Domniţa din curtea Mănăstirii Văratec

■ în apropierea bisericii din interiorul aşazământului se află o maiestuoasă statuie ce o reprezintă pe Safta Brâncoveanu ■ sculptorul Ion Jalea este autorul, statuia din bronz fiind amplasată în 1935, la aniversarea unui secol de la ridicarea Aşezămintelor Brâncoveneşti ■

Ajungând la cunoscuta Mănăstire Văratec, odată trecut pe sub poartă, pasul turistului sau pelerinului este purtat pe aleile frumos pavate cu piatră spre muzeul sau intrarea în biserică. Şi privirea n- are cum să nu fie atrasă de îngeraşul alb ce domină fântâna arteziană, dar mai ales de o statuie impozantă, la baza căreia stă scris „Domniţa Safta Brâncoveanu“.

Atât! Poate unii ştiu cine a fost, alţii nu, de ea legându-se mari acţiuni filantropice în vremuri trecute. Monumentul din bronz, aflat în apropiere de absida răsăriteană a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, a fost amplasat în anul 1935, fiind realizat din bronz de sculptorul Ion Jalea. „Domniţa Safta Brâncoveanu se numără printre cei mai importanţi donatori ai Mânăstirii Văratec. Prinţesa aparţine influentei şi extrem de bogatei familii boiereşti moldovene, Balş. A fost căsătorită cu Grigore Brâncoveanu, mare demnitar al Ţării Româneşti.

La aniversarea unui secol de la ridicarea Aşezămintelor Brâncoveneşti, în 1935, sculptorul Ion Jalea, membru al Academiei Române, termina o lucrare impresionantă, turnată în bronz, care o reprezenta pe domniţa Safta Brâncoveanu în toată maiestatea sa, şezând pe un tron flancat de lei încastraţi la baza jilţului princiar“. Aceasta este o prezentare succintă a sclulpturii, care poate fi găsită pe monumenteneamt.ro. Safta (Elisabeta) Brâncoveanu s-a născut în 1776, în familia marilor boieri moldoveni Balş şi s-a căsătorit cu banul Grigore Brâncoveanu, cei doi remarcându-se prin acte filantropice de anvergură, ctitorind Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti.

De mică, Safta a primit o educaţie aleasă studiind mai multe limbi şi „mai cu seamă în limba elinică au fost unică din sexul său, în veacul său şi în naţia sa, fiind model de toate zilele, în toată privirea la toate fiicele naţiei române“, după cum notau cronicarii. Căsătoria cu banul Brâncoveanu din Ţara Românească a avut loc în anul 1793, fiind una fericită, deoarece boierul Grigore era un om „deştept, harnic, cu carte multă şi patriot foarte“ după cum spunea prozatorul Constantin Gane. Cuplul nu a avut copii, dar a înfiat o fetiţă, pe Zoe Mavrocordat, fiica Catrinei Mavrocordat, soră a Saftei, în martie 1824. Zoe avea să devină moştenitoarea, la moartea părinţilor adoptivi, a fabuloasei averi brâncoveneşti, căsătorindu-se cu postelnicul Gheorghe Bibescu, care a devenit ulterior domn al Ţării Româneşti.

Acţiunile caritabile ale banului Grigore şi Saftei Brâncoveanu aveau să se îndrepte şi spre Transilvania, spijinind Biserica Sfânta Treime din Braşov, dar şi Mănăstirea Bistriţa – Vâlcea, Mănăstirea Viforâta, judeţul Dâmboviţa. Tot ei s-au implicat financiar pentru reconstrucţia Bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti. În aprilie 1832, banul Grigore a trecut la cele veşnice, soţia nu s-a mai căsătorit, iar între 1835 şi 1838 s-a dedicat transformării în realitate a visului ei şi al soţului, acela de construi un spital pentru nevoiaşi, în care oricine să poată fi tratat fără să plătească. Mama Saftei, maica Elisabeta Balş, era deja la Mănăstirea Văratec (unde a şi decedat), fiica vizitând-o din când în când.

Pe la 1840, fosta soţie a banului Grigore a decis să se dedice şi ea bisericii, alegând pentru asta tot obştea lăcaşului de la Văratec. Pentru mănăstire a făcut nenumărate donaţii, Văratecul fiind „înzestrat“ cu moşiile Osica şi Vlăduleni, pe lângă veşminte preoţeşti, acoperăminte cu fir de aur, cărţi de cult, etc. Se spune că domniţa şi-a topit toate bijuteriile de argint, metalul fiind apoi folosit la ferecături de Evanghelii, îmbrăcăminţi la icoane, candele, vase şi postamente de cruci la altar.

Avea să moară pe 8 august 1857, fiind înmormântată la Văratec, alături de mama sa. Cât despre mănăstire, ea prezintă în prezent cea mai mare comunitate de maici din ţară, aproximativ 400. Atestarea documentară arată că a fost fondat în 1785, de către maica Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif, la îndemnul lui Paisie Velicicovschi, stareţul Mănăstirii Neamţ. Ansamblul Mănăstirii Văratec a fost inclus pe lista monumentelor istorice şi este alcătuit din Biserica Adormirea Maicii Domnului, Tu rnul clopotniţă de poartă, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, Biserica Schimbarea la Faţă şi chiliile.

În timpul Revoluţiei din 1821, schitul a fost asediat şi prădat de trupele otomane, odoarele au fost furate, iar călugăriţele izgonite sau ucise. În ani, mănăstirea a suferit datorită vicisitudinii timpului, fiind afectată de câteva incendii, dar de fiecare dată a fost reconstruită. În 1934, la îndemnul mitropolitului Pimen Georgescu, s-a înfiinţat Atelierul Regina Maria, iar în 1940 erau ateliere de broderie bisericească, legătorie de cărţi, covoare, tricotaj, ţesut pânză, pictură bisericească, artă decorativă, majoritatea acestora menţinându-se şi în prezent.

În diferite perioade, la Mănăstirea Văratec au vieţuit mulţi teologi şi oameni de cultură. Printre aceştia poeta Veronica Micle (1850-1889), care s-a retras la Văratec la două săptămâni de la înmormântarea iubitului, Mihai Eminescu. Arhimandritul Bartolomeu Anania (1921-2011), pensionat în 1982, s-a retras la Văratec, pentru a se dedica scrisului, locuind aici până la alegerea ca arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, pe 21 ianuarie 1993. Tot lăcaşul din Neamţ a atras-o şi pe academicianul Zoe Dumitrescu-Buşulenga, care a devenit aici maica Benedicta.