Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

DOSARE CENZURATE – Operatiunea NADIA. Fuga Nadiei Comãneci din România (II)

Știre publicată în urmă cu

în data de

• fuga Nadiei peste granitã, în noaptea de 27/ 28 noiembrie 1989, a fost o actiune premeditatã, coordonatã din exterior si din interior • ofiterul de contrainformatii de la Cenad a interzis patrularea grãnicerilor în zona în care grupul „Nadia Comãneci“ urma sã treacã fraudulos frontiera • înainte de fugã, a avut loc o petrecere în casa lui Ion Dolãnescu • în România, la scurt timp, Ministerul de Interne a fost decapitat, în asteptarea (pregãtirea) revolutiei •

Petrecerea de la casa lui Ion Dolãnescu

Continuãm cu incredibila aventurã a Nadiei Comãneci din noiembrie 1989, cînd a reusit sã fugã din tarã. Nu am aflat amãnunte, dar ni le putem imagina. 23/24 noiembrie 1989. Constantin Panait, Aurel Talpos (sositi din SUA) si Monica se deplaseazã pe ruta Cenad-Timisoara-Brasov, pînã la Bucuresti, unde sînt gãzduiti de cunoscutul cîntãret de muzicã popularã Ion Dolãnescu. Acolo o întîlnesc pe Nadia Comãneci. Petrecerea începe cu: „M-am nãscut între Carpati“ (pentru Panait), urmînd melodiile „Satul meu“, „Eu lucrez la Motru-n minã“, „Mîndra mea e morãritã“, „Alunelu“‚ „Doi voinici din lumea mare“ si, dedicatie specialã pentru Aurel Talpos, proaspãt sosit din America: „Aurelu mamii“. Acolo se constituie ‚„grupul“ si se ia hotãrîrea de a pãrãsi ilegal tara, fortînd frontiera verde. Chiar dacã repetãm putin, sã reiterãm paginile acestui dosar: 25.11.1989, ora 14, Sînnicolau-Mare. Grãnicerii sînt informati de cãtre ofiterul de contrinformatii, lt. Stanciu Viorel, despre faptul cã în localitatea Cenad va avea loc o petrecere la care este posibilã si participarea unor cetãteni strãini. Ordinul dat de „105“ este, ca de obicei, clar: „în apropierea locului sã nu-si facã aparitia cadre sau militari în termen de la grãniceri“. 25/26.11.1989, între orele 18 – 02. Soldatul grãnicer Cozmutã Valeriu, de la Pichetul de Grãniceri Cenad, împreunã cu sergentul major de militie Ioan Popa executã serviciul în calitate de Post Control Mixt pe comunicatia Sînnicolau-Cenad, la intrarea în Cenad. Subofiterul îi spune colegului sãu, pe timpul deplasãrii, cã vor avea ocazia sã o vadã, în acea searã, pe celebra Nadia Comãneci. Informatia se adevereste, în Cenad fãcîndu-si aparitia Panait, Aurel, Monica si Nadia. Talpos Gheorghe, gazda, ne-a declarat: „Am tãiat un purcelus, am adus trei tigani lãutari care ne-au cîntat pînã dimineatã. Apoi au plecat de la mine la Sînnicolau. 27.11.1989, ora 10. Foarte tîrziu, nepermis de tîrziu, plutonierul Pintea, seful Postului de Militie Cenad, comunicã comandantului subunitãtii de grãniceri cã a participat la o petrecere în locuinta cetãteanului Talpos Gheorghe, cioban din Cenad, unde au fost si niste cetãteni strãini. Petrecerea s-a încheiat pe 26 februarie, la ora 6, participantii îndreptîndu-se cu masinile spre Sînnicolaul-Mare. 28.11.1989, ora 15.30 -16. Grãnicerii maghiari înapoiazã, prin raionul subunitãtii Begova, niste cetãteni români care trecuserã ilegal frontiera. Era un fapt care intra, deja, în rutina zilnicã a grãnicerilor. Atît doar cã doi dintre cei înapoiati în tarã de la Pichetul Kiszombor, din Ungaria, afirmau cã ungurii retinuserã si un alt grup în care se afla si Nadia Comãneci, gimnasta. Grupul „delator“ era format din Ciucã Alexandru, Balea Maria si Humeniuc Marius Dumitru, care trecuserã ilegal frontiera în ziua de 27/28.11.1989, în Ungaria.

Evadarea din lagãrul comunist

Revenim la data de 27.11.1989. Tot Gheorghe Talpos: „Au revenit la mine luni dupã-amiaza (27 noiembrie). L-am vãzut pe Aurel cã-i supãrat si l-am întrebat ce-i cu el. Mi-a spus cã o sã trebuiascã sã o trecem pe Nadia peste granitã, la unguri. Cum dracu’ sã plece Nadia peste granitã, noaptea, ca infractorii?. Cã doarã ea a fost de atîtea ori plecatã din tarã, ce, parcã dacã voia nu putea sã rãmînã?“. Asa a intrat Gheorghe în panicã: „Le-am spus: dacã voi plecati dupã ce ati stat la mine, ãstia mã terminã!. Ca sã vã spun drept, am coborît în beci si am tras douã cãni cu vin, ca sã fiu beat, cã dacã mã prindeau ãia, mãcar sã zic cã am fost beat!. Cã-l aveam în fata ochilor numai pe tovarãsul Maior Dinescu, de la Securitate, cu care am avut probleme atunci cînd a fugit Aurel. Eram între ciocan si nicovalã, am plîns ca un prunc, cînd am iesit din beci… Þin minte ca si-acum, m-am hotãrît într-un sfert de orã (n.n. de la 22,45 la 23,00). Aurel le-a spus: Fratilor, se apropie ora de plecare. Vã ducem cu masinile pînã unde se poate, apoi o luati spre frontierã. Am plecat cu cele douã masini pînã am iesit în asfaltul Bucova-Dudestii Vechi, si cam dupã doi kilometri am debarcat. La ce orã? Cam pe la doispe fãrã un sfert“. Panait, cu un Audi 80, rosu, si Aurel, într-un Volkswagen Getta alb, au trecut pe la PCTF Nãdlac.

„Vorbeam în soaptã“

Ne povesteste cãlãuza: „Se auzeau numai bulgãrii de pãmînt care crãpau sub picioare. Vorbeam în soaptã, ne era fricã de cîinii grãnicerilor. Fiindcã era înghet, nici nu am stiut cînd am trecut fîsia aratã. De soldati nu prea ne era fricã, stiam cã nu au voie sã tragã decît numa’ dacã erau atacati, ne prindea’ si gata, ce ne putea’ face?. Nu s-a auzit nici un cîine, nu s-a tras nici un cartus, nici o rachetã luminoasã, am mers în tãcere. Nici vorbã, n-am mers tîrîs, doar aplecati în unele zone“. Grupul era format din sapte persoane: fratii Gheorghe si Dumitru Talpos, o femeie gravidã, Gabi, sotia lui Dumitru, o fatã pe care o chema Monica (prietena lui Aurel Talpos), un pictor din Bucuresti, pe nume Gheorghe Paraschiv, un cetãtean din Cherestur si… Nadia Comãneci. În jurul orelor 04.45, grupul a ajuns lîngã localitatea de frontierã Kiszombor. Povesteste Gheorghe Talpos: „Pe cîmp, la intrarea în sat, ne-au somat doi grãniceri unguri. Ne-am oprit si le-am spus bunã-dimineata în limba lor. Ei ne-a întrebat ceva, dar n-am înteles nimic. Mie îmi era cam fricã, de ce sã mint! Cînd, deodatã (…)“.

„Nadia a început sã sarã pe arãturã si sã facã figuri de gimnasticã“

„Nu o sã mã credeti, dar chiar asa s-a întîmplat. Nadia a început sã sarã pe arãturã, sã facã figuri de gimnasticã si sã spunã cã ea este Nadia Comãneci. Cînd s-a potolit, un grãnicer a plecat la telefon, la un stîlp de frontierã, iar celãlalt a rãmas sã ne pãzeascã. Cînd a venit înapoi, ne-a zis cã trebuie sã vinã masina sã ne ia. Monica a întrebat, în nemteste, dacã ne dã înapoi, dar ãla care a venit înapoi de la telefon a zis: «Nem, nem!». A venit un IMS, ne-am înghesuit în el, unii în bratele altora, si ne-au dus la pichet. Acolo ne-au arãtat unde-i buda si sala de asteptare. Pînã la opt dimineata am stat acolo. Pe urmã, ne-au interogat pe toti“. Cum arãta Nadia?. „Era tunsã, cu o coadã micã la spate, avea pantaloni strîmti pe ea si era cam festitã“ (machiatã, rimelatã, bãnuim noi?!). „La pichet, ungurii ne-au interogat pe toti, cã cine sîntem si ce vrem; traducãtoarea era tot o româncã, fugitã si ea. Dupã interogatoriu, s-a hotãrît sã rãmînã toti, mai putin eu, care sã fiu trimis înapoi în tarã. Atunci a intervenit Nadia si a zis cã dacã mã trimite pe mine înapoi, se întoarce si ea, ceilalti s-au luat dupã ea, cã si ei se întorc în tarã. Aici mi-a plãcut de Nadia, a fost bãtoasã!. Ne-au fãcut niste legitimatii pentru Ungaria, dupã aia a venit o masinã care ne-a dus la statia de autobuz din Szeged. Am ajuns la o clãdire cu saispe etaje, ne astepta afarã un politist care stia perfect româneste, avea si Dacie comby. Ne-au cazat la Hotel Royal. Au venit o groazã de ziaristi, dar i-au tot amînat pînã dimineatã, cînd am plecat spre Austria.

Ca Vodã prin lobodã

– Cum ati trecut frontiera dintre Ungaria si Austria? – Pãi, s-a repetat figura. Panait si Aurel au trecut cu masinile, iar noi am trecut peste granitã. Ungurii avea un gard mic, l-am trecut în picioare, l-am pãsit, iar la austrieci era un gard mai înalt, unde am gãsit o gaurã si am trecut pe-acolo. Cînd s-a crãpat de ziuã, am vãzut un indicator si asa am ajuns în asfaltul Vienei. Acolo ne-au gãsit Aurel si Panait cu masinile. Ca în filme, nu? Grupul a trecut frontierele româno-ungarã si ungaro-austriacã precum Vodã prin lobodã. Asta da Europã fãrã frontiere! Ne-a mai povestit Gheorghe cum au dormit nouã insi într-o camerã de hotel, pe jos, pe saltele, cum a plecat Nadia la Ambasada SUA si cum a ajuns el, ciobanul din Cenad, în lagãrul Transkirchen: „Ne-au fãcut acte de lagãr, ne-au dat camere, lenjerie, veselã. Pe Nadia n-am mai vãzut-o cum n-o vãd nici acum“. – Cum era viata în lagãr? – Pãi, am slãbit 16 kilograme. Era foarte rãu, nu aveam bani, nu aveam de muncã. Mîncarea era foarte rea, numai cartofi si pîine neagrã. – Cine mai era pe-acolo? – Erau de toate natiile. Am întîlnit acolo si foarte multi români. Unii citeau, altii se plimbau, altii furau… Cînd am auzit de revolutie, m-am hotãrît sã mã întorc în tarã.

Decapitarea Ministerului de Interne

Asadar, în a doua decadã a lunii noiembrie 1989, Nadia Comãneci, forteazã frontiera si fuge din tarã. Securitatea nu stiuse nimic, militia nimic, ofiterul de contrainformatii (care dãduse ordin grãnicerilor din Cenad sã nu patruleze în zonã) nimic?! Circulau doar niste zvonuri, care pe urmã s-au legat cu realitatea. De pildã, zvonul cã trupele de grãniceri, depãsite de evenimente, urmau sã treacã de la Ministerul Apãrãrii Nationale în subordinea Ministerului de Interne. Si asa cum se întîmplã de obicei, zvonul s-a adeverit, fuga Nadiei Comãneci, comentatã de întreaga presã strãinã, a însemnat picãtura care umple paharul. Pe 15 decembrie 1989, la Comandamentul Trupelor de Grãniceri, în cadrul unei sedinte de „mazilire“ la care au participat Ion Coman, din partea CC al PCR, generalul Vasile Milea, Tudor Postelnicu, Constantin Nutã si multi generali si sefi de directii, s-a oficiat trecerea grãnicerilor în subordinea Ministerului de Interne. O asemenea activitatea presupunea, printre altele, ca o mare parte din factorii de conducere ai acestui minister sã fie trimisi în teritoriu, la marginile tãrii, pentru operatiunea de preluare a trupelor. Dupã pãrerea noastrã, aici este cheia. Izbucnirea revolutiei a surprins, pur si simplu, aproape întregul Aparat Central al Ministerului de Interne împrãstiat în teritoriu, la Marile Unitãti de Grãniceri pe care tocmai le prelua: la Rãdãuti, Iasi, Constanta, Giurgiu,Turnu Severin, Timisoara, Oradea, Satu Mare. Noi credem cã aceastã miscare a fost premeditatã. Operatiunea „Nadia“ a fost organizatã si pusã în practicã pentru a forta mîna celor ce puteau propune si decide transferul grãnicerilor, cu tot ce înseamnã aceastã activitate complexã. Revolutia a suprins Aparatul Central al Ministerului de Interne decapitat, majoritatea celor de-acolo fiind în teritoriu, la marginile tãrii. De-acolo, de la Marile Unitãti de Grãniceri, în zilele revolutiei, s-au întors si ei cum au putut, chiar cu haine civile de închiriat. Despre Nadia Comãneci, numai de bine. La mai putin de o lunã de la cãderea lui Ceausescu, gimnasta, furatã pînã si de imensele buchete de flori pe care le merita din plin, a fost „condusã“ pînã în Statele Unite, unde niciodatã nu si-a denigrat tara. Nadia, cãreia i s-a exploatat naivitatea si sãrãcia, si-a pãstrat strãlucirea si a reusit sã rãmînã acelasi mit.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Releul Pietricica

Știre publicată în urmă cu

în data de

Fluturi, bufnite si nuduri deasupra cartierului Precista

1. Petru Diaconu, un boem total, fãrã mamã, fãrã tatã, nãscut de o mãtusã, rudã de sânge, totusi, cu Henri-Julien-Felix Rousseau (cunoscut ca le Dournier, Vamesul) a dat sfoarã-n Piatra si si-a adunat prietenii la un vernisaj, pe un deal, la Sestri Art Gallery, deasupra cartierului Precista. Acolo, împreunã cu mai tânãrul sãu camarad Bogdan Enache au pus-o de o expozitie de picturã, fiindcã ei asta stiu si asta fac: picteazã. În plus, omul acesta cu ochi limpezi de viezure tânãr, de o generozitate elegantã, cum rar mai întâlnesti în ziua de azi, se dovedeste de o consecventã înspãimântãtoare. El picteazã bufnite, frunze, nuduri, fructe tãiate în douã, ca sã li se vadã semintele, fântâni, puturi de fântânã în care se vede cerul si în care se vãd frunze, nuduri, seminte din fructe tãiate în douã, bufnite, poate si câte o oalã de lut preistoricã, devenind astfel mai împãmântenit decât ne putem imagina noi, care îl vedem doar un pictor recunoscut ca pictor fiindcã asa a vrut el: sã fie pictor. Fiecare lucrare a sa este de o minutiozitate exemplarã. Rousseau Vamesul opunea impresionismului arta naivã, visarea, fantezia, fiind definit drept un pictor neoprimitv genial. La fel e si Petricã Diaconu, un pictor absolut fascinant, de o energie debordantã si cu o fantezie care-l duce în visãrile lui pe pânzã. E unic, fiindcã e prea destept, prea citit ca sã fie pus în categoria pictorilor naivi, motiv pentru care cautã si titluri de expozitii, cautã cuvinte, cautã motive care sã-l desprindã de un fel de etichetã care, habar n-are el, s-a desprins de mult de lucrãrile sale. Si-a intitulat expozitia: Cãlãtorie în imaginar, iar tablourile sale au nume ca niste versuri. Nu le-am vãzut, dar a promis sau chiar a fãcut niste tablouri mari, gen Visul (1910 Museum of Modern Art, New York), Vamesul, o fi în stare. El îmi aduce aminte, mereu, de ce a spus cândva Janis Lyn Joplin: Nu sunt cea mai bunã, dar sunt unicã. 2. Si fiindcã vreau sã mã pãstrez în aceastã rubricã a Monitorului: pot fi invidiat pentru ziua de marti. Din marea cea mare a majoritãtii care si-a petrecut ziua de marti la televizor, privind si ascultând ineptiile zilei, care, desigur, au fost deja uitate, am avut sansa de a merge acolo, unde televizoarele erau oprite si unde oamenii se întâlneau, se salutau, unii se îmbrãtisau si se uitau pe pereti, la tablouri. Am stat la un pahar cu vin, am vorbit, am râs, l-am ascultat pe cel care a fãcut, elegant si scurt, vernisajul, cu multe glume, cu imaginatie, apoi iar am stat la taclale, am mai bãut un pahar cu vin, oameni frumosi, femei si bãrbati de toate vârstele, îmbrãcati îngrijit, civilizati, atenti la cei de lângã ei, distinsi. Pietreni distinsi. Oameni cu grijã de ei si de cei de lângã ei, oameni inteligenti, fãrã ifose, aflati într-un loc unde se simteau bine si, care, din când în când, se uitau si la motivul acelei întâlniri de searã: pe pereti. La tablouri. Un motiv absolut normal. A fost o searã frumoasã, în care nimeni nu a simtit nevoia sã se de-a balenã în apã micã. N-am vãzut politicieni. Singurul ales, Petru, nu mai termina sã se autoironizeze si avea si un fular alb în jurul gâtului. Totul a fost atât de firesc, de normal, cu oameni normali, încât pãrea anormal. Între timp, din balconul locantei, iluminat de Crãciun, începeau sã zboare pe deasupra cartierului Precista fantasmagoriile pictate de Petru Diaconu. Bufnitele si nudurile lui, frunzele si fluturii lui, în culori de normalitate. Un artist, iar acea punere în scenã, acea mise-en-scene, pãrea cã va putea fi reluatã si mâine, si poimâine. M-a cuprins o stare de bine. Coborând scãrile de la stadion, intram într-un oras frumos, iar pe cer… ce sã vã mai spun?! Acasã am gresit si am dat drumul la televizor, la stiri. Se vorbea despre scandalul, despre circul din Parlament. Am închis si am preferat sã scriu aceste gânduri. Ies pe balcon sã mã uit la cer, poate mai vãd ceva urme de culoare.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

REABILITAREA SI INTEGRAREA TURISTICĂ A MONUMENTULUI ISTORIC: BISERICA SF. GHEORGHE

Știre publicată în urmă cu

în data de

Citește știrea

Trending