Contactează-ne

Eveniment

Doctor înşelat cu o jumătate de miliard

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o ieşeancă s-a folosit de instrumentele de plată ale unui doctor pentru a face cumpărături online ■ cu datele false, ea a achiziţionat produse electronice de 540 de milioane de lei vechi ■ anchetatorii au decis reţinerea suspectei, aceasta urmînd să fie prezentată procurorilor cu propunere de arestare preventivă ■

Un doctor din Roman s-a trezit mai sărac cu o sumă considerabilă după ce persoane necunoscute au făcut cumpărături consistente de pe site-urile care vînd produse electronice. Scriptic, medicul şi-ar fi cumpărat anul trecut, într-o singură lună, produse care valorau peste jumătate de miliard de lei vechi. Deşi nu a mişcat un deget, victima ar fi făcut şi plata, dar nu a primit nimic la schimb. Asta deoarece necunoscuţii s-ar fi folosit de instrumentele lui de plată pentru a face shopping. Cînd s-a văzut înşelată, victima s-a adresat oamenilor legii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ şi în cele din urmă s-a dat şi de făptaş. Este vorba de o femeie de 51 de ani, din Iaşi, care şi-a umplut casa de electronice de ultimă generaţie, vreo opt bucăţi. Pentru toate acestea acuzata a fost reţinută de anchetatorii nemţeni. Conform datelor de urmărire penală, faptele au avut loc în martie 2018. Atunci au fost făcute achiziţiile online, exclusiv produse electronice. Mergînd pe firul afcerii necurate, s-a stabilit că instrumentele de plată aparţineau unui medic romaşcan, dar toată marfa a fost livrată de vînzători către ieşeancă. Aşa stînd lucrurile, au fost puse la punct detaliile unei acţiuni la care au participat anchetatori din mai multe judeţe şi au fost organizate un număr de cinci descinderi imobiliare. „La data de 11 aprilie a.c., poliţiştii de Investigare a Criminalităţii Economice Neamţ cu sprijinul celor de la Poliţia Suceava şi Poliţia Iaşi au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza municipiului Iaşi. În urma acestora, o femeie de 51 de ani, din Iaşi, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnatură privată“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ. Ancheta a stabilit că faptele au avut loc pe parcursul lunii martie 2018. Atunci suspecta ar fi comandat de pe site-uri de comerţ online produse electronice ce ar fi fost achitate prin folosirea de date false, cauzînd un prejudiciu de 54.000 lei. La domiciliul acesteia, poliţiştii au identificat mai multe produse electronice ce ar fi fost provenite din comiterea infracţiunilor, în total 8 electronice. În urma audierilor, poliţiştii nemţeni au reţinut-o pe ieşeancă pentru 24 de ore. Aceasta a ajuns în arestul Poliţiei Neamţ, urmînd a fi prezentată la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending