Actualitate
„Doamne, ocrotește-i, că de noi s-au ocupat deja”
Doamne, din înaltul cerului, aruncă-Ți privirea peste această grădină a Carpaților, unde rodul nu mai este cules de cei ce-l sădesc, ci de cei ce știu mai bine să întindă sacul. Ocrotește-i, Doamne, pe conducătorii noștri, căci fără ei am risca să ne rătăcim în libertate și bunăstare, două ispite primejdioase pentru un popor obișnuit cu răbdarea. Dă-le, Doamne, minte limpede și inimă tare, ca să ne poată impozita până la os, cu o precizie chirurgicală. Să nu le scape nimic: nici respirația, nici speranța, nici visul de mâine. Transformă fiecare leu într-o datorie și fiecare datorie într-o virtute națională, căci doar așa vom învăța să trăim frumos — pe caiet. Ajută-i să inventeze taxe noi, creative, inovatoare, demne de manualele de istorie economică ale absurdului. Taxă pe existență, taxă pe tăcere, taxă pe faptul că încă mai suntem aici. Și dacă se poate,
Doamne, pune-le în minte și ideea unei taxe pe plecare — că prea ușor scapă unii de binefacerile sistemului.
Întărește-le voința de a împrumuta fără măsură, căci viitorul este, oricum, o resursă regenerabilă… pentru ei. Să împrumute azi pentru promisiunile de ieri și să plătim noi mâine pentru liniștea lor de azi. Fă din datorie o tradiție și din faliment o simplă etapă administrativă. Binecuvântează-le, Doamne, mâinile dibace când vine vorba de „privatizare”, „optimizare” și „eficientizare”. Fă ca fiecare bucată din țara asta să-și găsească rapid un stăpân mai vrednic — de preferat, unul cu conturi bine încălzite. Să nu rămână nimic nevalorificat: nici pădurea, nici apa, nici aerul… dacă se poate îmbutelia.
Nu-i tulbura, Doamne, când văd cum pleacă oamenii.
Lasă-i să creadă că exodul e doar o formă de turism prelungit, o dovadă că românii sunt cetățeni ai lumii, nu fugiți de acasă. Și dacă mai rămân câțiva, ajută-i să-i țină ocupați — cu facturi, cu griji, cu supraviețuirea de la o lună la alta. Ține-i uniți, Doamne, mai ales când se ceartă în fața noastră. Dă-le puterea să joace teatru cu talent, să se contrazică ziua și să împartă prada noaptea. Fă din „opoziție” o formă subtilă de colaborare și din „interes public” un cod bine păstrat între ei.
Iar pentru noi, cei de jos, dă-ne, Doamne, răbdare cât să nu crăpăm și memorie scurtă cât să nu ne amintim. Ajută-ne să ne certăm între noi pentru firimituri, în timp ce masa mare se golește liniștit. Și, dacă se poate, mai dă-ne și un strop de speranță — nu prea mult, cât să nu ne vină idei. Și mai ales, Doamne, păstrează-l pe „nea Ilie” pe loc. Să nu plece, să nu tacă, să nu obosească. Căci fără el și fără cei ca el, care încă mai mormăie, mai întreabă și mai încurcă socotelile, liniștea ar deveni deplină. Și atunci, Doamne, chiar că ar fi prea simplu. Amin… dacă mai are cine să asculte. Sau, mai corect spus, amin până la următoarea taxă.
-
Actualitate2 săptămâni,Lider PNL Neamţ: „Este datoria noastră, pentru că noi am generat această criză bugetară, să îndreptăm lucrurile”
-
Actualitate2 săptămâni,Leonard Bibirig – cel mai votat membru al CA al Federației Române de Handbal
-
Actualitate2 săptămâni,Prefectul de Neamţ a demisionat. Ce mesaj a avut pentru jurnaliştii din Neamţ
-
Actualitate2 săptămâni,Un fost preşedinte al FC Ceahlăul a plecat la ceruri. „Am trăit momente frumoase lângă echipă”
-
Actualitate2 săptămâni,Previziunile „proorocului” Harpa: Şerban tot ministru, Bourceanu tot prefect
-
Actualitate2 săptămâni,Ray’s Dance, campioni naționali la street dance după un parcurs spectaculos
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – misiune imposibilă la Târgu Mureş
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – înfrângere previzibilă
