A disparut o drona subacvatica a Armatei Romane
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a dispus sesizarea Parchetului Militar, după ce o dronă militară subacvatică deţinută de Armata Română a fost pierdută, au declarat, luni, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai MApN. Potrivit acestora, platforma a fost pierdută în luna iunie a anului trecut, în timpul unor activităţi derulate în Marea Neagră. “În cursul unor activităţi de cercetare ştiinţifică efectuate în luna iunie a anului trecut în Marea Neagră, platforma a fost pierdută, iar activităţile de căutare pe mare, desfăşurate împreună cu specialişti ai Forţelor Navale, nu au avut succes. În consecinţă, ministrul Mihai Fifor a dispus sesizarea Parchetului Militar Bucureşti”, susţin oficialii din Apărare. Conform acestora, submersibilul SECRIS a fost construit pe o platformă subacvatică furnizată de firma Ocean Server şi se afla în administrarea Centrului de Cercetări Ştiinţifice pentru Forţele Navale (CCSFN). Totodată, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a dispus conducerii Statului Major al Forţelor Navale analiza şi formularea unei concepţii prin care să preia CCSFN în subordine, ca departament de cercetare ştiinţifică al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, “în vederea eficientizării activităţii de cercetare ştiinţifică în cadrul Armatei şi de adaptare a proiectelor la nevoile specifice categoriilor de forţe”.

-
Actualitate2 săptămâni,
BCE schimbă banii din portofelele europenilor! Adio, 20 și 50 de euro!
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD: PA de la guvernare. Da’ de ce nu şi din politică?!
-
Actualitate2 săptămâni,
Nemțenii, invitaţi la PIATRA OPEN CHAMPIONSHIP!
-
Actualitate2 săptămâni,
Adio cursuri, bun venit vacanță! Data oficială a vacanței de vară 2025 și calendarul pentru anul școlar următor
-
Economie2 săptămâni,
Titlurile de stat FIDELIS revin în mai 2025 cu dobânzi record: până la 7,80% la lei și 6,25% la euro
-
Actualitate2 săptămâni,
Rezultatele primului tur la alegerile prezidențiale au fost validate de Curtea Constituţională. A fost respinsă o contestație
-
Actualitate2 săptămâni,
Concurs de fotografie adresat elevilor de gimnaziu, organizat de poliţişti
-
Actualitateo săptămână,
Recital cameral inedit la Piatra Neamț. Profesori universitari, dialog muzical la marimbă și pian