Contactează-ne

Eveniment

DNA vs. Pinalti, meci cu prelungiri

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii anticorupţie au atacat sentinţa prin care Gheorghe Ştefan a fost achitat ■ fostul primar al municipiului Piatra Neamţ fusese acuzat de nereguli în modul de finanţare a grupării de fotbal FC Ceahlăul ■ anchetatorii spun că prin traficarea influenţei ar fi obţinut de la o firmă aproape 10 miliarde de lei vechi ■

Procurorii anticorupţie se ţin scai de fostul primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan şi au contestat sentinţa prin care Tribunalul Neamţ l-a achitat într-un dosar ce viza nereguli în modul de finanţare al FC Ceahlăul. El a fost găsit nevinovat pentru acuzele de trafic de influenţă, judecătorii stabilind că nu există probe că persoana a săvîrşit infracţiunea. Cauza va ajunge la Curtea de Apel Bacău unde magistraţii vor da o decizie definitivă. În acest dosar, Pinalti a fost trimis în judecată în Ajunul Crăciunului 2017. „La începutul anului 2010, inculpatul Ştefan Gheorghe a pretins de la directorul unei societăţi comerciale cu activitate în construcţii ca aceasta să sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma să le încaseze în baza unui contract încheiat cu SC Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Bistriţa privind un obiectiv de investiţii avînd ca obiect lucrări hidroenergetice pe rîul Siret“, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În schimbul banilor, Pinalti a promis că va interveni pe lîngă funcţionarii din conducerea SC Hidroelectrica SA, societate cu capital majoritar de stat şi care aloca fondurile necesare investiţiei, pentru a se continua finanţarea obiectivului amintit. „În temeiul solicitarii lui Ştefan Gheorghe, în perioada 2010 – 2011, între SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ în calitate de prestator şi societatea cu activitate în construcţii, în calitate de beneficiar, au fost încheiate şapte contracte de reclamă şi publicitate în temeiul cărora au fost emise nouă facturi fiscale şi a fost achitată prin ordine de plată suma totală de 998.000 lei, în condiţiile în care nu exista nici un document privind executarea obligaţiilor asumate de prestator“, conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În urmă cu circa două luni şi jumătate, Tribunalul Neamţ l-a achitat pe Pinalti într-un dosar similar, unde fusese acuzat tot de trafic de influenţă. Motivul exonerării de răspunedere penală a fost acelaşi ca şi în cauza recentă. Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată pe 25 aprilie 2017, atunci cînd procurorii au stabilit că Pinalti, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al unei formaţiuni politice, ar fi săvîrşit infracţiunea de trafic de influenţă. „În cursul anului 2009, în contextul în care o societate comercială intenţiona să participe la procedura publică de atribuire a contractului de lucrări, aferent unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, inculpatul Ştefan Gheorghe, în calitatea menţionată mai sus, i-a solicitat administratorului acestei firme să-i remită o sumă de bani reprezentînd 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate. Banii respectivi au fost pretinşi de inculpatul Ştefan Gheorghe în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lîngă persoane din conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în vederea influenţării rezultatului procedurii de atribuire a respectivului contract de lucrări. În temeiul acestei înţelegeri, în cursul anului 2011, printr-un intermediar, inculpatul Ştefan Gheorghe a primit de la reprezentantul acelei societăţi comerciale, în numerar, suma de 200.000 lei“, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Inculpat în opt dosare

Direcţia Naţională Anticorupţie l-a inculpat Gheorghe Ştefan în opt cauze, în trei dintre acestea fiind condamnat la închisoare cu executare. După ce a fost condamnat definitiv la 3,3 ani de închisoare în dosarul Strong Montaj, fostul primar a fost încarcerat şi a ieşit din penitenciar la jumătatea lunii noiembrie 2018. În acelaşi dosar Strong Montaj, cele patru firme implicate în cauză, achitate la prima instanţă, au primit amenzi penale care de depăşesc 100.000 lei, respectiv Giga Star SRL are 30.000 lei la fel ca şi Best GSG SRL, Sonic Media SRL are 24.000 lei, iar Euromedia TV SRL are o amendă penală de 20.000 de lei, simultan fiind menţinute şi măsurile asiguratorii. Gheorghe Ştefan a fost găsit vinovat de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bunuri sau foloase necuvenite. Pe latură civilă, judecătorii au dispus confiscarea de la Ştefan a sumei de 3.031.365 de lei noi, bani obţinuţi din cele două infracţiuni. Direcţia Naţională Anticorupţie l-a inculpat pe Pinalti în acest dosar la finele anului 2014. Anchetatorii au arătat că din 2009 Ştefan a administrat în fapt firma Strong Montaj, fosta Tehnoutilaj, folosindu-se de interpuşi. Firma a încheiat şi a executat contracte vizînd realizarea unor lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat, de la o serie de furnizori, bunuri şi servicii, făcînd acte de comerţ ce au implicat circulaţia banilor. Procurorii consideră că operaţiunile comerciale în care s-a implicat Pinati erau incompatibile cu funcţia de primar şi au fost menite să-i aducă bani necuveniţi. A fost condamnat definitiv şi în dosarul „Bani pentru partid“ şi a rămas cu pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru care s-a tîrguit cu procurorii anticorupţie. Prin aceeaşi hotărîre, fostul primar a pierdut prin confiscare suma de 1,65 milioane de euro şi i s-a pus sechestru pe mai multe imobile pentru recuperarea altor 2,35 milioane de euro, bani ce reprezintă prejudiciul cauzat. Au fost indisponibilizate două imobile din Piatra Neamţ din care unul de 428 metri pătraţi, cu multiple dormitoare, beci, piscină şi sală de masaj, precum şi pe un apartament din Bucureşti. Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada 2009-2012, Pinalti, în calitate de vicepreşedinte al PDL, partid aflat la guvernare, în scopul obţinerii de sume de bani atît pentru el, cît şi pentru partid, şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ i-a condiţionat acestei persoane menţinerea în funcţie dacă vor fi atribuite societăţii reprezentate de un om de afaceri din anturajul sau o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT. Prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma omului de afaceri, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentînd un procentaj prestabilit din valoarea contractelor. „În paralel, inculpatul Ştefan Gheorghe i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încît firma sa să cîştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb, a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru formaţiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Blaga Vasile (trimis în judecată de procurorii anticorupţie la data de 28 noiembrie 2016), care cunoştea dinainte mecanismul descris anterior şi cu care a fost de acord“, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În afară de acest dosar, Pinalti a mai fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în cauza Microsoft, unde a pierdut prin confiscare 3,99 milioane de euro. Alt dosar, cu obţinerea frauduloasă a licenţei pentru Giga Tv, este încă la prima instanţă, Tribunalului Bucureşti. Într-un alt dosar cu Poşta, Ştefan a fost condamnat la 8 ani şi 2 luni de închisoare, decizia instanţei de fond fiind contestată la Curtea de Apel Bucureşti atît de inculpat, cît şi de procurori. Recent, judecătorii au anulat prima sentinţă din cauza unui viciu la procedura de citare şi au trimis cauza la rejudecare la Tribunalul Bucureşti. În alt dosar, tot cu Poşta, Pinalti a fost condamnat de instanţa de fond la 3,6 ani de închisoare.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending