Actualitate
Două accidente la Piatra Șoimului în aceeași zi: strada Cimitirului a trimis două persoane la spital
Două accidente la Piatra Șoimului. Două persoane au fost rănite pe strada Cimitirului, în aceeași zi, după ce o adolescentă de 14 ani aflată pe trotinetă și un tânăr de 19 ani pe bicicletă s-au dezechilibrat și au căzut.
Adolescentă pe trotinetă, rănită după ce s-a dezechilibrat
„La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 19:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Cimitirului, din localitatea Piatra Șoimului, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală unei persoane. În urma deplasării la faţa locului și a cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o minoră, în vârstă de 14 ani, circulat cu trotineta electrică, transportând și o altă persoană pe vehicul, pe un sector de drum în pantă și curbă la stânga s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
Fata a fost evaluată de echipajul medical sosit la fața locului și transportată la spital pentru îngrijiri. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Biciclistul de 19 ani, băut, a intrat într-un copac
Tot pe strada Cimitirului, câteva ore mai devreme, un alt accident a dus la rănirea unui tânăr. „La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 12:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Cimitirului, din localitatea Piatra Șoimului, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală unei persoane. În urma deplasării la faţa locului și a cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 19 ani, circulat pe o bicicletă, pe fondul consumului de alcool s-ar fi dezechilibrat și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore”, au precizat polițiștii.
Victima a fost transportată la spital, iar testarea cu aparatul etilometru a arătat prezența alcoolului. Și în acest caz, oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cele două accidente la Piatra Șoimului, petrecute pe strada Cimitirului, par să confirme că numele străzii nu e deloc întâmplător.
-
Politica2 săptămâni,Lungul drum al PSD-ului, de la mărire, la decădere
-
Actualitate2 săptămâni,Ray’s Dance câștigă două locuri 1 la Imperial Dance și domină competiția
-
Actualitate2 săptămâni,Transport public modificat de Paște 2026: zile fără curse și program special STPN
-
Actualitateo săptămână,Veşti bune pentru Ceahlăul. A fost confirmat planul de reorganizare
-
Actualitate2 săptămâni,Atac în centrul orașului: butaforiile distruse sub privirile „vigilente”, „hoardele barbare” cu vârste între 1 și 7 ani
-
Actualitateo săptămână,Liderul USR Neamţ respinge orice negociere cu PSD
-
Actualitateo săptămână,HC Pietricica – o idee ce vrea continuitate
-
Actualitateo săptămână,Shopping City Piatra Neamț dă startul pregătirilor de Paște cu premii pentru vizitatori
