Contactează-ne

Actualitate

Disputele pe marginea pagubelor legate de indundarea cabinetelor din Policlinică, continuă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ lucrările de reabilitare a Policlinicii au fost îngreunate de ploaie ■ după decopertarea acoperișului policlinicii, ploaia abundentă, din noaptea de 6 spre 7 septembrie, s-a infiltrat în toate cabinetele de la etajul al II-lea ■ cea mai grea situație e la Punctul de donare sânge și la cabinetul de Pneumologie

Se pare că lucrările de reabilitare a Policlinicii, în condițiile în care nu au fost eliberate cabinetele pentru a se face lucrări de modernizare, nu au fost, după cum se vede, cea mai bună soluție adoptată de constructor- SC CIOCOIU SRL și beneficiar-Primăria Municipiului Roman, este Spitalul Municipal de Urgență Roman. Probabil că mizând pe lipsa precipitațiilor din ultimii ani s-a considerat că și anul acesta se va putea face decopertarea și izolarea acoperișului, fără suspendarea temporară a activității medicale. În aceste condiții o singură ploaie torențială, cea din  noaptea de 5 spre 6 septembrie 2024,  a reușit să ducă la izbucnirea unui scandal monstru legat de distrugerea cabinetelor de la etajul al doilea al Policlinicii, din cauza inundării grave a planșeelor și pătrunderii apei prin instalațiile electrice. În aceste condiții, dr.Victoria Marin, directrorul Centrului de Transfuzii Neamț a refuzat reluarea activității de donare de sânge, în condițiile în care constructorul și beneficiarul nu întrunesc o comisie tehnică de verificare a instalației electrice și nu dau, în scris,  că își asumă răspunderea pentru ceea ce ar putea urma dacă s-ar relua activitatea în condițiile în care pereții și instalația electrică sunt încă umede.

Pagubele nu s-au oprit aici. La cabinetul de Pneumologie al dr. Gabriela Popovici, s-a prăbușit un tavan fals din rigips cu riscul de a distruge baza informatică din calculatoarele unde sunt ținute datele medicale ale pacienților.  Pagube s-au produs și la cabinetul de psihiatrie și de TBC.

Directorul tehnic al Primăriei Roman, ing, Ovidiu Bojescu, conștient de situația creată, a încercat remedierea situației, dar problema ”cu socoteala din târg, care nu se potrivește cu ce de acasă” s-a dovedit a fi cât se poate de adevărată. Directorul Centrului de Transfuzii Neamț, dr. Victoria Marin, un medic extrem de echilibrat, dar realist,  a refuzat să reia activitatea ”pe simple vorbe”. ” Eu nu sunt de specialitate constructor și tocmai de aceea doresc să primesc în scris, un document prin care să ni se dea asigurări să lucrurile sunt în regulă. Nu doresc scandal, așa cum se sugerează, ci vreau să știu că lucrurile sunt făcute așa cum cer regulile în construcții. După incidentul cu inundarea spațiului în care ne desfășurăm activitatea, au intrat în cabinet două persoane, fără a se recomanda cine sunt și au spus că a doua zi, sâmbătă, 7 septembrie constructorul vine, dă cu var și ne putem relua activitatea. Eu am discutat cu diverși constructori, care mi-au spus că după un asemenea incident tehnic este obligatoriu, de verificat în detaliu fiecare element al instalației electrice. Tocmai pentru că fără a mă pricepe, am considerat un lucru de bun simț că nu avea cum să fie în regulă cu instalația electrică, în condițiile în care prin plafonierele acesteia a curs apa ca la streașină, am refuzat să fiu de acord doar să spoiască pereții. A venit o persoană, care nu s-a recomandat, a cerut asistentei șefe o veioză pe care a băgat-o în priză și a spus că este în regulă. Eu am solicitat, însă,  să se întrunească o comisie tehnică care să verifice instalația electrică și să se consemneze, în scris, faptul că este în stare perfectă și nu există riscul de scurt-circuit, de ardere a aparaturii medicale în care s-au investit bani grei și, mai ales, riscul de punere în pericol a integrității fizice a donatorilor și personalului”, a sintetizat situația dr.Victoria Marin, care a solicitat și DSP o clarificare privind situația dată ținând cont de necesitatea respectării unor norme sanitare foarte stricte în cabinetele de donare sânge. Pe de altă parte,  directorul Centrului de Transfuzii Neamț, dr. Victoria Marin,  a fost mirată de reacția Primăriei Roman în această problemă extrem de serioasă, în condițiile în care, de ani de zile, a găsit la această instituție, în ultimul an condusă de fostul director economic al Spitalului, primarul Leonard Achiriloaei,  o mare deschidere pentru sprijinirea campaniei de donare de sânge și nu și-ar dori ca acest incident, nefericit,  legat de o greșeală tehnică să impieteze relațiile de bună și corectă colaborare, în slujba pacienților, dintre Centrul de Transfuzii Sanguine și administrația publică locală, în subordinea căreia se află spitalul municipal, administratorul Policlinicii. Dr.Victoria Marin este ușor îngrijorată de oprirea, din cauze obiective, a donării de sânge la Roman. Vineri,6 septembrie, după incident, erau programați 23 de donatori. Dintre aceștia au ajuns la Piatra Neamț în prima zi un donator, a doua zi doi donatori și a treia zi alți 3 donatori, cărora li s-a decontat deplasarea. Puțini, foarte puțini față de nevoia de sânge!

Directorul tehnic al Primăriei Roman, ing.Ovidiu Bojescu, a recunoscut eroarea constructorului dar apreciază că lucrurile nu ar fi atât de grave și încearcă remedierea lor grabnică. ” Doamna dr. Marin pretinde să facem o comisie, când se pare că nu e cazul. Sâmbătă(7 septembrie) am convenit cu reprezentanții constructorului să mergem să reparăm ce a distrus ploaia,  dar doamna doctor a interzis angajatelor de la Roman să vină la serviciu pentru a da posibilitatea constructorilor să repare.  Eu fac comisii sau treabă? M-am plictisit de cei care trimit hârtii să justifice că există pe lumea asta. La cabinetul de Pneumologia exista un tavan fals de rigips care a căzut.  Vom repara toate spațiile, pe cheltuiala constructorului( CICOIU SRL n.r). Să facă comisii cu cine vrea că eu nu am timp de comisii. Dacă trecem de ziua de astăzi (miercuri, 11 septembrie n,r) și am turnat( betonul de pe șarpantă n.r) chiar dacă plouă nu vor mai exista scurgeri. Marți, 10 septembrie, am primit la Primărie o solicitare de întrunire a acelei comisii de care vorbește doamna doctor.  Când vom avea timp vom face și comisii. Dacă nu va mai ploua betonul are timp să se usuce și după aceea vom avea timp și de comisii. Prioritatea noastră este să punem în siguranță planșeele pentru a evita o altă inundare a spațiilor din Policlinică”, a declarat directorul tehnic al Primăriei, Ovidiu Bojescu. Din păcate, spre fericirea agricultorilor care au implorat ploaie și disperarea constructorilor, Doamne -Doame a dat și astă noapte,11 septembrie, ploaie și lucrurile nu stau așa cum și-au dorit constructorul și beneficiarul lucrării.

Miercuri 11 septembrie, dirigintele de șantier Nușa Strugaru, însoțită de directorul tehnic adjunct, Bogdan Popescu, cu o atitudine vizibil schimbată în bine, au revenit în cabinetele afectate de indundați și au reluat ”testul veiozei” aprinzând luminile și susținând că lucrurile ar sta în ordine.

Primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloei, va aborda subiectul într-o conferința de presă de vineri, 13 septembrie, încercând să aducă explicații pertinente incidentului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending