Doctoriţa Smicală şi-a recăpătat copiii

■ pietreanca pe care statul finlandez a despărţit-o de copii, sechestrându-i, a repurtat o primă victorie ■ o instanţă din Tampere a decis ca fiica şi fiul să fie încredinţaţi mamei pe o perioadă de 6 luni ■ „Încercăm să ne reclădim viaţa din cioburi“, a transmis medicul ■

Teribila experienţă ce i-a fost dat să o trăiască medicul Camelia Smicală, de loc din Piatra Neamţ, pare să se încheie după un calvar întins pe durata a aproape 6 ani. Maria şi Mihai, cei doi copii sechestraţi de statul finlandez şi instituţionalizaţi separat unul de celălalt în centre sociale după reclamaţii ale fostului soţ al doctoriţei, au fost eliberaţi şi revin alături de mamă.

Decizia a fost dată pe date de 22 februarie de o instanţă din Tampere, dar verdictul este valabil timp de 6 luni. Cel mai probabil, Camelia Smicală are de îndeplinit unele obligaţii impuse de judecători, iar în perioada cât copiii i-au fost încredinţaţi va fi vizitată de asistenţa socială finlandeză. Aceasta anticipa că situaţia părea să se schimbe, deoarece pe 28 ianuarie transmitea că „socialul“ fusese în vizită la ea acasă, că au demarat procedurile pentru reîntoarcerea copiilor acasă şi că fuseseră amabili şi prietenoşi, lucru despre care nu s-a putut vorbi anterior.

După aflarea verdictului, Camelia Smicală a avut câteva scurte „reacţii“ pe Facebook, transmiţând starea în care se afla. Iată ce scria pe 24 februarie sub titlul „«Război» în desfăşurare“:

„Încercăm să ne reclădim viaţa din cioburi. Pregătim camerele copiilor (plus alte un milion de demersuri). Am rezolvat cu şcoala. Pe 8 martie copiii vor începe şcoala la Tampere, clasa de latină. Mihai va merge în aceeaşi clasă în care era când a fost luat. Vă mulţumim tuturor pentru mesaje! Vă iubim pe toţi!“.

Semn că medicul are de respectat o serie de obligaţii reiese tot dintr-o postare pe contul de Facebook, datată 2 martie, când deja fiica era în drum spre casă: „Maria este împreună cu noi, în drum spre casă. Slavă Domnului şi mulţumim vouă, tuturor! Sunteţi familia noastră.

P.S.: Fotografia este de acum 2 ani. Încă nu avem voie să facem fotografii“, pentru ca peste alte două zile să scrie: „După un maraton de peste 1.500 km în două zile şi alte peste 2.000 de zile cu alte mii de kilometri în lacrimi, diseară vom fi în formulă completă“. Camelia Smicală, medic urgentist la Spitalul Judeţean Neamţ, a plecat din România şi a profesat în ţara nordică menţionată, s-a căsătorit în 2005 cu un finlandez, dar, conform susţinerilor sale, acesta o abuza şi a decis să se despartă de soţ, lucru petrecut în 2015.

De atunci a început drama doctoriţei, copiii fiindu-i luaţi de stat şi instituţionalizaţi. Toate demersurile acesteia pentru recuperarea fiului şi fiicei nu au avut rezultat, la fel soldându-se cele iniţiate la nivel parlamentar, guvernamental, ale unor organizaţii nonguvernamentale sau protestele publice faţă de atitudinea autorităţilor din Finlanda.

„Toată durerea lumii şi tot chinul întunericului“

Mai mult, în 2017, Camelia Smicală a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru că a susţinut public că este victima unor abuzuri ale statului finlandez, fiind acuzată că s-a opus prin violenţă autorităţilor, primind şi amenzi consistente. Şi fiul medicului, Mihai, acum în vârstă de 15 ani, şi fiica, Maria, de 13 ani, au protestat cum au putut faţă de situaţia în care se aflau, cerând insistent să fie lăsaţi să locuiască înpreună cu mama.

În decembrie 2019, au evadat dintr-un centru social al statului, dar au fost prinşi de poliţie pe 15 ianuarie 2020 şi internaţi la o clinică de psihiatrie, iar împotriva mamei se declanşa altă anchetă. Apoi, pe reţelele de socializare au apărut mesajele celor doi copii, care cereau ajutor, spunând că doresc să aibă o viaţă normală.

„Eu sînt Mihai. Am fugit de la casa de copii pentru că mi-a fost frică. M-au sunat de la casa de copii când am fost la şcoală şi mi-au zis că vin să mă ia. Mi-a fost frică de faptul că mă vor duce undeva unde nu o să o mai văd pe mama. Vă rog să mă ajutaţi cumva, să mă scoateţi de aici, de la casa de copii şi poate şi din Finlanda, pentru că eu nu mai pot“, transmitea Mihai Smicală.

La fel de relevant era şi ceea ce spunea sora: „Eu sunt Maria. Îmi este frică de faptul că, dacă merg înapoi la casa de copii, nu pot să o văd pe mama, nu pot să am o viaţă normală. Vreau acasă la mama“.

Din păcate, nenumăratele solicitări ale celor doi fraţi şi ale mamei n-au avut nici un ecou la autorităţile din Finlanda. După reuşita Cameliei Smicală în lupta cu autorităţile, pe 25 februarie, Daciana Lăcrămioara posta un mesaj de susţinere: „Câtă durere şi disperare poate să încapă în sufletul unei mame, atunci când copiii sunt smulşi abuziv de lângă ea de către stat? Toată durerea lumii şi tot chinul întunericului!

Câtă credinţă şi nădejde în Dumnezeu trebuie să aibă o mamă ca să nu şi piardă minţile atunci când pentru ea brusc s-a stins lumina şi s-a trezit direct în mijlocul infernului? E suficient ca ea sa aibă credinţă cât o boabă de muştar! Câtă iubire poate să încapă în sufletul unei mame ca să facă mii de km într-o singură zi, ca să-şi poată ţine copiii în braţe (copiii despărţiţi şi ei unul de altul) jumătate de oră, o dată la câteva luni? Toată iubirea din univers! Câtă bucurie încape în sufletul unei mame, atunci când după 5 ani, ea câştigă lupta cu autorităţile finlandeze iar copiii vin acasă, acolo unde le este locul, lângă mama lor? Toată bucuria lumii şi a Raiului deopotrivă!“