Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Dispute între executiv si legislativ pe tema transportului public

Știre publicată în urmă cu

în data de

La propunerea specialistilor din cadrul Compartimentului Transporturi din cadrul Primãriei Piatra Neamt, executivul a propus Consiliului Local pietrean o serie de modificãri ale programului de transport local. Solicitãrile s-au datorat, pe de o parte, refuzului unor operatori de transport de a semna contractul de concesiune a traseelor, în termenul legal de 30 de zile, ca si a unor anumite probleme care au apãrut pe parcurs, între care: strãzile prea strîmte si aglomerarea provocatã de masinile lãsate pe margini, în lipsa locurilor de parcare, numãrul prea mic de mijloace de transport, comparativ cu numãrul cãlãtorilor. A fost propusã desfiintarea unor trasee, cu preluarea acestora de cãtre alti operatori de transport care circulã pe trasee apropiate, schimbarea unor statii intermediare, a capetelor de linii. Proiectul de hotãrîre a provocat numeroase comentarii, cel mai vehement fiind consilierul local Adriean Chirilã: „Fac apel la consilierii locali ca aceastã hotãrîre sã fie retrasã, din mai multe motive. Contractele cu Transurban si Troleibuzul, pentru principalele trasee, au fost semnate în luna octombrie. Se stabilise cã, timp de 3 luni, programul de transport nu va fi modificat. Dar, în sedinta anterioarã a suferit anumite schimbãri, iar acum se procedeazã la fel. La Transurban, pe un traseu a fost retras un autobuz din douã, desi ar fi trebuit sã circule ambele si sã existe si o rezervã. Mai mult decît atît, traseele Troleibuzul se suprapun cu ale microbuzelor“. El a subliniat cã modificãrile aduse traseelor sînt „atehnice si ilegale“, motiv pentru care si-a îndemnat colegii sã nu voteze. Sorin Brumã, seful Compartimentului Transporturi, a încercat sã dea explicatii si sã arate cã în proiectul de hotãrîre s-au strecurat anumite greseli de redactare, sustinut fiind de unii consilieri locali ai PNL care au afirmat cã raportul de specialitate fusese corect elaborat. Consilierul Andrei Baciu l-a acuzat pe Adriean Chiriã cã, fãcînd parte din Consiliul de Administratie al Troleibuzul, este direct interesat în a atrage profituri cît mai mari care se reflectã în nivelul sãu de salarizare. Discutiile aprinse au fost stinse de cãtre primarul Gheorghe Stefan care a propus retragerea proiectului, pînã la sedinta viitoare: „Pînã atunci, vom purta discutii cu reprezentantii Transurban, Troleibuzul si cu operatorii care fac transport cu microbuzele, pentru a gãsi o solutie amiabilã. Interesul nostru este sã asigurãm un transport civilizat cetãtenilor si cît mai multe mijloace de transport. La emisiunile în direct cu cetãtenii, unii s-au plîns cã troleibuzele circulã la intervale de o jumãtate de orã, dar ei ar dori sã soseascã mai repede“.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending