

Conform declaraţiei liderului Gabriel Ploscă, vicepreşedinte al FSLI la nivel naţional şi lider în judeţul Neamţ, procentul de 59,70% membri de sindicat care au decis intarea în grevă, reprezintă un număr covîrşitor de participanţi.

„În preziua grevei de avertisement, aşa cum era de prevăzut, s-au alăturat formelor  noastre de protest un procent semnificativ de colegi, respectiv  3.588 de cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic, faţă de 3.385 cît semnaseră iniţial. Acum procentul celor care doresc să participle la grevă a ajuns la 59,70%.

Sperăm ca pînă mîine să mai vină alături de noi şi alţi colegi. Vreau să vă spun că există unităţi şcolare în care procentul de participanţi este chiar peste aşteptările noastre,  lucru care spune multe despre nemulţumirile oamenilor. Aş vrea să menţionez doar o parte dintre acestea şcoli, care reprezintă ca arie geografică toate colţurile judeţului, deopotrivă din mediul urban, cît şi din cel rural.

Printre unităţile cu numărul cel mai mare de personal care au semnat pentru grevă pot enumera: Colegiul Naţional Petru Rareş, Liceul Economic, Liceul de Informatică, Liceul Dimitrie Leonida, Şcoala Gimnazială Nr.3, Colegiul Spiru Haret, Şcoala Nr.2, Şcoala Nicu Albu, din Piatra Neamţ, dar şi LPS Roman, unde au semnat 118 membri de sindicat, din 120. Tot la Roman, au semnat în masă pentru grevă colegii de la Liceul Teologic Melchisedec Ştefănesu, cei de la Colegiul Petru Poni, Liceul Tehnologic Vasile Sav, Şcoala Nr. 1, Şcoala Nr. 5, Şcoala Mihai Eminescu. Spre dezamăgirea noastră, la Colegiul Naţional Roman Vodă au fost consultate doar 33 de cadre didactice din 70 membri de sindicat.

Aici au semnat pentru grevă de avertisment 32 şi un coleg vrea direct grevă generală, ceea ce nu e posibil. De semnalat că nu există semnătura niciunui membru de sindicat din restul categoriilor de personal, care, probabil, nu au reuşit a fi consultaţi“, a precizat Gabriel Ploscă.

Acesta mai declară că în rîndul şcolilor cu un număr mare de semnatari pro grevă se numără şi cei din zona Tîrgu Neamţ, respectiv sindicaliştii de la Colegiul Ştefan cel Mare, cei de la Colegiul Ion Creangă şi cei de la Ţcoala Nr. 2. Există şi şcoli cu mulţi semnatarii în zona rurală: Scoala Profesională Adjudeni, Şcoala Horia, Şcoala Oniceni, Şcoala Tămăşeni.

„Din păcate, mai există încă foarte mulţi colegi care nu au încă o cultură sindicală, aceea a protestelor. Este regretabil acest lucru cu atît mai mult cu cît atunci cînd reuşim să obţinem majorări salariale se bucură, ceea ceea ce înseamnă «La plăcinte înainte, la război înapoi»“ a mai menţionat Gabriel Ploscă, care a recomadat greviştilor, şi în scris, să intre în sălile de clasă, să scrie pe tablă „GREVĂ“, să explice elevilor de ce protestează şi să-i supravegheze pentru a nu se întîmpla vreo nenorocire.

Lista doleanţelor sindicale cuprinde şase revendicări: acordarea încă de la începutul anului 2022 a salariilor de bază prevăzute în anexele la Legea cadru 153/2017 pentru întreg personalul din învăţămîntul preuniversitar; acordarea procentului de 6% din PIB pentru finaţarea Educaţiei; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie pentru întreg personalul din învăţămînt; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, prevăzută de Legea 153/2017; plata orelor suplimentare pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar şi suplimentarea numărului de posturi didactic auxiliare şi nedidactice, pentru asigurarea unui climat de muncă adecvat  situaţiei actuale din unităţile şcolar.

Citește știrea

Trending